Boli infectioase majore

[GeoX1]

Vom prezenta aici o serie de boli infectioase cu mare potential epidemic, chiar pandemic, mai grave sau mai putin grave, care se pot raspandi atat in situatia unor dezastre provocate de fenomene naturale, cat si in alte contexte. Sa retinem ca pana si banala gripa poate deveni, in anumite conditii, un ucigas redutabil. S-a mai intamplat acest lucru, in trecut (vezi, de exemplu, pandemia de \"gripa spaniola\" din 1918-1919), si e clar ca se va mai intampla in viitor, in functie de modificarile care vor interveni, pe parcurs, in structura antigenica a virusurilor gripale, virusuri despre care se stie ca prezinta o mare variabilitate antigenica.
Voi incepe cu bolile infecto-contagioase din categoria celor \"carantinabile\", adica a celor care impun aplicarea unor masuri severe de carantina, nu numai la nivel national, ci si mondial.

CIUMA (PESTA)
Ciuma este, fara indoiala, boala infectioasa care a inspaimantat omenirea din trecutul cel mai indepartat, chiar din antichitate, dar cu deosebire in perioada Evului Mediu, cand s-a raspandit si in Europa. Pesta sau ciuma este o maladie care a ajuns in Europa prin intermediul navigatorilor, vasele acestora transportand, fara voia lor, vectorii pestei, in speta sobolanii si puricii acestora. Originea acesteia se afla in Asia, de unde bacteria a fost adusa si in Europa, in mai multe randuri. De-a lungul timpului, ciuma a provocat mai multe epidemii grave, chiar pandemii. Cea mai cunoscuta dintre acestea ramane, fara indoiala, marea epidemie din perioada 1348-1350, de fapt pandemie care a afectat cea mai mare parte a Europei, ucigand milioane de oameni; boala a fost denumita, atunci, \"Moartea Neagra\", mai ales din cauza formei de manifestare clinica. O alta epidemie a afectat Londra in anii 1665-1666, ucigand numerosi oameni.
Si tara noastra a suferit, in perioada medievala, ravagiile ciumei. Pesta a provocat epidemii asociate, adesea, cu perioadele de razboaie in care trupele straine invadau principatele romane, purtand insa si germenii pestei. Una dintre cele mai cunoscute epidemii de pesta a fost asa-numita \"ciuma a lui Caragea\" din 1813. Ultimele referiri la cazuri de pesta (ciuma) pe teritoriul actual al tarii dateaza din anul 1829. Dupa 1829, pesta nu a mai aparut in Romania, ca boala la om. Desigur, nu se poate spune ca bacilul pestei nu mai exista. Aceasta bacterie se caracterizeaza printr-o mare rezistenta in mediul ambiant, putand supravietui sute de ani in diverse cotloane, in mormintele ciumatilor s.a. Se presupune, totusi, ca desi e probabil ca Yersinia pestis sa mai existe undeva in Romania, si mai ales in Bucuresti (oras care a suferit mult, in perioada medievala, din cauza epidemiilor de ciuma), probabil ca este intr-o forma inactiva, sau legaturile dintre bacterie si vectorii care ar putea-o raspandi in mediu nu mai exista. Practic, ipoteza de lucru privind disparitia ciumei este aceea ca bacteria, dintr-un motiv sau altul, a devenit inactiva sau ca nu mai poate, deocamdata, ajunge la vectorii sai naturali, sobolanii. Aceasta este situatia din Romania, evident. Pe plan mondial, exista numeroase focare naturale de pesta, focare active chiar, in special in India, in China, in alte tari asiatice, dar si in Africa, si chiar in Statele Unite ale Americii; un focar natural de pesta a fost identificat chiar in California, si au fost semnalate cazuri umane. Prin urmare, desi deocamdata nu mai avem marile epidemii din perioada medievala, pesta nu a disparut din lume, exista inca germenul acesteia, germen cantonat in diverse focare naturale, vectorii sau pot ajunge la om si pot genera izbucniri epidemice de mai mare sau mai mica amploare. Pericolul ciumei, considerata drept \"boala a trecutului medieval\", nu trebuie totusi subestimat.
(Va urma)

 

[GeoX1]

