Buna Netty
Incerc eu sa iti raspund, nu inainte de a-ti da si un link la un alt topic din forum, unde poti citi si o analiza mai consistenta.
Cutremurele din Romania si legatura acestora cu seismele din Turcia si Iran
Pe scurt, toate cutremurele vrancene puternice (MGR >
6,7) sunt precedate de seisme mari in estul Turciei si/sau nord-vestul Iranului, cu conditia ca acestea sa aiba mecanism de decrosare (faliere cu alunecare laterala, orizontala intre flancurile faliei). Acum, problema este ca si aceste seisme sunt induse de tensiuni rezultate din miscarea placilor Indiana, Arabica, Anatoliana si a unor microplaci (iraniana, caspica). De asemenea, aceste tensiuni rezulta si ele din perturbatii majore in Oceanul Indian, perturbatii ale caror efecte se propaga la distanta si influenteaza, in timp, foarte multe zone, inclusiv Vrancea noastra.
Totusi, unele cutremure mari din trecut de la noi nu au putut fi corelate imediat cu miscari de decrosare in estul Turciei. De exemplu, cutremurul cel mare din 1802 nu a avut un inaintas imediat in estul Turciei. Aici se impun niste precizari suplimentare. In 1780 s-a produs un mare cutremur in nord-vestul Iranului la Tabriz. In 1784 s-a produs un cutremur catastrofal in estul Turciei la Erzincan. In 1789 s-a produs un cutremur important in estul Turciei pe falia est-anatoliana. Si...la 6 aprilie 1790 vine un cutremur puternic in Vrancea, Muntii Buzaului cel mai probabl, cu magnitudinea MGR=
6,9. Acest cutremur vrancean nu a calmat situatia, eu cred ca mai mult a dezechilibrat blocul litosferic vrancean, inducand tensiuni suplimentare pentru ceea ce avea sa vina 12 ani mai tarziu, respectiv "cutremurul cel mare"(MGR=
7,7). Dupa 1790, Vrancea a continuat sa miste in 1793 si 1794. In 1796 s-a produs un cutremur mare in Siria, iar in 1797 are loc un megaseism in zona Sumatrei din Oceanul Indian (Mw=
8,5). In aceste conditii, nu e de mirare ce a urmat la noi in 1802. Suprapunerea efectelor perturbatiei din Oceanul Indian din 1797 peste dezechilibrul generat de seismul din 1790 (indus de miscarile din Iran si Turcia din 1780, 1784 si 1789) si cu intervalul foarte mare (286 ani) scurs de la precedentul cutremur vrancean major foarte adanc din 1516 (intre 1516 si 1802 nu a mai avut loc nici un cutremur de magnitudine peste
7,0 in zona foarte adanca din Muntii Vrancei) a condus la ceea ce s-a intamplat la 26 octombrie 1802.
In concluzie, Vrancea este influentata de ce se intampla in Asia, de perturbatiile din Oceanul Indian si de miscarile de decrosare din estul Turciei si nordul Iranului. Dar aceasta influenta nu e usor cuantificabila si trebuie asociata si cu dinamica intrinseca a blocului litosferic vrancean.
Vom vedea ce se va intampla mai departe. Deocamdata e liniste in Vrancea. Dar, Netty, trebuie sa acceptam ideea ca mai devreme sau mai tarziu tot va veni un cutremur mare. Trebuie sa fim pregatiti pentru asta, trebuie sa cunoastem niste lucruri elementare care ne pot mari sansele.