• Bine ati venit! Acesta este noul server al forumului Cutremur.net!

Prof. dr. doc. Dumitru Enescu

GeoX1

Administrator
Înscris
8 Dec 2012
Mesaje
27.321
Scor reacție
6
A incetat din viata prof. dr. doc. Dumitru Enescu, personalitate de prim rang a seismologiei romanesti, care a condus Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului in perioada 1990-2000.
Autor a numeroase studii de specialitate privind geodinamica regiunii Vrancea si orientat cu deosebire asupra caracteristicilor seismicitatii regiunii Vrancea, profesorul Enescu a pus bazele cercetarilor de predictie folosind precursori electromagnetici aplicati in cazul cutremurelor vrancene, cercetari initiate si aplicate pornind de la statia Muntele Rosu.
Intreaga activitate stiintifica a profesorului Dumitru Enescu se intinde in timp pe o perioada de 48 de ani, perioada consacrata studiilor privind seismicitatea zonei Vrancea, inclusiv cu incadrarea acesteia in context regional si global. A publicat un numar de 165 de lucrari stiintifice in reviste de prestigiu de profil, precum si 6 carti de specialitate. Una dintre acestea este CUTREMURELE DIN VRANCEA IN CADRU STIINTIFIC SI TEHNOLOGIC, lucrare publicata la Editura Academiei in 1985, avand drept coautor pe academicianul Liviu Constantinescu. Lucrarea a adus contributii remarcabile in intelegerea atat a geodinamicii regiunii Vrancea, cat si a mecanismului particular de producere a cutremurelor vrancene, care diferentiaza seismicitatea acestei regiuni de a altor zone seismice din lume. In lucrarile publicate, profesorul Enescu a abordat si analizat detaliat problema directivitatii cutremurelor vrancene prin modelarea fizico-matematica a sursei seismice, tinand cont de dinamica proceselor generatoare. De asemenea, a elaborat o metoda pentru determinarea parametrilor geometrici, dinamici si cinematici ai focarelor seismelor vrancene. Cercetarile sale asupra caracteristicilor seismice si tectonice ale zonei Vrancea au inclus si metodologii pentru evaluarea energiei radiate de sursa seismica, metodologii aplicate la specificul cutremurelor vrancene. In lucrarile sale, profesorul Dumitru Enescu a abordat si problema seismotectonicii zonei Vrancea, prin interpretarea si corelarea activitatii seismice vrancene cu procele geodinamice care se petrec la Curbura Carpatilor Orientali. In acest sens, studiile sale au formulat ipoteze privind evolutia seismotectonicii vrancene, ipoteze privind paleoseismele si manifestarile acestora, in context local, regional si global.
Profesorul Dumitru Enescu a avut contributii remarcabile si pe partea de predictii, studiile publicate de dansul fiind confirmate de producerea cutremurelor vrancene puternice din 4 martie 1977 si 31 august 1986. Cercetarile respective au avut in vedere predictii pe termen lung (pentru 1977) si mediu (1986). Impreuna cu fiul sau, Bogdan Enescu, a introdus in Romania metoda precursorilor electromagnetici ca abordare practica in predictia pe termen scurt a seismelor subcrustale vrancene. Alte contributii ale profesorului Enescu au inclus domenii cum sunt seismologia inginereasca, evaluarea hazardului seismic al teritoriului Romaniei, structura adanca a Pamantului.
Prin bogata sa activitate stiintifica, profesorul Dumitru Enescu a fost un creator si dezvoltator al scolii seismologice moderne, contribuind semnificativ la dezvoltarea cercetarilor seismologice in Romania.

Suntem alaturi de familie si de colegii de activitati ai dansului, transmitand sincere condoleante pentru aceasta pierdere. Dumnezeu sa-l odihneasca!
 
Fiul prof Enescu, Bogdan Enescu, a facut urmatorul anunt pe pagina sa de Facebook:
S-a stins din viata, dupa o indelungata suferinta, Acad. Prof. Univ. Enescu Dumitru. Serviciul funerar va avea loc Marti, 14 August, la cimitirul \"Buna Vestire\" Giulesti, Calea Giulesti nr. 550, Cartierul Giulesti-Sarbi.

Odihneasca-se in pace!

o emisiune in care apare prof Enescu
http://www.mariustuca.ro/emisiuni/4-03-2002-25-de-ani-de-la-cutemurul-din-1977-si-despre-motiunea-agricultura-7815.html
 
Lucrări de referinţă

On the determination of the seismic energy radiated by earthquake foci, 1961;
Fault plane solutions for some Romanian earthquakes and their seismotectonic implications, Statele Unite, 1964;
Mediterranean - Alpine earthquake mechanisms and their seismotectonic implications,Marea Britanie, 1966;
Theoretical model for the process of underground explosions. Contributions to the problem of the separation of large explosions from earthquakes, în colaborare, 1973;
Contributions to the statistical prediction of Vrancea earthquakes, în colaborare, 1974;
Contributions to the spectral theory of seismic sources, Elveţia, 1976;
The Romanian earthquake of March 4, 1977, în colaborare, în „Journal of Geophysics”, Germania, 1978;
Prospecţiuni seismice, curs universitar, în colaborare, Bucureşti, 1979;
Cutremurele din Vrancea în cadru ştiinţific şi tehnologi , în colaborare, Bucureşti, 1985;
Seismologia exploziilor controlate din industrie, în colaborare, Bucureşti, 1987;
Lithosphere structure in Romania, 1992;
Deep structure of the Vrancea zone, în colaborare, 1994;
Focal mechanism, global geophysical phenomena and Vrancea earthquake prediction: A model for predicting these earthquakes, în colaborare, 1996;
Source characteristics of the Sinaia earthquake sequence of May-June 1993,în colaborare, Olanda, 1996;
Seismotectonic model regarding the genesis and occurrence of Vrancea earthquakes, în colaborare, 1998;
Detailed Look at final stage of plate break - off is target of study in Romania, în colaborare, 1998;
The use of electromagnetic data for short - term prediction of Vrancea earthquakes, în colaborare, Japonia, 1999;
Possible cause - effect relation - ships between Vrancea earthquakes and some global geophysical phenomena (în colaborare), în „Natural Hazards”, Olanda, 1999;
Contribution to the short - term prediction of Vrancea earthquakes, în colaborare, 2001.
http://www.crispedia.ro/Dumitru_Enescu