Agentul cauzal al pestei este o bacterie denumita YERSINIA PESTIS, dupa numele descoperitorului sau, A.Yersin, savant care a identificat acest bacil cu ocazia epidemiei din Hong Kong din 1894. Gravitatea deosebita a acestei boli se explica prin virulenta puternica a agentului sau etiologic, care secreta o endotoxina foarte puternica. Totusi, se pare ca bacilul pestos poate exista si in forme mai putin agresive.
Bacteria, in sine, nu poate ajunge la om, generand epidemii, in absenta unui vector al sau, propriu. Acest vector natural este reprezentat de sobolan, de fapt de puricele acestuia. In general, epidemiile de pesta la om sunt precedate de epizooti de pesta in randul sobolanilor, desi unele specii de sobolani s-ar dovedi mai rezistente. Si alte animale ar putea fi purtatoare ale bacilului pestei, inclusiv camilele, cainii sau pisicile. In orice caz, lantul epidemiologic al peste incepe de la vectorul sau animal, si apoi se continua prin contaminarea oamenilor.
Cum se transmite boala la om si care sunt mecanismele patogenice (cum se declanseaza boala, ca atare) ?
In esenta, principala forma de transmitere la om a pestei este cea prin intepatura puricelui de sobolan. In acest fel, omul se imbolnaveste, de regula, de forma de boala cunoscuta sub numele de PESTA BUBONICA. Aceasta forma de boala nu ar fi, in esenta, deosebit de contagioasa, in principiu nu aare transmisibilitate interumana, cu exceptia cazurilor de contact strans interuman, contact cu produsele patologice ale bolnavilor (diverse secretii, etc.). Totusi, ciuma se poate transmite foarte usor de la un om la altul atunci cand imbraca forma sa pulmonara, care este deosebit de contagioasa, practic se ia prin aer, prin aerosoli contaminati emisi de tusea bolnavului. Aerosolii se pot imprastia in functie de vant si de alte conditii locale. In orice caz, aceste forme de boala sunt extrem de contagioase, si ciuma devine epidemica atunci cand boala initiala se complica prin pneumonie; de fapt, pneumonia poate fi secundara formei bubonice sau a celei septicemice, dar poate aparea si ca forma de boala primitiva, ca peste pulmonara primara, fara afectare ganglionara initiala. Marile epidemii de pesta au aparut in acest fel, fie prin transmitere interumana de la un bolnav cu forma pneumonica primara sau cu pneumonie secundara formei bubonice/septicemice, fie prin alte tipuri de contact cu produsele patologice ale bolnavilor, in special in cazurile de forme septicemice de boala.
In cazul contaminarii prin intepatura puricelui, bacilul pestei ajunge, initial, in sistemul limfatic, cantonandu-se la nivel ganglionar. Ganglionii limfatici (axilari, cervicali, inghinali etc.) sunt prima \"statie\" a bacilului pestei in organismul uman, in cazul aparitiei formei bubonice de ciuma (care este si cea mai frecventa forma de boala la om). Daca bacilul nu este foarte virulent sau/si daca organismul uman este foarte rezistent, infectia se poate opri aici, fiind autolimitanta; in aceste cazuri, sistemul imunitar al omului se dovedeste mai puternic decat infectia, si epureaza organismul de germeni inca din stadiul initial de cantonare la ganglionii limfatici. In acest fel se explica faptul ca pesta bubonica nu este intotdeauna mortala, chiar si in cazurile netratate cu antibiotice (rata de mortalitate 10-60%). Daca bacteria se dovedeste mai \"dibace\" si reuseste sa penetreze globulele albe, afectand de la inceput sistemul imunitar, organismul uman nu mai are nici o sansa de supravietuire, in absenta instituirii unui tratament adecvat cu antibiotice cum ar fi tetraciclina, streptomicina sau/si chimioterapice cum ar fi cotrimoxazolul (banalul biseptol). In aceste cazuri, cand sistemul limfatic este depasit, se produce invazia sanguina secundara, practic bacteria se disemineaza in intreg organismul, generandu-se o forma septicemica secundara. In acest caz, poate fi afectat si plamanul, aparand forma pneumonica secundara, extrem de contagioasa. In cazul contaminarii aerogene primitive, bacilul pestei ajunge de la inceput in plamani, fara sa mai \"treaca\" prin ganglionii limfatici. In acest caz, se constituie peste pulmonara primara, de asemenea extrem de contagioasa.
(Va urma)

 

[GeoX1]

