Cutremurul din 1977 - marturie. Cum au reactionat autoritatile.

[Alex]

Prima parte a acestei marturii.

Eram la servici la tara, o zi calduroasa, frumoasa. Si m-am hotarat, fiindca era vremea frumoasa, sa vin acasa in Bucuresti sa-mi iau haine de schimb si mancare ca sa raman mai mult dupa aceea la servici fara sa mai fiu nevoita sa mai fac drumuri la Bucuresti.

Am coborat din cursa la Bucur Obor. De obicei luam autobuzul 101 de la Obor pana acasa. Era 8 si jumatate seara, inca era lumina. Nu stiu de ce nu l-am luat pe 101 si m-am suit in tramvai. Imi amintesc ca eram in tramvaiul care trecea prin fata magazinului Bucur Obor, spre centru, si eram extrem de enervata ca in loc sa iau autobuzul ma urcasem in tramvai. Aveam o stare de iritare, foarte neplacuta.

La intersectia cu tramvaiul care venea de pe Colentina, doi barbati se bateau pe linia de tramvai fara sa le pese ca era sa dea tramvaiul peste ei. Vatmanul a pus o frana brusca, dar ei se bateau mai departe. Nu erau beti dar parca erau turbati.

Am ajuns la Mihai Bravu, eram iritata, nervoasa, fara un motiv anume. Ma urcasem prin spate si stateam la usa din mijloc. O femeie, pe la 50 de ani, nu parea nici taranca nici mahalagioaica, s-a luat de mine. Ea statea pe scaunul din fata, cu fata spre vagon si se uita la mine si zice: \\"Daca n-ai fi in tramvai si te-as vedea in alta parte as zice ca esti Ceauseasca. Ca semeni cu Ceauseasca!\\" M-am intors cu spatele, m-am dus in spatele vagonului, dar ea continua sa bodogane: \\"Uitati-va ca seamana cu Ceauseasca, uitati-va ce mutra are!\\" Am lasat-o.

Abia acum am realizat ca era o stare generala de iritare. Eu, aia care se bateau, femeia din tramvai...

M-am dat jos din tramvai, era intuneric. Luasem niste oua din sat, vreo 20 de oua, intr-o sacosa. M-am enervat ca de ce nu am pus sacosa cu oua in geanta de voiaj si acum trebuia sa am grija si de geanta si de sacosa cu oua. Eram iritata. Am intrat in parcul prin care trebuia sa il traversez si veneam spre mijlocul parcului unde erau niste banci, o statuie si leagane pentru copii.

Cand am ajuns la aleea care mergea de la prima poarta m-am pomenit jos. Nu stiu cum. Eram in genunchi, cu mana pe sacosa cu oua care se sparsesera. Am ridicat ochii din pamant si am vazut statuia cum se rastoarna la picioarele unei perechi, un baiat si o fata care stateau pe o banca. Eu cand am vazut ca vine statuia aia jos am ramas paralizata, nestiind daca vine peste ei sau nu. In timp ce vedeam statuia cum se rasturna, am auzit un vuiet infundat.

Am vrut sa ma ridic dar nu am putut, atat de tare se cutremura pamantul.

Atunci am vazut pe cer o lumina puternica, venind dinspre zona industriala, ca o explozie mare. Eram convinsa ca a fost o explozie. Am reusit pana la urma sa ma ridic in picioare, incercam sa-mi tin echilibrul si atunci am auzit pe cineva strigand pe strada \\" E cutremur!\\". In momentul acela mi-am adus aminte zvonurile din perioada in care comunistii incepusera constructiile de blocuri cu 10 etaje, toti se asteptau ca acele blocuri or sa cada la primul cutremur.

Cand am auzit strigatul acela ca e cutremur, m-am uitat imediat la blocul de 10 etaje care era langa parc, in stanga mea. N-a venit jos. Si atunci mi-am adus aminte ca blocul nostru are de sus de la acoperis si pana jos o crapatura pe zona de mijloc, de cand a fost construit, din 1975. M-am gandit ca scara noastra este la pamant. Am luat-o la fuga spre blocul nostru. Pe drum, alergam cu geanta de voiaj in mana, voiam sa ajung la coltul strazii sa vad ce se intamplase cu blocul nostru.

