• Bine ati venit! Acesta este noul server al forumului Cutremur.net!

Razboi in Libia 2011

Războiul din Libia, în blocaj: Patru foşti eurodeputaţi s-au întâlnit la Tripoli cu oficiali ai regimului libian

Patru foşti eurodeputaţi, trei francezi şi unul britanic, au efectuat, la începutul lui august o vizită la Tripoli, unde au avut contacte cu oficiali ai regimului colonelului Muammar Kadhafi, a anunţat unul dintre ei.

"După 140 de zile de război al coaliţiei, se constată că acest conflict NATO-Libia este marcat de un blocaj, din care pare dificil de ieşit", scriu, într-o declaraţie transmisă AFP, cei patru foşti deputaţi europeni, între care şi francezul Thierry Cornillet (Partidul Radical, de centru-dreapta), preşedinte al Asociaţiei Internaţionale al Regiunilor Francofone (AIRF), care afirmă că a fost invitat de aleşi din ţările regiunii subsahariene să organizeze această vizită.

"Cum să nu îţi pui întrebări asupra unei intervenţii militare, iniţial legitime, sub egida ONU, pentru neutralizarea spaţiului aerian libian şi protejarea populaţiilor civile din Benghazi, când constaţi că aceasta şi-a pierdut, ulterior, neutralitatea şi raţiunea sa originară?", afirmă ei.

La finalul vizitei, în perioada 4-7 august, la Tripoli, aceştia îşi exprimă uimirea "faţă de subestimarea de către NATO a importanţei reale, politice şi militare, a lui Muammar Kadhafi şi supraestimarea reprezentativităţii Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) şi a capacităţii sale de a extinde revolta dincolo de regiunea (oraşului) Benghazi".

Ei s-au întâlnit cu reprezentanţi ai regimului libian, între care Beshir Saleh, un apropiat al colonelului Muammar Kadhafi.

Cei patru membri ai acestei delegaţii, şi anume Cornillet, Margie Sudre, fost minsitru şi membru al UMP, majoritatea prezidenţială, Michel Scarbonchi, fost membru al PRG, de centru-stânga, şi britanicul John Corrie, conservator, preconizează organizarea, la Paris, a unei "Comisii pregătitoare a unui dialog interlibian reunind, sub egida ONU şi Uniunii Africane (UA), reprezentanţi ai NATO, Uniunii Europene (UE), autorităţilor de la Tripoli şi CNT".

Deputaţii susţin eforturile de mediere ale UA în această criză, au anunţat aceştia.

Cornillet a precizat că Ministerul francez al Afacerilor Externe a fost informat cu privire la sejurul lor abia la întoarcere.

SURSA
 
Rebelii controlează mare parte din Tripoli şi televiziunea de stat: Saadi, unul dintre fiii lui Gaddafi, a fost capturat

UPDATE 18:15. Rebelii au pus stăpânire pe mare parte din Tripoli, capitala Libiei, inclusiv pe televiziunea de stat. Potrivit Al Arabiya, fiul lui Muammar Gaddafi, Saadi, a fost capturat de rebeli.


Mii de oameni se îndreaptă la această oră spre centrul capitalei libiene Tripoli. Al Jazeera: Premierul libian şi directorul televiziunii de stat au fugit în Tunisia.

Postul naţional de televiziune, Libia Tv, este sub controlul rebelilor. Nu este cunoscut locul în care se ascunde Muammar Gaddafi.

Un convoi cu circa 100 de autovehicule ale rebelilor libieni veniți din vestul Libiei au intrat duminică seara în Tripoli. Insurgenţii au fost întâmpinaţi cu strigăte de bucurie şi tiruri de armă de locuitorii din zonă.

Rebelii au sărbătorit intrarea în capitală în Piaţa Verde, locul unde se adună, în mod tradiţional susţinătorii lui Muammar Gaddafi.

SURSA
 
Locuitorii din Tripolii sărbătoresc intrarea rebelilor în oraş

După câteva ore de relativă acalmie în timpul nopţii, în jurul orei locale 6.30 (7.30, ora României) au fost auzite din nou focuri de armă şi în apropierea hotelului Rixos, unde sunt cazaţi ziariştii străini aflaţi la Tripoli.