Manifestarile clinice ale pestei la om depind de forma clinica a bolii. Ciuma (pesta) poate imbraca 3 forme clinice principale, la om: pesta bubonica, pesta pulmonara si peste septicemica; la randul lor, formele pulmonara si, respectiv, cea septicemica pot fi primitive sau pot aparea in continuarea unei forme de peste bubonica, prin generalizarea infectiei. In afara de cele 3 forme tipice, grave, de ciuma, infectia cu Y.pestis poate avea si forme atipice usoare, greu dew recunoscut clinic, precum si forme inaparente (asimptomatice). Intr-o epidemie de pesta (ciuma), de regula la inceput apare forma de ciuma bubonica, care initial nu este foarte contagioasa; ulterior, pe masura ce boala evolueaza si se extinde, apar forme pneumonice si septicemice, extrem de contagioase, contribuind la diseminarea epidemiei.
PESTA BUBONICA
Cea mai frecventa forma clinica la om a infectiei cu Yersinia pestis este peste (ciuma) bubonica. Cu toate acestea, pesta bubonica nu detine si cea mai mare mortalitate, desi ramane totusi o boala grava. Formele pulmonare si septicemice sunt, de fapt, cele mai grave, atingand cote ridicate de mortalitate (practic, 100% in absenta tratamentului, si 25-50% chiar si in cazurile tratate cu antibiotice). Totusi, forma bubonica poate degenera in cea septicemica sau in forma pneumonica (pneumonie pestoasa secundara), ceea ce confera caracterul grav al bolii, precum si contagiozitatea. Forma bubonica a pestei se realizeaza prin contaminare de la agentul vector natural al bacilului Yersinia pestis, in speta de la puricele sobolanului.
Numele de \"pesta (ciuma) bubonica vine de la termenul \"buboane\", care desemneaza inflamatii purulente masive ale ganglionilor limfatici, manifestare specifica acestei forme de ciuma.
Perioada de incubatie a bolii este de 2 pana la 6 zile, in medie (este vorba de perioada care trece de la contaminare pana la aparitia primelor simptome de boala); in aceasta perioada, bacilii ajung in sistemul limfatic, se multiplica si se cantoneaza in ganglionii limfatici regionali locului inocularii (al patrunderii germenului in organism). Ulterior, in functie de masivitatea infectiei, de rezistenta organismului sau/si de virulenta bacteriei, se va produce invazia sanguina secundara, generand o stare de intoxictie profunda a organismuluii.
Boala debuteaza, de regula, brusc, prin febra foarte mare (39-41 de grade), frisoane, dureri de cap puternice, varsaturi, dureri difuze in corp, transpiratii, stare generala foarte proasta. Uneori, aceste semne de debut brusc sunt precedate de unele simtome vagi, cum ar fi o stare de oboseala neobisnuita, ameteli, usoare dureri de cap sau indispozitie. Semnele locale inocularii sunt specifice. Uneori apare o mica leziune locala, la locul intepaturii. Diseminarea bacilului in sistemul limfatic conduce la inflamarea ganglionilor limfatici regionali, care de umfla, devin extrem de durerosi si capata o consistenta pastoasa. Cel mai frecvent sunt afectati ganglionii axilari, inghinali sau cei cervicali; mai rar, pot fi afectate si alte grupe ganglionare. Uneori sunt afectati multipli ganglioni. Inflamatia ganglionilor conduce la formarea unui edem foarte dureros, inchis la culoare, cu o consistenta pseudotumorala. Aceasta infloamatie se numeste \"bubon\", de aici rezulta si denumirea acestei forme de ciuma. Durerile sunt extrem de puternice, in special inainte de faza de supuratie. In acelasi timp, simptomele generale sunt foarte severe. Bolnavul are febra foarte mare (peste 39 de grade), dureri de cap, tulburari digestive, sete extrema, delir, stari de agitatie alternand cu prostratie extrema (apatie). Aceste simptome apar in special in faza de invazie sanguina secundara, deci atunci cand infectia a depasit bariera limfatica si sistemul imunitar al organismului nu mai face fata agresiunii microbiene. Evolutia naturala a buboanelor este spre supuratie, abcedare si fibrozare. Generalizarea infectiei conduce, insa, la o deteriorare grava a starii generale a organismului, in special cand boala intra in faza septicemica, insotita uneori de pneumonie secundara (cu insuficienta cardiorespiratorie acuta) si de manifestari hemoragice generalizate, petesii si chiar necroze cutanate (pete negre pe piele, de aici si denumirea de \"Moartea Neagra\"). In aceasta faza, simptomele generale sunt foarte grave, febra este ridicata, putand atinge 40-41 de grade, bolnavul delireaza, are dureri musculare si de cap atroce, care se adauga celor cauzate de buboane. Dupa cateva zile, buboanele se deschid, intrand in faza de supuratie. In absenta tratamentului cu antibiotice, boala poate conduce la deces in circa o saptamana; daca persoana se dovedeste rezistenta sau daca bacteria nu este foarte virulenta, vindecarea se produce treptat, in cateva saptamani, prin resorbtia inflamatiei ganglionare, odata cu eliminarea puroiului si amelirorarea treptata a starii generale. Convalescenta este lunga, bolnavul ramanand cu o stare de oboseala marcata. In prezenta tratamentului cu antibiotice, boala evolueaza mult mai repede spre vindecare, mai ales daca bacilul e sensibil la respectivele antibiotice si daca tratamentul este aplicat precoce. Imunitatea dupa boala este relativa, in principiu persista un anumit grad de rezistenta a celor vindecati, astfel incat o eventuala noua imbolnavire sa nu mai fie periculoasa, intr-o forma grava. Mortalitatea in cazurile netratate variaza intre 10-60%, in functie de virulenta bacteriei si de rezistenta organismului uman. in cazurile tratate cu antibiotice, diverse chimioterapice, intaritoare etc., mortalitatea este sub 5%. In orice caz, peste bubonica este mai putin contagioasa decat celelalte forme de ciuma. De asemenea, mortalitatea este ceva mai mica, ea fiind mare atunci cand forma bubonica initiala degenereaza in forma septicemica sau se complica cu pneumonie secundara (aceste cazuri fiind cele mai grave, prezentand si contagiozitatea cea mai ridicata).