Lumina se stinsese, era intuneric, lumea tipa, dintr-un apartament se auzea o batrana care striga: \\"Ajutor, sunt bolnava, nu pot sa ma misc!\\". Era panica. Cand am ajuns in capatul strazii, am vazut blocul in picioare. Am ajuns in fata blocului, mama si sotul erau cu copii in fata scarii. M-am dus la ei si le-am zis sa nu stea in fata scarii, sa mearga in dreptul complexului alimentar care nu avea etaj.

Am vrut sa intru in casa. Cautam lanterna pe care intotdeauna o aveam cu mine, o foloseam la servici. Nu era in geanta de voiaj, desi ma invatasem sa o iau mereu cu mine, in ziua aceea o uitasem la servici. Sotul nu voia sa ma lase, dar trebuia sa intru in casa sa iau mancare pentru copil (unul dintre copii era sugar) si niste haine.

Am intrat in bucatarie, am luat mancare si am iesit din nou afara. Spre dimineata, cand am intrat din nou in casa, pe lumina, am vazut cum ciupercile de metal de la lustre rosesera tencuiala pana la ciment, altceva nu se intamplase.

Va urma

 

[poeanon]

Interesanta povestea... nu am retinut insa daca cele 20 de oua proaspete de tara le-a lasat in parc sau le-a pastrat cu ea... :harhar: in 1977 pentru 20 de oua :harhar: stateai mult la coada, daca mai gaseai... iar sa fie proaspete de tara, sanatate curata, aur...

 

[Dodo]

cred ca ar fi extrem de bine daca ai lasa bascalia deoparte, eventual la chat on line!!!
marturiile celor care au trait un seism nu sunt glume ieftine!

 

[Alex]

Poeanon, next is ban.

 

[Alty]

Alex, te rog sa continui povestea, eventual sa-mi dai acordul ca anumite pasaje sa le prezint celor care sunt implicati in astfel de activitati (coaching..trebuie facuta si chestia asta):harhar:

 

[Alex]

In seara aceasta o sa mai scriu o parte. Este destul de greu, fiindca transcriu de pe inregistrare audio, fiindca asa am luat interviul, dar sper sa termin in seara asta. Nu este nici o problema, poti folosi materialul cum consideri de cuviinta.

 

[Alty]

In seara aceasta o sa mai scriu o parte. Este destul de greu, fiindca transcriu de pe inregistrare audio, fiindca asa am luat interviul, dar sper sa termin in seara asta. Nu este nici o problema, poti folosi materialul cum consideri de cuviinta.

Multumesc:smile:

 

[Alex]

A doua parte a marturiei:

A doua zi au inceput sa vina vecini care fusesera in centru cu vesti despre dezastrul din oras. O saptamana nu am iesit din casa nici macar sa-mi cumpar paine. Mi-era frica sa ma uit pe geam. Vedeam la televizor blocurile daramate, oameni indurerati... Am dat telefon la servici si m-am invoit o saptamana. Imi era frica sa ies din casa, numai ideea ca s-ar putea sa ma intorc si sa vad in spatele meu blocul prabusit ma innebunea.

A doua zi dimineata s-a adus apa cu camioanele la complexul alimentar. S-a facut aprovizionarea la alimentara si la paine, au venit si au verificat instalatiile de gaze... Nu stiu in ce masura in prezent s-ar mai descurca autoritatile sa gestioneze o astfel de situatie.

Curent electric nu am avut pana a doua zi dupa-amiaza. Telefonul insa nu a functionat aproape o luna. Foarte multe centrale telefonice au fost deranjate atunci. Au fost niste aparate care s-au rasturnat, aratau la televizor niste echipamente ca niste dulapuri, rasturnate. Centrala de care apartineam noi a avut insa niste probleme deosebite, am inteles ca se sparsesera niste acumulatori si se varsase electrolitul pe jos, iar toate aparatele din centrala fusesera complet distruse. Centrala se afla in cladirea postei, la etaj. Daca era la parter nu ar fi patit nimic.

Armata a intrat imediat dupa cutremur sa caute supravietuitori. Apoi au fost desfacute ruinele, iar in 3 saptamani deja erau ridicate santiere noi pe locurile unde se prabusisera blocurile. Au fost si hoti dintre cei care au participat la actiunile de curatare a daramaturilor. Au fost impuscate persoane care adunau lucruri de valoare dintre daramaturi.