249236976-1298172-700_700.jpg



249248592-1298172-700_700.jpg
 
A avut contributii si pe partea de predictie, la 1977 pe termen lung, dar la 1986 pe termen mediu (adica interval mai mic de 1 an). Foarte interesanta este cartea publicata in 1985 la Editura Academiei, coaturor acad. L.Constantinescu, lucrare in care analizeaza si explica foarte bine mecanismul particular al cutremurelor vrancene, si in care sistematizeaza periodicitatea prin evidentierea alternantei unor cicluri/semicicluri de 36-37/18,5-21 ani, cu implicatii in prognozele pe termen lung asupra cutremurelor vrancene. Cartea se numeste CUTREMURELE DIN VRANCEA IN CADRU STIINTIFIC SI TEHNOLOGIC.
 
cam tirziu am aflat..... Dumnezeu sa-l odihneasca!

ce ma deranjeaza cel mai tare este ca nu au scris macar 1 cuvint despre asta pe situl maretului infp (nici nu mai merita sa scriu cu majuscule). acum pe bune, cine a fost si ce a facut acest OM pentru institut si cercetarea seismologica din Romania ca sa merite citeva cuvinte pe prima pagina? amaritul ala care intretine site-ul :12: ar trebui sa intre in pamint de rusine impreuna cu cel/cei care ar trebui sa coordoneze si sa aprobe continutul on-line. :98:

PS. sorry pt. dublu post insa nu ma pot abtine.
 
din pacate, nici macar un ziar nu a scris despre asta.
 
[attachment=26134:photo.JPG]​
Prof. dr. doc. Dumitru Enescu (1930 - 2012)​
 
CURRICULUM VITAE
(ENESCU N. DUMITRU, 21 Iunie, 1930 – 11 August, 2012)

1. Numele si prenumele: ENESCU N. DUMITRU.

2. Locul si data nasterii : DRAJNA DE SUS – Prahova; 21.06.1930.

3. Studii: - Liceul teoretic “Petru si Pavel”, Ploiesti (1950);
- Facultatea de Geologie, sectia Geofizica, Bucuresti (1954);
- Doctor inginer (1961);
- Doctor docent in stiinte (1972).

4. Profesiunea: Inginer geolog – specialitatea Geofizica.

5. Specializari: Stagii scurte de specializare in Seismologie, in Cehoslovacia (1964) la Institutul de Geofizica din Praga si in Germania (1977) la Institutul de Geofizica din Karlsruhe.

6. Lucrari stiintifice:
- Lucrari publicate singur sau in colaborare: 7 carti si monografii + 181 lucrari stiintifice publicate, din care 42 in strainatate (vezi Lista lucrarilor publicate);
- Rapoarte de cercetare interne: 70.

7. Distinctii:

- Premiul “GRIGORE COBALCESCU”al Academiei Romane (1972) pentru lucrarea “Asupra naturii unor unde seismice intalnite in cursul lucrarilor de prospectare din Romania si interpretarea lor geologica” – pozitia 31 din Lista de lucrari;​
- Premiul “AUREL VLAICU” al Academiei Romane (1983) pentru lucrarea “Cutremurul de pamant din Romania de la 4 martie 1977” – pozitia 3 din Lista de lucrari;​
- Premiul “Societatii Europene a Geofizicienilor Exploratori (Society of Exploration Geophysicists)” pentru contributii remarcabile la cercetarea geofizica;​
- Diploma de excelenta acordata de Agentia Nationala pentru Stiinta,Tehnologie si Inovare;​
- Ordinul National “PENTRU MERIT” in gradul de CAVALER, acordat de Presedintele Romaniei.​

8.Titluri academice:
- Membru de Onoare al Academiei Romane (2011);
- Cercetator stiintific principal gradul I atestat (1990);
- Profesor universitar asociat (1990);
- Conferentiar universitar atestat (1967);

9. Teze de doctorat:
- Conducator de doctorat, atestat in 1967 in cadrul Facultatii de Geologie si, in 1990, in cadrul Institutului de Fizica Atomica (IFA) si apoi al Facultatii de Fizica din Bucuresti.
- A condus peste 30 de teze de doctorat.

10. A facut parte din urmatoarele Societati profesionale:
- membru in Comisia Europeana de Seismologie;

- membru in Consiliul de Guvernare al Centrului International de Seismologie (International Seismological Center), Newbary, Marea Britanie;​
- membru in Comitetul National de Geodezie si Geofizica;​
- membru in Comitetul de redactie a revistelor de Geofizica ale Academiei Romane.​

11. Limbi straine folosite in documentare: engleza, franceza, rusa.

12. Alte mentiuni: Biografia, incluzand activitatea stiintifica si tehnica, este cuprinsa in:


- “DICTIONARUL SPECIALISTILOR in stiinta si tehnica romaneasca”, aparut in Editura Tehnica, in anul 2000;​
- “ENCICLOPEDIA MARILOR PERSONALITATI din istoria, stiinta si cultura romaneasca”, aparuta in Editura “Geneze” in anul 2003.​




Multumim domnului Bogdan Enescu pentru informatii
 
Back
Sus