Într-o scurtă declaraţie telefonică acordată canalului de televiziune Al-Jazeera luni dimineaţă, unul dintre fiii lui Muammar Gaddafi, Mohamed, a afirmat că se află la reşedinţa sa şi nu intenţionează să părăsească locuinţa. Convorbirea a fost întreruptă de zgomote de luptă intensă, însă Mohamed Gaddafi a revenit în scurt timp în direct.

Mohamed Gaddafi, singurul fiu al liderului libian cu prima sa soţie, este preşedintele Comitetului olimpic libian şi coordonează sectorul telecomunicaţiilor.

Colonelul Muammar Gaddafi s-ar afla în continuare în reşedinţa sa de la Tripoli, Bab Al-Aziziya, a declarat luni un diplomat din capitala libiană, care s-a întâlnit cu el în ultimele două săptămâni, relatează AFP.

SURSA
 
Peste 376 de morţi şi 1.000 de răniţi, în confruntările de la Tripoli

Cel puţin 376 de persoane au fost ucise şi alte peste 1.000 au fost rănite la Tripoli, începând de sâmbătă seară, când insurgenţii au declanşat o ofensivă de proporţii asupra capitalei libiene, informează AFP.

Insurgenţii controlează mai multe cartiere din Tripoli, unde confruntările violente continuau duminică seară.

NATO preciza, duminică seara, că regimul liderului libian Muammar Gaddafi este pe punctul de a se prăbuşi, după declanşarea unei ofensive de amploare a rebelilor libieni asupra capitalei Tripoli.

SURSA
 
Patru ziarişti italieni au fost răpiţi în Libia


Patru ziarişti italieni au fost răpiţi miercuri în apropiere de oraşul Zawiya, din Libia, a anunţat Ministerul italian de Externe.

Jurnaliştii lucrau pentru cotidianele Corriere della Sera, La Stampa şi Avvenire.

Incidentul intervine după ce 35 de corespondenţi străini au fost ţinuţi captivi de forţele pro-Gaddafi, timp de cinci zile, în hotelul Rixos din Tripoli.

SURSA
 
Viu sau mort: S-au pus 1,5 milioane de dolari pe capul lui Gaddafi


Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) din Libia, organul politic al rebelilor, a anunţat miercuri că va amnistia pe orice persoană din anturajul lui Muammar Gaddafi care îl omoară sau îl capturează pe colonel, relatează agenţiile Reuters şi France Presse.

Şeful CNT Mustafa Abdeljalil a mai spus că un om de afaceri din Benghazi, a cărui identitate nu a dezvăluit-o, pune la bătaie o recompensă de două milioane de dinari libieni - peste 1,5 milioane de dolari - pentru capturarea lui Gaddafi, viu sau mort.

'Consiliul Naţional de Tranziţie anunţă că oricine din cercul de apropiaţi ai lui Gaddafi care îl omoară sau îl capturează pe acesta, va beneficia de amnistie din partea societăţii pentru crimele comise', a declarat Abdeljalil într-o conferinţă de presă la Benghazi.

SURSA
 
Gaddafi s-a plimbat incognito prin Tripoli

Muammar Gaddafi a declarat că s-a plimbat prin Tripoli fărăr ca oamenii să îl vadă şi că a văzut tineri pregătiţi să îşi apere oraşul, cărora le-a adus un omagiu.

Liderul libian Muammar Gaddafi a declarat că s-a plimbat incognito prin Tripoli şi le-a cerut locuitorilor să "cureţe" capitala de rebeli, care au preluat controlul asupra acesteia, potrivit unui mesaj audio difuzat miercuri dimineaţă de postul de televiziune sirian Arrai.

"M-am plimbat incognito, fără ca oamenii să mă vadă, şi am văzut tineri pregătiţi să-şi apere oraşul", a afirmat Ghidul revoluţiei libiene în acest mesaj.

"Le aduc un omagiu acestor tineri", a adăugat el, fără a preciza când a făcut această "plimbare".

El le-a cerut "locuitorilor din Tripoli, triburilor, tinerilor, bătrânilor să iasă pe străzi" şi să "cureţe Tripoli de şobolani", referindu-se la rebeli.