PESTA PULMONARA
Ciuma pulmonara este o forma clinica de boala mult mai grava si mai contagioasa decat ciuma bubonica. Marele pericol al ciumei pulmonare este dat atat de gravitatea acesteia, cat si de contagiozitatea foarte mare. Practic, boala se transmite la fel de usor precum gripa sau pojarul. Transmiterea se face, asadar, pe cale aeriana, prin inhalarea de picaturi microscopice contaminate de bacili. In aceste conditii, bacteriile ajung direct in plamani, fara sa mai treaca prin sistemul limfatic si sa se cantoneze initial la ganglionii limfatici regionali, asa cum se intampla in cazul pestei bubonice. Aceata este, de fapt, forma pneumonica primara, transmisibila de la om la om pe cale aeriana. Pneumonia poate aparea si in mod secundar, in cursul formei bubonice, ca o complicatie a acesteia, prin diseminare hematogena a infectiei, si cu afectarea secundara a plamanilor. Aceasta este forma pneumonica secundara, si sporeste rata de mortalitate a pestei bubonice.
In forma pulmonara primara (primitiva), perioada de incubatie este, in medie, de 2-3 zile. Cu cat incubatia este mai scurta, cu atat boala este mai grava, fiindca infectia este mai masiva sau virulenta bacteriei este mai mare. Boala debuteaza bursc, cu febra foarte mare (39-41 de grade), frisoane, dureri de cap, stare generala foarte proasta, ameteli, prostratie, delir. Simtomele respiratorii constau in tuse, la inceput seaca, apoi tot mai puternica, insotita de expectoratie hemoragica, dificultati in respiratie (dispnee), cianoza (coloratia albastruie a extremitatilor). Foarte curand, se instaleaza semne de insuficienta cardiorespiratorie acuta. Starea generala este foarte grava, bolnavul prezinta febra ridicata, delir, dureri interne, tuse obositoare insotita de expectoratie sanguinolenta. Foarte adesea, este afectata si pleura, ceea ce explica durerile toracice puternice. Mai pot fi afectate, in mod secundar, si alte organe interne (ficatul, rinichii), ca o consecinta a starii de intoxicatie profunda generate de catre toxinele bacteriene in organism. In formele de pesta pneumonica secundara, simptomele respiratorii sunt aceleasi (tuse, dispneee, expectoratie hemoragica), dar ele apar pe fondul formei bubonice. In absenta aplicarii unui tratament riguros, precoce si sustinut, boala este rapid mortala, decesul survenind in 2-4 zile de la debutul maladiei. In cazurile tratate, vindecarea este dificila, iar bolnavul ramane cu o stare de oboseala profunda.
Fara tratament, mortalitatea este, practic, de 100%. Chiar si cu tratament adecvat, mortalitatea in ciuma (pesta) pulmonara ramane inca foarte ridicata, variind intre 25-50%, mai ales daca terapia nu este aplicata precoce, chiar de la debutul bolii.
PESTA SEPTICEMICA
A treia forma majora, grava, de pesta umana este mai rara decat celelalte doua, dar este extrem de grava. Forma septicemica poate aparea in mod primitiv, in urma intepaturii puricelui, cand germenii nu ajung initial la sistemul limfatic (ganglionar), ci trec direct in sange, generand forma septicemica primara, in care afectarea ganglionilor limfatici este inexistenta sau mai putin importanta. In acest fel s-a realizat forma de boala cunoscuta sub numele de \"Moartea Neagra\", in cursul marii epidemii din Europa din 1348-1350. Forma septicemica poate aparea, mai frecvent insa, in mod secundar formelor bubonice si pulmonare, prin diseminare hematogena a germenilor si generalizarea infectiei. Boala este extrem de grava, se manifesta prin febra mare, delir, dureri interne puternice, apar leziuni hemoragice generalizate, inclusiv la nivelul pielii, care poate suferi necroze extinse (pete negricioase sau brune, care confera bolii denumirea de \"Moartea Neagra\"). De regula, ganglionii limfatici raman neafectati sau se manifesta inflamatii discrete ale acestora. Uneori apare si pneumonie secundara. In absenta tratamentului, boala este rapid mortala, in cel mult cateva zile. Chiar si cu tratament, mortalitatea ramane mare, de cel putin 50%.
FORME ATIPICE DE PESTA
Pesta poate imbraca si forme clinice atipice, usoare, greu de recunoscut. In epidemii, au fost constatate si forme usoare de boala, manifestate prin febra mica sau moderata si inflamatii ganglionare discrete, fara aspectul bubonic tipic; adesea, aceste forme clinice sunt purtate \"pe picioare\", nefiind recunoscute in timp util si sporind raspandirea germenilor in randul populatiei. Alte forme mai rar intalnire sunt pesta amigdaliana (care apare pornind de la o localizare la ganglionii cervicali), pesta meningiana (care apare, de regula, ca o complicatie a pestei bubonice, cu o afectare mai puternica a sistemului nervos). Sunt cunoscute si forme asimptomatice ale infectiei umane cu Yersinia pestis.