La Lizeanu nu mai erau urme de daramaturi dupa o luna. De la cutremur, in termen de 3 saptamani toti care au ramas pe drumuri au fost repartizati in apartamente noi, mobilate cu tot ce aveau nevoie, de exemplu in blocurile noi de la Bucur Obor. Erau mobilate complet, cu covor pe jos, paturi cu asternut... Crezi ca or sa mai faca autoritatile la fel intr-o situatie asemanatoare? Nu vor putea, nu au resurse...

Imi aduc aminte cat de rapid si-a revenit atunci Bucurestiul la normal. Evident, a ramas in oameni socul, durerea ca au pierdut rude, sau cunoscuti, dar nu am intalnit nici o situatie in care autoritatile sa nu acorde ajutorul necesar pentru reintrarea in normalitate.

Eu insa am ramas cu o frica tampita in mine, a trecut saptamana si trebuia sa ma duc la servici si nu aveam curajul sa plec. Voiam sa merg la policlinica sa mai iau o saptamana de concediu medical, dar pentru asta trebuia sa ies in oras. Pana la urma am plecat la medic. Pana in centru, unde era policlinica, am incercat sa ocolesc toate zonele in care stiam ca se intamplase ceva, ca se prabusise vreun bloc. Trebuia sa evit Scala. Am ocolit sa nu ajung in fata la Scala, stateam in capul strazilor si ma uitam daca se vedea ceva daramat. Mi-a luat o jumate de zi ca sa ajung la Policlinica dar pe la Eminescu tot am trecut pe o strada unde era un bloc cazut.

A trecut si saptamana de concediu medical si mi-am revenit apoi am inceput sa merg din nou la servici. Una dintre colegele mele a avut o sora care locuia in blocul care a cazut in Militari. Locuia la etajul 10 si a avut noroc ca etajul ei a venit cu totul jos, fara sa se rupa in bucati si ea a scapat cu viata.

In toamna lui 1977 aveam niste treaba in oras si am ajuns la intersectia de la Dorobanti si m-am oprit in parculetul de acolo. Eram obosita, am zis sa ma odihnesc pe o banca. Mi-am cumparat niste pufuleti si m-am asezat pe o banca. Pe banca din fata mea era un tanar de vreo 28 de ani. Se uita la mine, apoi intorcea capul, apoi iar se uita, iar intorcea capul. M-am gandit ca pofteste pufuleti si m-am dus cu punga la el si i-am zis sa tina pumnul sa ii dau niste pufuleti. A intins mana, i-am turnat pufuleti, i-a pus pe ziarul pe care il avea in brate si a inceput sa planga. Pe de o parte zambea la mine ca si cand ar fi vrut sa se scuze, dar nu se putea opri din plans.

M-am asezat pe banca mea, si a venit o doamna cu un catelus si s-a asezat langa mine. Doamna respectiva s-a uitat la el, apoi la mine, si m-a intrebat daca l-am tratat cu pufuleti. Am zis ca da. \\"Doamna, toti i-au murit la cutremur, a ramas singur si nici nu cunoaste pe nimeni, doar vecinii dar el s-a zapacit complet. Incearca vecinii sa-l bage intr-un camin.\\"

A fost un soc cutremurul, pentru toata lumea, pentru ca din 1940 si pana in 1977 n-a mai fost nici un semn, sa zici ca te astepti sa vina ceva, si pe de alta parte, cand vedeai toate daramaturile alea vechi te gandeai, te speriai mai mult la gandul ce-ar fi fost daca ar fi cazut si blocurile noi. La foarte multi nu le venea sa creada ca nu au cazut blocurile noi.

Nu tii minte intamplari exacte, dar ramai cu memoria senzatiilor. Cand zici \\"la cutremur\\" imi vine in minte senzatia de frica, de panica... Te sperie nu faptul ca iti pica blocul in cap sau ca mori. Eu simteam panica si groaza cand realizam ca tot ceea ce poate fi mai stabil, pamantul, se misca.

Aceasta a fost marturia. In cateva zile o voi pune pe site in sectiunea Marturii iar topicul acesta va fi sters.