Liderul libian a afirmat deja într-un mesaj sonor difuzat în cursul nopţii de televiziunea al-Urubah şi preluat de site-ul de Internet Al-Libiya, postul de televiziune al fiului său Seif al-Islam, care şi-a întrerupt emisia, că s-a retras din cartierul general de la Tripoli din "motive tactice".

"Bab el-Aziziya nu mai este decât o grămadă de dărâmături (...) şi noi ne-am retras din motive tactice", a declarat el.

Rebelii susţinuţi de NATO au preluat marţi controlul cartierului general al lui Kadhafi din Tripoli, aducând o lovitură grea regimului care deja se clatină. Marţi însă, liderul libian era de negăsit.

SURSA
 
Batalia pentru Libia: Se strange latul in jurul lui Gaddafi

Moammar Gaddafi n-a fost inca prins de rebeli, insa acestia simt, laolalta cu intreaga lume, ca latul se strange in jurul fostului lider libian. Toate informatiile pe care le au Pentagonul si rebelii conduc la concluzia ca acesta nu a parasit Tripoli - cu toate ca unii spun ca s-ar fi putut baricada in localitatea sa natala, Sirte.

Rebelii strang randurile pentru a ataca, asadar, Sirte, unde s-ar afla aproximativ 1.500 de loialisti ai lui Gaddafi, bine pregatiti, informeaza BBC.

Siruri lungi de tancuri se apropie de Sirte, unde rebelii sunt asteptati de brigada lui Kamis, unul din fiii lui Gaddafi, care are in subordine fortele de elita si care respinge orice negociere cu rebelii. Acestia se asteapta ca lupta pentru Sirte sa dureze trei-patru zile, si sa fie sangeroasa.

Intre timp, in Capitala Tripoli, eliberata de fortele rebelilor, se mai inregistreaza confruntari sporadice, in zonele in care mai rezista inca mercenari - se estimeaza ca aceste lupte mai pot dura inca o saptamana.

Intrucat Capitala este relativ securizata, Consiliul National de Tranzitie (CNT) al rebelilor, a luat decizia de a-si muta sediul din Benghazi la Tripoli, si de a incepe munca pentru tranzitia la democratie, dar si reconstructia si refacerea economica.

Mutarea la Tripoli este esentiala pentru o comunicare mai buna intre fortele rebelilor, si CNT poate guverna de aici intreaga tara.

Capitala revine incet-incet la normal: magazinele au inceput sa se deschida, asa ca oamenii au acces la alimente, insa furnizarea apei nu a fost reluata inca, ridicand temeri privind izbucnirea unor focare de infectie. Situatia precara din spitale a fost temporar usurata, dupa descoperirea unui urias depozit de medicamente si alte produse necesare bunei lor functionari.

Cat despre Gaddafi, acesta a transmis un nou mesaj prin intermediul televiziunii, indemnandu-si suporterii, cati au mai ramas, sa "purifice" Capitala de "sobolani". "Nu plecati din Tripoli din cauza sobolanilor. Luptati-va cu ei, luptati-va cu ei si omorati-i", a spus acesta.

Purtatorul sau de cuvant, Moussa Ibrahim, a spus ca fostul lider se mai afla inca in Libia si "conduce lupta pentru libertate si independenta in fiecare zi", iar "intreaga familie a liderului este bine". Exista rapoarte ca Moussa Ibrahim a fost intre timp gasit si retinut de rebeli.

SURSA
 
Familia lui Gaddafi a fugit în Algeria, iar el ar fi încă în Libia

Soţia colonelului Muammar Gaddafi şi trei dintre copiii lor au ajuns pe teritoriul Algeriei, a anunţat Ministerul algerian al Afacerilor Externe, citat de AFP.