(Va urma)

 

[GeoX1]

Tratamentul pestei se bazeaza pe antibiotice, diferite chimioterapice (sulfamide), intaritoare, solutii de ingrijire locala pentru ganglionii inflamati si abcedati. Streptomicina, tetraciclina, doxiciclina sunt exemple de antibiotice utilizate in tratamentul pestei umane. Cotrimoxazolul (banalul biseptol) este, de asemenea, eficient in tratamentul pestei, si cu deosebire in formele pulmonare de ciuma, dar cu conditia ca tratamentul sa fie aplicat precoce, la scurt timp dupa debutul bolii. Tot in formele pneumonice de ciuma se recurge la solutii de sustinere a functiilor vitale respiratorii si cardiace, pentru cazurile cu insuficienta respiratorie acuta. In formele septicemice se recurge, in afara de antibiotice, la medicamente patogenice si care sa asigure sustinerea functiilor vitale ale organismului, pentru combaterea hemoragiilor etc.
Profilaxia ciumei implica masuri pe intreg lantul epidemiologic al infectiei cu Yersinia pestis, incepand de la vectorul natural si terminand cu mecanismele de transmitere la om ale bacilului pestei. Combaterea rozatoarelor prin diverse metode este una dintre abordari. Totusi, eliminarea surselor naturale ale bacteriei Yersinia pestis este extrem de dificila, fapt dovedit si de existenta unor focare naturale de pesta chiar si in zone foarte dezvoltate economic. Aplicarea unor masuri stricte de igienta personala si la nivelul comunitatilor se impune cu stringenta. Mai dificil este atunci cand survin dezastre naturale sau se produc deplasari masive de populatie, inclusiv in conditii de razboi. Vaccinarea este recomandata numai pentru persoanele care calatoresc in zone in care pesta este endemica sau pentru aceia care, prin natura profesiei, au sanse foarte mari sa intre in contact cu vectorii naturali ai maladiei. Imunitatea post-vaccinala nu este foarte solida, se pare ca este chiar mai slaba decat cea obtinuta in urma bolii, de aceea se recomanda repetarea vaccinarii la anumite intervale.
Pesta este una dintre bolile infectioase carantinabile, in sensul ca cei care se intorc din zone in care ciuma este endemica, la cel mai mic simptom suspect, sunt supuse unui regim de carantina severa. Acest regim de carantina se justifica prin gravitatea deosebita a bolii si prin contagiozitatea acesteia, in special in cazul formelor pulmonare, care prezinta o rata foarte ridicata de transmisibilitate interumana.