 

[vaiana]

tin minte ca, pe 3 martie 77 aveam o stare de neliniste, stare ce a dus la o cearta urata cu ex sotul si retragerea strategica la mama. aveam fetita cea mare [atunci avea 2ani] bolnava. mama statea la gara de nord,langa muzeul cailor ferate, iar ferestrele de la casa dadeau spre gara [la ultimul peron] stateam la parter. in data de 4 martie toata ziua am avut o stare de surescitare f puternica, o stare de tensiune, ceva ce nici la ora actuala nu-mi pot explica, asa ca am pus-o pe seama evenimentelor din familie si a faptului ca eram gravida in luna a 7 a.

tin minte ca eram fff obosita [lucram inca] si mama mi-a propus sa stam intinse in pat si sa ne uitam la televizor....si a inceput filmul bulgaresc \"dulce si amar\"... eram intre vis si realitate, cand patul a inceput sa se miste, am auzit-o pe mama tipand \"cutremur!\" simultan toate trenurile din gara au dat drumul la sirene, sirena cea mare aflata pe ministerul transporturilor suiera si ea.... un vacarm de nedescris... timp in care noi navigam cu patul, lustra se balansa din ce in ce mai tare... au inceput miscari stanga/dreapta... dreapta/stanga.... mama acoperise fetita cu perna, eu strigam ca sufoca copilul... parca nu se mai termina... huruiala, tipete, sirene.... balans.... dar din pat nu m-am dat jos!

in momentul in care a incetat, s-a lasat o liniste nefireasca, parca totul amutise brusc... doar luna imensa stralucea pe cer cu luciri stranii... telefon nu mai aveam, gaze oprite... apa nu... lumina ioc... asa ca in nesimtirea mea i-am propus mamei sa ne culcam... zis si facut! pe la 12,30 noaptea, ne trezim in bubuiturile de la usa. cand deschid, o vad pe sora mea in camasa de noapte, cumnatul meu in pijama ,amandoi fara incaltaminte. erau speriati, socati de ceea ce vazusera. atat de speriati incat vroiau sa luam paturi si sa iesim afara.... i-am linistit, am facut pe primus cafea si ne-au povestit ce au vazut ei.

sora mea statea [sta si acum] in str d. a. la nr 5. cand a inceput cutremurul, au zbughit-o din pat direct afara....si sub ochii lor s-a prabusit blocul din brezoianu [ spuneau ca blocul sa inclinat spre exterior, spre interior, dupa care a inceput sa se taseze, timp in care luminile se stingeau, ceva tipete, blocul la pamant... liniste... am crezut ca fabuleaza amandoi! a doua zi insa.... la 6 dimineatza am plecat la servici, pe drum auzeam tot felul de oameni vorbind speriati... a cazut blocul casata, nestorul, od16, continentalul [cel de la \"coada lui mihai\"] bloc in tudor arghezi..... morti, raniti.... crampeie de stiri... ajungand la munca ,am fost chemata la secretarul de partid si trimisa la morga [cea veche aflata pe cheiul dambovitzei] din partea ips la identificare de cadavre.

nu am stat decat 2 zile....dar mi-au fost mai mult decat de ajuns! se calca pe cadavre, pe fragmente de cadavre.... nu se mai putea formoliza nimic, se arunca cu galeata pur si simplu! misiunea noastra era sa facem poze [atat cat se puteau face daca nu era complet desfigurat cadavrul] sa luam suvite din par, sa taiem din imbracaminte, daca aveau bijuterii sa le scoatem si totul bagat in saculet cu numar. veneau camioane pline de sicrie.... dar de a 2 a zi se dezmembrau din timpul transportului.... erau bagate cadavrele [sau segmente din ele, chiar de la 2-3, in acelasi cosciug si duse la cimitirul domnesti. pot sa va spun cu mana pe inima ca s-a furat ca in codru [bijuterii de la cadavre] asta pana a venit si a preluat armata. nu am facut asa ceva! nu as fi putut ,era ceva ce nici nu am vrut sa ma gandesc! dar altii...ok!