"Soţia lui Muammar El Gueddafi, Safia, fiica sa Aisha, fiii săi Hannibal şi Mohamed, însoţiţi de copiii lor au intrat în Algeria la ora 8.45 (10.45, ora României), pe la frontiera algero-libiană", a informat ministerul într-un comuunicat difuzat de agenţia APS. "Această informaţie a fost adusă la cunoştinţa secretarului general al Naţiunilor Unite, a preşedintelui Consiliului de Securitate şi a lui Mahmoud Djibril, preşedintele Consiliului executiv al Consiliului Naţional de Tranziţie libian", se mai precizează în comunicat.
O sursă din rândul rebelilor libieni, citată de agenţia egipteană Mena, afirma săptămâna trecută că un convoi de autovehicule blindate Mercedes a intrat pe teritoriul algerian. Autorităţile algeriene au dezminţit categoric informaţiile , precizând că au o poziţie de "strictă neutralitate" în conflictul din statul vecin.



Muammar Kadhafi s-ar afla la 100 de kilometri sud-est de Tripoli - presă
Pe de altă parte, „surse diplomatice libiene autorizate”, citate de agenţia italiană Ansa, au dezvăluit că Gaddafi s-ar afla la 100 de kilometri sud-est de Tripoli, la Bani Walid, împreună cu fiii săi Saadi şi Seif al-Islam. Localitatea Bani Walid este considerată ca fiind loială colonelului Kadhafi. Un convoi de 60-80 de vehicule a fost semnalat în direcţia acestei localităţi, după ce probabil plecase din Sirt.

Bani Walid, care se află în districtul Misrata, fief al tribului Warfalla, unul dintre cele mai puternice din ţară, cu aproximativ un milion de membri. În primul caz, va rămâne în sudul oraşului "până când vor fi redeschise drumurile şi, atunci, va ieşi, poate deghizat în femeie sau altceva, pentru a părăsi" Tripoli, a afirmat Abdesallem Jalloud, fost camarad al lui Kadhafi în timpul loviturii de stat din 1969.

SURSA
 
Muammar Gaddafi continuă să comande trupe în Libia, afirmă NATO

"Liderul libian fugar Muammar Gaddafi îşi menţine o capacitate de comandă a trupelor care îi sunt loiale în ţară", a declarat marţi un purtător de cuvânt al NATO, precizând că nu ştie unde se află acesta.

SURSA
 
Gaddafi, mesaj audio: "Continuaţi lupta!"

Liderul libian, Muammar Gaddafi, le-a cerut joi susţinătorilor săi să "continue rezistenţa", afirmând că există "divergenţe" între insurgenţi şi NATO, conform unei înregistrări audio difuzate de postul de televiziune Arrai.

"Chiar dacă nu vă gândeaţi că voi mai spune ceva, continuaţi rezistenţa!", a declarat Muammar Gaddafi, conform înregistrării difuzate de postul de televiziune sirian Arrai.

"Există divergenţe între Alianţa agresorilor şi agenţii rebelilor", a adăugat liderul libian, dat în urmărire.

Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia avertizează că are dreptul să îl elimine pe Muammar Kadhafi, care în mod sigur încă este pe teritoriul Libiei.
"Avem următoarele informaţii: Muammar Kadhafi este aproape sigur în Libia, în proporţie de 80 la sută", a declarat Omar Hariri, un oficial din cadrul CNT.

"Credem că este în Libia. Este dreptul nostru să îl omorâm", a precizat Ahmad Darrad, un alt membru al CNT.

"El a comis crime împotriva noastră, este un asasin. Oriunde în lume, dacă un criminal nu se predă, este dreptul autorităţilor să îl omoare", a continuat Darrad, însărcinat cu crearea noului Minister de Interne.

Potrivit insurgenţilor, Muammar Kadhafi se ascunde în zona Bani Walid, situată la sud-est de Tripoli. Există zvonuri conform cărora ar fi la Sirt, în oraşul său natal.

SURSA
 
Gaddafi, alt mesaj: Suntem pregătiţi să atacăm câinii şi mercenarii

" Nu le mai rămân decât războiul psihologic şi minciunile. Au spus recent că a fost văzut Gaddafi într-un convoi spre Niger", a declarat Muammar Gaddafi, în primul său mesaj după mai multe zile. "Câte convoaie de contrabandişti, de mărfuri şi de oameni intră în deşert în fiecare zi, spre Sudan, Ciad, Mali sau Algeria?. Ca şi cum ar fi prima oară când un convoi traversează spre Niger!", a ironizat el.

Adresându-se libienilor, fostul lider a adăugat: "Ei vor să vă slăbească moralul".

