ermax:
O teribila drama s-a consumat intr-unul din apartamentele blocului bucurestean Carlton, inainte ca acesta sa se prabuseasca, datorita cutremurului din septembrie 1940.
Capitanul, un barbat frumos, bine facut, inzestrat cu o inteligenta lucida, poseda o insusire superioara tuturor celorlalte virtuti: avea un caracter deosebit, era generos, saritor, cinstit si demn. Cu Eliza se insurase nu de mult. Era prin ???39, perioada in care tara trecea prin mari framantari. Ofiterii de cariera erau trimisi in regimente dizlocate in apropierea frontierelor. Deci si capitanul lipsea lungi perioade de acasa, tocmai cand simtea nevoia sa fie mai mult alaturi de femeia cu care se casatorise din dragoste. Din pacate, frumoasa satena cu ochii negri scanteietori si neastamparati, nu merita dragostea lui. In lipsa lui, avea un grup de prieteni cu care, seara de seara, gasea agreabile modalitati de a-si petrece timpul. Fie o patida de pocher, fie o iesire la un bar sau la un hipodrom, unde prinsese gustul pariurilor. Pe deasupra, incepuse sa consume droguri, cu regularitate. Era normal ca lipsa de bani sa devina cronica. Norocul ei ca se invartea intr-un cerc de prieteni bogati, care o imprumutau fara sa-si faca complexe. Unii chiar se prefaceau ca uita de datoriile Elizei. Mai ales ca femeia le spusese intimilor, cu franchete, ca nu poate rabda mai mult de cateva zile fara "amor"! Or Fanel pleca cu lunile... Se zvonea si ca-i nimfomana, si ca pentru ea nu conta cu cine era in pat: chelneri, comisionari, patroni de magazine de pe unde-si cumpara marfa "pe credit", ba chiar si ordonanta capitanului!
Datorii la pocher
La epistolele pe care le primea aproape zilnic de la sotul sau, aflat departe, in Moldova, scrisori pline de declaratii patimase de dragoste, Eliza raspundea superficial, cu fraze dragalase de copil alintat, lapidar, dar neomitand, in final, sa-i ceara bani. "Dar sa fie mai multisori, ?pisoias?, pentru ca fetita ta are niste datorii de onoare la pocher. E singura mea distractie cu care imi mai umplu timpul, insa am avut ghinion! Stii doar ca tu esti port-bonheurul meu. De cate ori nu esti langa mine pierd! Prea rar castig cate ceva, dar acum datorez 10.000 lei". Ofiterul, cunoscut tuturor pentru probitatea sa morala, avea oroare de imprumuturi. N-avea insa ce face, caci era onoarea sotiei sale in joc si ii timise suma solicitata.
Urmara si alte cereri. Ghinionul nu se dezlipea de Eliza! Iar banii se pulverizau, de fapt, nu numai la pocher, unde cacialmalele copilaresti se plateau, ci si la ruleta si mai ales pe droguri, de care nu se mai putea lipsi. Disperat, nemaiavand de la ce prieteni sa mai imprumute bani, ofiterul ajunsese la un camatar. Acesta voia dobanda 100%. Cateva rate le-a platit. Apoi a clacat. Nu mai avea un leu. Il implora pe zaraf sa-l mai astepte. "Pot sa va fixez un nou termen, dar apoi...". Veni din nou vremea scadentei. Ofiterul inca nu avea banii. "Nu va dau in judecata. Ma voi adresa mai intai colonelului". Si isi infaptui amenintarea. Dar Fanel era indragit de toti colegii si superiorii sai. Comandantul regimentului ramase perplex cand i se expuse situatia. Promise imediat ca va rezolva aceasta problema. Cu ajutorul ofiterilor si completand suma cu banii lui, comandantul achita datoria. Parinteste, cu cuvinte bine alese, incerca sa afle cauza nevoii continue de bani a capitanului. Afla astfel ca are datorii neonorate la numerosi ofiteri. Insa nu reusi sa scoata un cuvant mai mult pe aceasta tema de la nefericitul capitan. Curand, pe la jumatatea anului 1939, un ofiter a fost trimis de colonel cu o corespondenta confidentiala la Bucuresti. Fanel il ruga: "Te rog, fi si mesagerul meu. Du-i sotiei mele banii astia si aceste mici atentii!" "S-a facut Fanele!", ii raspunse cu bunavointa locotenentul, un tip venal, fara scrupule. Inainte de a pleca pe frontiera, acesta traise cu Eliza. Deci, acum, femeia avea doua motive sa-i faca locotenentului Titi o primire deosebita: intai ca-i aducea mult asteptatii bani, doi pentru ca era un element de noutate erotica. Se saturase de amantii ocazionali si meschini. "E un tip grozav la pat!", reflecta ea.
Un veritabil Mefisto
La inapoiere, locotenentul Titi ii inmana capitanului o scrisoare neobisnuit de plina de "dor si dragoste" din partea Elizei. Era fericit. "Cum mai arata Eliza, draga Titi?" "Infloreste colega, e splendida! Se invart multi in jurul ei, dar n-au nici un spor!", surase acesta misterios. Dar un nor umbri fata frumoasa a capitanului. Intrigant, un veritabil Mefisto, locotenentul facu in asa fel incat sa ajunga la urechile capitanului, indirect, groaznicul adevar: ca Eliza ajunsese o prostituata de lux, ca se droga, ca era plina de datorii ca urmare a pierderii unor sume fabuloase la pocher, ca pe toti furnizorii de la care procura cele mai scumpe delicatese ii rasplatea cu una sau mai multe partide de "amor" si altele. Cand auzi, capitanul ceru imediat o permisie de 48 de ore. I se aproba.
Ajunse la Bucuresti in miezul noptii. Patrunse in apartamentul din blocul Carlton, unde-si avea locuinta. Orgia era in toi. Barbati si femei in pielea goala se ospatau culcati, unii vomasera pe covoare. Pe Eliza o descoperi repede, in dormitor, in plina actiune, de grup sexy. O saruta de zor in zona pubiana un tip in varsta, caruia ii atarnau cateva randuri de burti, hidos. Scoase pistolul si trase. Apoi si-l lipi de tampla si apasa pe tragaci. Muri imediat.
Bizar a fost faptul ca desi atat de aproape, totusi n-a nimerit-o pe Eliza. Dar exista un Dumnezeu acolo sus care vede tot! Eliza muri in acelasi an, ingropata in daramaturile Carltonului. Cel putin pe nefericitul ofiter, teribilul seism din septembrie 40 l-a razbunat!
JURNALUL NATIONAL 8octombrie 2005