din multele cadavre ce am vazut acolo [multzumesc lui dumnezeu ca nu am patzit nimic nici eu nici copilul] m-au impresionat doua cazuri! o batrana [in jur de 65-70 ani] din care nu s-a gasit decat trunchiul [de la mijloc in sus]. avea o fata frumoasa, de femeie rasata, cu un par alb bine ingrijit intr-o tunsoare scurta cu un usor onduleu, cu maini albe si fine, ingrijite, cu degete fine , ca de pianista, la mana purta o bratzara de aur dar o bijuterie mai iesita din comun, lucrata in filigran cu motive arabesti [cred] dar ceva ffff frumos. credeti-ma ca eram stanjenita cand i-am desprins-o de la mana ca sa o pun in saculetz... si al doilea caz, care m-a facut sa plang a fost urmatorul: cu vreo 2 ore inainte sa fiu schimbata [au vazut insfarsit burta] a fost adusa Doina Badea inpreuna cu cei doi baietei ai ei [unul de vreun an si ceva, celalalt pana in trei ani] si cu sotul ei Sergiu... si nu mai stiu cum! isi luase toata familia in marea calatorie....

autoritatile? nu as putea spune ca au stat cu mainile in san! au decretat stare de necesitate, au fost aduse corturi militare, apa minerala, paine, pleduri..etc. au inceput si operatiunile de salvare.. militari, caini salvatori, cascadori....toti au luptat pt a salva vieti. imi aduc aminte de Sorin Crainic, scos de sub daramaturile barului continental, de parinti ce au ramas fara copii si de copii ramasi fara parinti. a fost dureros, extrem de dureros... dar dupa o perioada de 8-10 zile [nu-mi amintesc precis] stiu ca ceausescu a dat ordin ca peste tot unde au cazut cladiri sa fie nivelat terenul, sa se aduca pamant si sa se planteze flori....

se spunea[nu stiu din sursa sigura] ca la blocul \" casata\" in timp ce se nivela s-ar fi auzit gemete...... ce imi mai amintesc si nu pot uita: la lizeanu cazuse un bloc [o scara de fapt] care la parter avea un magazin de incaltaminte, in in data de 8/9 martie se ajunsese sa fie dezgropata marfa, asa ca se formase cordoane de militieni ,un cordon in dreptul magazinului si al doilea cam in dreptul cimitirului reinvierea, cei care veneau dinspre stefan cel mare era controlat de cordonul facut in dreptul cimitirului, ca nu cumva sa fi furat pantofi. tin minte ca venind de la dispensar [intre timp ma impacasem cu sotul] cu fetitza in bratze, am auzit mai multe focuri de arma. in dreptul cimitirului era o nisiparie si o cladire micutza din caramida rosie [stil canton cfr] acolo am vazut un etnic rom impuscat, si spunea lumea ca se gasise asupra lui o mana de cadavru cu ceva inele pe degete....eram in stare de necesitate....cand imi voi mai aminti....va voi mai spune...

Administrator: modificat mesajul, separat pe paragrafe pentru a putea fi citit mai usor
Administrator: modificat mesajul, stearsa adresa mentionata pentru a pastra confidentialitatea informatiilor cu caracter personal

 

[Alty]

Din nefericire asa s-a intamplat, multumesc Vaiana, dar sunt unele lucruri despre care cred ca este mai bine sa nu fie reamintite, voi continua comentariile la chat on-line.
Dumnezeu Sa-i odihneasca....

 

[Dodo]

Eu cred ca nu trebuie sa ne mintim si ca trebuie sa fim constienti de ce inseamna un seism.
Nu este un film sau o poveste ci realitate.
Foarte interesant ca a povestit vaiana si foarte dureros dar asta este viata.

 

[Alty]

Multumesc Alex pentru discretie, si pentru faptul ca ai inteles sensul mesajului meu:smile:

 

[vaiana]

de multe ori,fara sa vrem,in momentul in care se spune ceva despre un anumit eveniment trait,se formeaza un \"flach\"cu imagini,multe imagini...oameni ingroziti,panica,frica..o frica ce iti umezeste palmele,iti usuca gatul si iti umfla limba....frica...frica care transforma in instincte animalice....frica care miroase...morti...cladiri cazute...tipete,urlete...moloz,praf ce iti blocheaza respiratia,liniste brusca, liniste de mormant...si peste tot tronand o luna imensa,o luna rece si stralucitoare care aninata de bolta cerului,parca rade de drama ce o vede sub ochii ei....de drama muritorilor....