El a dat asigurări că "NATO va fi învinsă", deoarece "capacităţile sale materiale nu îi permit să continue" intervenţia.

"Suntem pregătiţi la Tripoli şi peste tot să intensificăm atacurile împotriva şobolanilor şi mercenarilor, care sunt o bandă de câini", a mai spus Muammar Kadhafi.

Trecerea luni a unui important convoi de vehicule civile şi militare dinspre Libia spre Agadez, un oraş din nordul Nigerului, a alimentat speculaţiile privind fuga lui Muammar Gaddafi, înaintea unei serii de dezminţiri.

După intrarea rebelilor în reşedinţa sa Bab al-Aziziya de la Tripoli, la 23 august, fostul lider a intervenit de mai multe ori pentru a face apel la "rezistenţă", prin intermediul mesajelor audio difuzate de Arrai. Ultimele imagini cu Muammar Gaddafi datează însă din 12 iunie.

Arrai este un post de televiziune devenit celebru pentru că este singura instituţie de presă care mai primeşte mesaje de la colonelul Gaddafi.

Proprietarul său, fostul deputat sunnit irakian Michane al-Joubouri, stabilit la Damasc, dă asigurări că detestă dictatorii, dar apreciază că fostul lider libian reprezintă rezistenţa în faţa ocupaţiei străine a ţării sale.


SURSA
 
Muammar Ghaddafi: "Nu am fugit din Libia. Nu voi parasi pamantul stramosilor mei".

Fostul lider libian Muammar Ghaddafi a denuntat joi "razboiul psihologic si minciunile" privind plecarea sa in Niger, intr-un mesaj sonor difuzat de postul de televiziune Al Rai, cu sediul la Damasc, relateaza AFP.

"Nu le mai raman decat razboiul psihologic si minciunile. Au spus recent ca a fost vazut Ghaddafi intr-un convoi spre Niger", a declarat Muammar Ghaddafi, in primul sau mesaj dupa mai multe zile.


"Cate convoaie de contrabandisti, de marfuri si de oameni intra in desert in fiecare zi, spre Sudan, Ciad, Mali sau Algeria. Ca si cum ar fi prima oara cand un convoi traverseaza spre Niger!", a ironizat el.

Adresandu-se libienilor, fostul lider a adaugat: "Ei vor sa va slabeasca moralul". El a dat asigurari ca "NATO va fi invinsa", deoarece "capacitatile sale materiale nu ii permit sa continue" interventia.

"Suntem pregatiti la Tripoli si peste tot sa intensificam atacurile impotriva sobolanilor si mercenarilor, care sunt o banda de caini", a mai spus Muammar Ghaddafi.

Trecerea luni a unui important convoi de vehicule civile si militare dinspre Libia spre Agadez, un oras din nordul Nigerului, a alimentat speculatiile privind fuga lui Muammar Ghaddafi, inaintea unei serii de dezmintiri.

Dupa intrarea rebelilor in resedinta sa Bab al-Aziziya de la Tripoli, la 23 august, fostul lider a intervenit de mai multe ori pentru a face apel la "rezistenta", prin intermediul mesajelor audio difuzate de Arrai.

Ultimele imagini cu Muammar Ghaddafi dateaza insa din 12 iunie. Arrai este un post de televiziune devenit celebru pentru ca este singura institutie de presa care mai primeste mesaje de la colonelul Ghaddafi.

Proprietarul sau, fostul deputat sunnit irakian Michane al-Joubouri, stabilit la Damasc, da asigurari ca detesta dictatorii, dar apreciaza ca fostul lider libian reprezinta rezistenta in fata ocupatiei straine a tarii sale.

SURSA
 
"Cod rosu" pentru arestarea lui Gaddafi


Procurorul Curtii Penale Internationale (CPI), Luis Moreno-Ocampo, a solicitat Interpol sa emita o notificare de tip "cod rosu" pentru arestarea fostului lider libian Muammar Gaddafi, care era deja vizat de un mandat de arestare obisnuit, potrivit Associated Press.

Biroul procurorului CPI anunta ca arestarea lui Gaddafi este ceruta pentru presupuse crime impotriva umanitatii, asasinate si acte de persecutare.

