Nu, nu era asa mecanismul financiar. Statul finanta constructia, chiar daca apartamentele erau destinate vanzarii. Viitorul proprietar nu putea dispune de puteri in a modifica proiectul si devenea proprietar dupa receptionarea lucrarilor. Este foarte adevarat ca unii viitori proprietari cadeau la mici aranjamente cu mesterii, de ex. sa le puna la loc faianta si gresia care era furata (platind-o eventual inca o data!) sau sa le faca tacit anumite modificari, dar asta nu avea caracter oficial si nici legal. Despre structura de rezistenta insa nici nu se poate pune problema ca viitorii proprietari ar fi avut cum sa o imbunatateasca!
A garanta rezistenta insemna si atunci (si inseamna si acum) exact asta: a respecta normativele de proiectare existente in vigoare la momentul elaborarii proiectului si nimic mai mult. Un proprietar privat poate sa ceara acum proiectantului sa asigure constructia la un nivel superior celui minim prevazut de normativ (exista mai multe categorii de importanta pentru constructii, pentru care se iau coeficienti de siguranta diferiti in calcul). Dar Statul Roman dinainte de 1989 nu avea cum sa faca acest lucru decat cu derogare speciala, si acest lucru s-a intamplat la cladiri de locuinte DOAR pentru blocurile de pe Magistrala Victoriei Socialismului (Unirii de azi), care sunt singurele din Romania proiectate in mod intentionat cu nivel de asigurare antiseismica superior celui prevazut la acel moment de legislatia comunista. Deh, de aici se vede ca stia statul ca riscul seismic nu este acoperit cum trebuie prin normativele ce le emitea...
Ba chiar erau mai competenti si mai bine intentionati arhitectii si inginerii de dinainte, asta sustineam si eu, nu stiu ce te face sa crezi contrariul. Problema era ca efectiv nu aveau cum sa mareasca semnificativ rezistenta, decat daca se mareau si costurile de executie. Iar costurile de executie era obligatoriu sa se incadreze in plafoanele legale, nu exista absolut nici o exceptie in acest sens. Din acest motiv, de multe ori se ajungea dupa 1977 la finisaje proaste sau incomplete, sau la neexecutarea amenajarilor exterioare prevazute, pentru ca nu ajungeau banii normati pentru structura de rezistenta nici macar la nivelul minim antiseismic. In aceasta situatie, trusturile de constructii deturnau pe raspunderea lor din banii de finisaje si amenajari exterioare, pentru a putea termina structura de rezistenta la acel nivel minim de asigurare. Bineinteles ca se cunostea aceasta problema pana la cel mai inalt nivel, dar nu se lua nici o masura. Asadar, nici vorba de asigurare suplimentara - abia daca se putea satisface cu banii disponibili (plus cei eventual deturnati) nivelul de asigurare minim prevazut prin proiectul autorizat si verificat amanuntit de banca, proiect care era detaliat pana la ultimul kg de otel-beton.