 

[vaiana]

ma gandesc cu groaza cum vor reactiona actualii guvernanti in caz de calamitate...si imi aduc aminte de ce i s-a ripostat unei femei in 2005 cand,in urma inundatiilor ramasese cu copii fara casa, cand spunandu-i lui Tariceanu ca nu mai suporta frigul...i s-a ripostat ca...nu-i poate oferi conditii de hotel! si era frig....oare ce va raspunde in caz de cutremur???? imi este sila sa ma gandesc.....

 

[Old DG_mybb_import688]

Eram cu fetita mica de 1 an la casa, urmaream un film parca bulgaresc la televizor.Cand am sesizat primul semn de zgaltaiala, am luat copilul in brate si am fugit in mijlocul gradinii, ceilalti nu au mai putut sa iasa ca s-a blocat usa, cainii urlau de mama focului, peste tot firele de curent electric se atingeau si faceau scurt-circuit, se auzea un ururit surd si continuu, iar orasul a inceput sa se acopere de praf de la daramaturi.I-am eliberat pe cei din casa, nu ni s-a daramat nimic si am fugit cu bicicleta la uzina, unde aveam la Laborator damigene cu diferiti acizi pe niste rafturi, nu s-a intamplat nimic. Apoi am pedalat prin intuneric pana la parinti care aveau o casa batranesca la 5 statii de autobuz, erau teferi, dar se dusese tencuiala de pe pereti si mai picasera bucati de tavan.
A doua zi de dimineata am plecat la Bucuresti dupa niste rude, nu le-am mai gasit in viata, erau pe coltul blocului din spatele Bucuriei Copilului, tanti si unchiul, a plecat in afara tot coltul blocului cu ei cu tot in sufragerie la televizor.
O lacrima si Dumnezeu sa-i odihneasca!

 

[Dodo]

Iti amintesti cumva reactiile anterioare seismului? aveai o stare aparte? animalele erau altfel?

 

[Old DG_mybb_import688]

Iti amintesti cumva reactiile anterioare seismului? aveai o stare aparte? animalele erau altfel?

Cainii au inceput sa urle a jale, iar gainile s-au sculat si cotcodaceau, desi la ora aceea erau la programul de somn.

 

[Old DG_mybb_import688]

In 1986, pe 30 august eram in Irak, am auzit vestea de la postul de radio Monte Carlo, am fugit imediat la Baghdad, cale se 600 Km., unde abia peste 48 ore, am izbutit sa vorbesc cu familia: nu se intamplase nimic!
Socrii erau prin gradina, sotia la serviciu la parter, fata la scoala la etajul 1, a fost singura care s-a ascuns sub usa de la clasa, nu a coborat pe scari, asa i-am spus eu.
De atunci,la mine la bloc(etajul 4/8) exista pe hol o grinda de rezistenta, sub care ne adapostim si unde se afla si o caseta cu asa zisele valori, mai mult sentimentale!

 

[Alex]

Cred ca e o incurcatura la mijloc... fiindca cel din 1986 a fost noaptea la ora 12. In timpul zilei a fost cel din 1990...

 

[Old DG_mybb_import688]

Cred ca e o incurcatura la mijloc... fiindca cel din 1986 a fost noaptea la ora 12. In timpul zilei a fost cel din 1990...

Asa este, fetele veneau de la Bucuresti cu un tren care ajungea in Buzau la 23,30, neavand autobuze le ora aceea, au mers pe jos pana acasa si le-a prins cutremurul pe drum.
Chestia cu Irakul este autentica, acolo ma aflam eu atunci!
Iar la ceea ce am povestit ulterior, sotia la serviciu si fata la scoala, s-a intamplat in 1990, mai adaug ca eram si eu la serviciu la o omologare la un parter, am iesit primul, s-au rasturnat nidte butelii de oxigen( goale) care au barat calea celorlalti.
Pe pamant afara, abia ma puteam tine pe picioare, iar macaraua turn aproape ca atingea cu ciocul solul.
A trebuit sa interoghez sotia si sa dau telefon fetei pentru aceasta rectificare, pe semne nu mi-am luat doza de lecitina azi!