La 27 iunie, CPI a emis mandate de arestare pentru Muammar Gaddafi, pentru fiul sau Seif Al-Islam, si cumnatul acestuia, Abdallah Al-Senusi, seful Serviciului de informatii libiene.


SURSA
 
Interpol emite mandat de arestare pe numele lui Moammar Gaddafi


HUSA "Acase" PIELE AMAZON KINDLE 3 !!! BONUS FOLIE PROTECTIE!!!69 RON
Interpolul a emis, vineri, un mandat de arestare pe numele colonelului libian Moammar Gadafi, si unul pe numele sefului serviciului sau de informatii, Abdullah al-Senussi, si al fiului lui Gaddafi, Seif.

Procurorul Curtii Penale Internationale (CPI) a trimis cererea organizatiei cu baza la Lyon, joi, precizeaza Reuters.

"Din punctul de vedere al secretariatului general al Interpolului, Moammar Gaddafi este un fugar a carui tara de origine, impreuna cu CPI, ii cer arestarea si trimiterea in justitie pentru acuzatii penale serioase care i-au fost aduse", a spus secretarul general al Interpolului, Ronald Noble.

Curtea Penala Internationala a emis, la 27 iunie, un mandat de arestare pe numele liderului libian Moammar Gaddafi.

Tribunalul de la Haga l-a acuzat pe colonelul Gaddafi de crime impotriva umanitatii si ordonarea de atacuri impotriva civililor, dupa o revolta populara ce a inceput in februarie.

CPI a mai emis si alte doua mandate de arestare, pe numele fiului lui Gaddafi, Saif al-Islam, si pe numele sefului securitatii, Abdullah al-Sanussi.

Mandatele au fost cerute de procurorul CPI, Luis Moreno-Ocampo, in mai. Moreno-Ocampo a argumentat ca cei trei oficiali libieni poarta responsabilitatea pentru "atacurile raspandite si sistematice" impotriva civililor.

Procurorul a mai spus ca tribunalul are dovezi ca Gaddafi a "ordonat personal atacuri impotriva civililor libieni neinarmati si se afla in spatele arestarii si torturarii opozantilor sai politici".

Judecatorul Sanji Mmasenono Monageng a anuntat decizia, luni, la Haga, spunand ca mandatele au ca scop fortarea lui Gaddafi si a celorlalti doi responsabili libieni sa apara in fata tribunalului. Este pentru a doua oara in cei noua ani de existenta cand CPI emite un mandat de arestare pe numele unui sef de stat in exercitiu - mandatul emis pe numele presedintelui sudanez Omar al-Bashir in 2009 nu a dat inca rezultate: acesta a calatorit fara probleme in Qatar, Ciad si Egipt.

Autoritatile libiene au anuntat ca nu recunosc autoritatea tribunalului de la Haga si este neclar ce efect practic va avea asupra celor trei lideri libieni. Gaddafi s-a declarat, la acel moment, neimpresionat.

Ministrul libian al Justitiei, Mohammed Al Qamoodi, a replicat, intr-o conferinta de presa, la Tripoli, ca mandatele de arestare nu il vor afecta pe Gaddafi si fiul sau.

"Libia ... nu accepta deciziile tribunalului, care este o unealta a lumii occidentale pentru a judeca liderii lumii a treia", a spus Qamoodi.

"Liderul revolutiei si fiul sau nu au nicio pozitie oficiala in guvernul libian, deci nu au nicio legatura cu aceste acuzatii ale tribunalului de la Haga impotriva lor", a continuat acesta.

Gaddafi nu are nicio functie oficiala in sistemul politic libian, desi se afla in fruntea tarii de 41 de ani.

SURSA
 
Război în Libia: Loialiştii lui Gaddafi doboară elicoptere


În timp ce revbelii anunţă un nou guvern, loialiştii lui Gaddafi rezistă împotriva forţelor NATO. Se dau lupte grele în puţinele locuri controlate încă de forţele de securitate ale dictatorului libian.

Liderul libian înlăturat de la putere Muammar Gaddafi a declarat că nu are altă alegere decât să lupte "până la victorie", într-un mesaj difuzat de postul de televiziune Arrai, cu sediul la Damasc, care a dat asigurări că fostul lider se află în continuare în Libia.