(Va urma)

 

[GeoX1]

In ultima vreme, face valuri in presa si nu numai raspandirea epidemiei de febra hemoragica Ebola din vestul Africii, Sierra Leone, Liberia, Guineea.
Sa vedem cate ceva despre aceasta boala infectioasa. Intr-adevar, este probabil una dintre cele mai periculoase, daca nu cea mai grava infectie virala identificata pana in prezent. Sigur, exista infectia cu HIV, cu stadiul sau terminal numit SIDA, dar in prezent, cel putin pe un anumit termen, exista anumite medicamente care pot tine lucrurile sub control, timp de mai multi ani. Dar Ebola este o boala acuta, chiar supra-acuta, in timp ce in cazul HIV evolutia este, evident, cronica, pe durata mai multor ani, chiar zeci de ani.
Virusul Ebola a fost identificat pentru prima data in 1976 in Zair, daca nu ma insel, fiind denumit dupa numele unui rau din zona afectata de prima epidemie. Atunci au fost identificate, de fapt, 2 variante: una cu originea in Zair, cealalta in Sudan. Ambele produc o boala foarte grava, cu indice de fatalitate (procent de decedati din totalul celor imbolnaviti) care merge chiar si pana la 90% !!! Originea virusului ramane inca destul de misterioasa, dar era de presupus ca jungla africana ascundea si, probabil, inca mai ascunde diferiti agenti patogeni, neidentificati dar care, in conditiile extinderii comunitatilor umane, risca sa iasa din rezervoarele lor naturala si sa cauzeze imbolnaviri in randul oamenilor. S-a presupus ca anumite specii de maimute ar fi purtatoare. De fapt, in anii '60 au fost identificate alte 2 tipuri de febre hemoragice africane, Lassa si Marburg, provocate de virusuri inrudite cu Ebola. Desi Lassa si Marburg sunt afectiuni severe, totusi fatalitatea inregistrata in cazul acestora nu a atins cotele din cazul Ebola.
De ce febra hemoragica Ebola este atat de grava ? Nu numai din cauza faptului ca boala cauzeaza hemoragii interne, cat a faptului ca in numai cateva zile, virusul distruge complet orice rezistenta a organismului, practic ataca si termina sistemul imunitar in numai cateva zile, in timp ce HIV realizeaza compromiterea sistemului imunitar in decursul mai multor ani, in mod progresiv. In plus, actiunea virala determina cedarea organelor interne, cu fenomene de insuficienta hepatica si renala greu de rezolvat. Boala incepe cu febra mare, dureri groaznice de cap, stare generala proasta, tulburari digestive severe (varsaturi, diaree, dureri abdominale). Ulterior apar eruptii pe piele si incep hemoragiile, din cauze atacului asupra sistemului circulator; se produc hemoragii interne si superficiale la nivelul diferitelor orificii, nas, ochi, etc. Practic, e o actiune distructiva generalizata cu durata foarte rapida, de aceea este si greu de tratat, in conditiile compromiterii fulgeratoare a functiilor vitale ale organismului, inclusiv a oricarei rezistente (sistem imunitar).
Cum s-ar transmite infectia ? Principala cale de transmitere este contactul direct cu diferite fluide, secretii, produse patologice umane; ar fi implicata si transmiterea prin stranut sau chiar pe cale oculara !!! Este inca neclar care este gradul de contagiozitate comparativ cu gripa, variola sau alte maladii cu transmitere aeriana. Se pare totusi ca transmisibilitatea aeriana nu ar fi dovedita, altfel chiar ar fi un dezastru mondial. Ar trebui sa exista un contact relativ apropiat cu bolnavi sau cu oameni care tocmai au trecut prin boala.
Scaparea de sub control a epidemiei din vestul Africii cred ca se datoreaza totusi si conditiilor economico-sociale, politice si geografice din zonele respective. Asta nu inseamna deloc ca pericolul diseminarii virusului trebuie ignorat.