În'tre timp, noul guvern libian de tranziţie a anunţat sâmbătă că va prelua în curând controlul în întreaga ţară deoarece trupele sale urmează să schimbe situaţia pe teren la Syrte şi în alte bastioane ale militanţilor pro-Gaddafi, informează Xinhua.


Trupele guvernului de tranziţie au recurs vineri la o 'retragere tactică' la Bani Walid şi Syrte ca urmare a rezistenţei puternice a militanţilor colonelului libian Gaddafi, a declarat colonelul Ahmed Omar Bani, purtător de cuvânt al Consiliului naţional de tranziţie (NTC), adăugând că NTC va deţine controlul în aceste oraşe şi în sudul ţării.

El a menţionat că forţele noului guvern de tranziţie au preluat controlul în partea de nord a oraşului Bani Walid, dar avansarea lor către centrului oraşului a fost încetinită de rezistenţa trupelor pro-Gaddafi.

SURSA
 
Unul dintre fiii lui Muammar Gaddafi, capturat într-un oraş libian

Unul dintre fiii colonelului Muammar Gaddafi, Moutassim, a fost arestat la Sirt, a declarat, miercuri, un reprezentant al conducerii Consiliului Naţional de Tranziţie libian (CNT), citat de AFP.

"Moutassim Gaddafi a fost capturat la Sirt şi a fost transferat la Benghazi", în estul ţării, a precizat Abdelkarim Bizama, consilier al liderului CNT.

"Nu am anunţat arestarea mai devreme pentru a evita eventuale tentative de eliberare a acestuia", a adăugat el.

Născut în 1975, Moutassim Gaddafi, medic şi militar de carieră, a fost instruit de ofiţeri egipteni. El a fost promovat de tatăl său la conducerea Consiliului de Securitate Naţională în 2007 şi conducea propria sa unitate militară de elită.

Înaintea revoltelor din Libia, el era considerat drept principal concurent al fratelui său, Seif al-Islam.


SURSA
 
Ultimele cuvinte ale lui Gaddafi: Nu trageţi! Cine sunteţi?


"Nu trageţi, nu trageţi! Cine sunteţi?" acestea ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Muammar Gaddafi, înconjurat de trupele Consiliului de Tranziţie. A fost scos dintr-un canal în care se ascunsese în timpul unui raid aerian şi executat cu un pistol. Trupul însângerat a fost apoi târât prin praf în mijlocul luptătorilor libieni în delir.

Împreună cu Gaddafi a murit şi un fiu al fostului dictator, Motassim Kadhafi. Seif al-Islam, un alt fiu al lui Muammar Gaddafi, a fost ucis joi, imediat după moartea tatălui său, anunţă autorităţile libiene, citate de postul Al-Arabiya. Anterior, surse din cadrul CNT anunţaseră că Seif al-Islam reuşise să fugă din oraşul Sirt, cucerit joi de noile autorităţi libiene. Însă, potrivit Al-Arabiya, Seif al-Islam a fost ucis în confruntările care au urmat, refuzând să se predea.

Muammar Gaddafi, capturat de rebeli la Sirte, a murit în urma rănilor foarte grave suferite. Informaţia, anunţată iniţial de Al Jazeera şi Reuters, a fost confirmată de Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia. Trupul lui Gaddafi a fost depus într-o moschee din Misrata.
Muammar Gaddafi a murit, după ce a fost capturat de insurgenţi în oraşul său natal. Convoiul în care se afla a fost lovit într-un raid al NATO. Colonelul a fost grav rănit la ambele picioare şi la cap şi abia mai respira când a fost dus cu o ambulanţă la un spital din Sirte. A murit în ambulanţa care îl transporta la spitalul din Misrata.

Mii de persoane au ieşit pe străzile din Tripoli pentru a celebra moartea fostului lider libian Muammar Gaddafi
Lumea s-a adunat în mai multe zone din capitala libiană, trăgând focuri de armă în aer şi claxonând de bucurie, după anunţul decesului fostului lider libian. VEZI IMAGINI EMOŢIONANTE


Muammar Gaddafi, la putere din 1969, a fost răsturnat în urma revoltelor violente din ţară şi operaţiunii militare internaţionale, declanşate pe 19 martie. Curtea Penală Internaţională emisese un mandat de arestare pe numele său, pentru crime împotriva umanităţii.




Sursa
 
Momente emoţionante la Tripoli, după moartea lui Gaddafi


Lumea s-a adunat în mai multe zone din capitala libiană, trăgând focuri de armă în aer şi claxonând de bucurie, după anunţul decesului fostului lider libian, conform Mediafax.

Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia a confirmat moartea lui Muammar Kadhafi. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Tranziţie, Abdel Hafiz Ghoga, a comunicat că Muammar Kadhafi a murit în confruntările armate care au avut loc joi în oraşul Sirt.

"Putem anunţa că Muammar Kadhafi a fost ucis de forţele revoluţionare", a precizat Ghoga.

"Este un moment istoric, este sfârşitul tiraniei şi dictaturii. Kadhafi s-a întâlnit cu propriul destin", a spus Ghoga.

Sursa

Al Jazeera: Muammar Kadhafi a fost ucis

Fostul lider libian Muammar Kadhafi a fost capturat la Sirt, anunţă un comandant al trupelor Consiliului Naţional de Tranziţie, informaţia fiind transmisă de presa de la Tripoli. Un comandant al trupelor noului regim libian a anunţat că fostul lider al ţării este grav rănit.

"Muammar Kadhafi a fost arestat. Este rănit grav, dar încă respiră", declară Mohamed Leith, unul dintre comandanţii trupelor Consiliului Naţional de Tranziţie, afirmând că l-a văzut el însuşi pe fostul lider libian.

Televiziunea Libia Liberă a afirmat că Muammar "Kadhafi a fost arestat în acelaşi timp cu fiul său, Moutassim, şi cu Mansour Daou (şeful serviciilor de securitate internă) şi Abdallah Senoussi" (şeful serviciilor de informaţii libiene).

Informaţia nu a fost confirmată de Consiliul Naţional de Tranziţie.

Anunţul privind arestările a fost făcut la scurt timp după ce autorităţile de tranziţie libiene au afirmat că sunt pe punctul de a prelua controlul complet asupra oraşului Sirt.

Kadhafi este grav rănit la ambele picioare şi ar putea fi pe moarte

"Colonelul Kadhafi a fost capturat în timpul ofensivei asupra oraşului Sirt şi este rănit grav la ambele picioare", declară surse citate de Corriere della Sera.

Potrivit Al Arabiya, Kadhafi a fost preluat imediat de o ambulanţă, dar starea sa este foarte gravă.

Un comandant al CNT a declarat că liderul libian respira cu dificultate în momentul arestării. Surse citate de Corriere della Sera susţin chiar că fostul lider libian ar putea fi pe moarte.

Sursa
 
"Impuscati-ma in cap, va rog". Fiul lui Ghaddafi, cu 3 degete lipsa in momentul capturarii


"Seif al-Islam a fost arestat in cursul noptii de vineri spre sambata, in regiunea desertica Wadi al-Ajal, in sudul Libiei", a declarat Al-Ajmi al-Atiri, seful unei brigazi a CNT din orasul Zenten.

"Primiseram informatii de la cineva care se ocupa de protectia lui Seif al-Islam. Ne spusese ca urma sa fuga in Niger. Am plecat cu doua echipaje, unul din Zenten si celalalt din Barguen. Pregatiseram o ambuscada si tocmai i-am auzit venind. Am observat doua masini, cu sase persoane la bord, inclusiv Seif al-Islam. Au opus putina rezistenta si am reusit sa ii arestam", explica al-Atiri.

"Contrar a ceea ce a scris presa, Seif al-Islam nu a incercat sa ne ofere bani, ci ne-a cerut sa il impuscam in cap si sa ii ducem corpul la Zenten", a precizat el, dezvaluind ca fiul fostului lider libian era ranit la o mana, avand trei degete amputate.

Seif al-Islam a explicat ca fusese ranit intr-un atac al NATO, la jumatatea lunii octombrie.

Seif al-Islam, in varsta de 39 de ani, a fost transferat la aeroportul din Zenten.


SURSA
 
Back
Sus