Cutremurul din 77 - amintiri

[Guest]

Nu-mi amintesc nimic din ziua aceea. A fost o zi absolut banala. O zi de inceput de primavara, care nu iese cu nimic in evidenta. O zi de vineri. Eram a XI-a. A doua zi, simbata, aveam scoala. Imi amintesc doar sfirsitul zilei. Mama facuse in acea seara friptura de pui cu mujdei de usturoi si mamaliguta. Tata s-a ocupat personal de mujdei. Eu, in asteptarea mesei, urmaream fara nici-un interes la tv un film. Bulgaresc. Eram imbracata de casa, nu mai stiu exact cum, dar stiu ca pe cap aveam un clop facut dintr-o palarie pe care tata a trebuit sa mi-o cedeze, la insistentele mele, cu toate ca era una din palariile lui bune. O spalasem si o uscasem tragind de boruri pentru a sta cit mai pleostita. Eram tare mindra de acel clop si nu il scoteam de pe cap decit cind dormeam. Mergem si la scoala cu el. In sfirsit ne asezam la masa.Eu la locul meu linga calorifer, tata in celalat capat al mesei iar mama intre noi. Savuram puiul delicios in timp ce conversam pe diferite teme cotidiene fara importanta.

In acea secunda am simtit cum scaunul pe care stau incepe sa vibreze. Ridicam ochii si ne uitam unii la altii. Masa incepe sa vibreze, la inceput in plan vertical si apoi orizontal. Lustra capata o traiectorie de pendul... secundele se maresc... Tata spune, cu un calm fortat, sa stam linistite... nu-i decit un cutremur... avea sa se termine imediat. Dar nu. Totul a inceput sa se zdruncine in jurul nostru din ce mai tare. Lumina se stingea si se aprindea intermitent. Am intepenit cu miinile pe masa si am crezut ca totul se va sfirsi in clipa aceea care nu se mai termina... Nu ne-am miscat de pe loc. Tata incerca sa spuna ceva sa ne linisteasca, dar nu-l auzeam, il vedeam ca prin apa, de mama aproape ca nici nu mai imi aduc aminte. In jurul nostru erau zgomote pe care le percepeam fara sa le aud. Minutul in care a durat cosmarul a fost interminabil. Deodata totul s-a oprit. S-a lasat tacerea. Si intunericul. Nu simteam nimic. Nu auzeam si nu vedeam nimic. Dupa alte citeva clipe l-am auzit pe tata spunid... \"a trecut\" . A cautat un chibrit si a aprins o luminare. Si atunci am inceput sa ne miscam foarte repede... cautati-va buletinele... imbracati-va ... cheile ... iesiti repede afara ... calmati-va ... Am intrat in sufragerie sa imi iau buletinul, era intuneric si in camera patrundea doar lumina de afara. Nu stiu ce lumina era, luna... nu stiu. Pe jos am calcat pe cioburi, am vazut vitrina cazuta si ghivecele cu flori sparte si amestecate cu pamintul din ele. Am luat buletinul, mi-am pus un pardesiu pe mine, am deschis usa si am coborit pe scari. Victorita, prietena si vecina mea de la doi, cobora plingind. Atunci am simtit ca nodul care-mi statuse in git se duce si am urlat. Primul sunet pe care am putut sa il scot. Nu a fost plinset, nu a fost vaiet, a fost un urlet pe care l-am eliberat si care m-a eliberat din tensiunea care ma paralizase.

In fata blocului se adunase toata lumea. Ne uitam unii la altii, ne inventariam din priviri. Eram bine toti. Ciudati dar vii. Imbracati in pijamale, cu paltoanele peste si cu papuci in picioare... unii aveau genti, bagaje, altii nu aveau nimic. Gindurile noastre au inceput sa o ia razna. Vine inca un cutremur ... trebuie sa mai fie replici... Dar nu a mai fost nimic. Sau poate nu mai stiu eu. Din centrul Bucurestiului au inceput sa vina primele vesti... a cazut Dunarea... Scala... blocul de la Rossetti ... oameni morti... blocuri de zece etaje... rudele noastre. Tanti Flori si nenea Nelu stau la etajul noua... daca s-a intimplat ceva. Nu puteam afla nimic. Totul era intrerupt, energia electrica, telefoanele. Cineva vine de la Lizeanu. Incerca sa ne descrie grozavia dar mintile noastre nu pot percepe. Nu era nimic adevarat , totul era un cosmar pe care doream sa-l stergem din mintea noastra odata cu venirea zorilor.

Dar nu. Dimineata a venit, scotind la lumina zilei dezastrul in care fusese aruncat Bucurestiul. Impreuna cu Mihaela, colega mea, am plecat la liceu. Liceul, cladire veche, rezistase, doar zidurile erau fisurate, geamuri sparte... Am plecat catre Lizeanu. Acolo, la o distanta de 50 metri jur inmprejur, totul era ingradit si nu se putea apropia nimeni. Nu vedeam nimic jos dar ce era deasupra noastra se dezvaluia cu toata grozavia dezastrului. La parterul blocului, la ultima scara dinspre intersectie, cineva avusese \"geniala idee\" sa scoata un stilp de rezistenta pentru a putea pune in vitrina magazinului o Dacie. Datorita acelui stilp, structura de rezistenta a cedat, blocul s-a despicat in doua pe casa scarilor , de la etajul zece pina jos, parterul si etajul unu afundindu-se practic in pamint. Imaginea era de cosmar... se vedeau camerele despicate, covoare atirnind de la un etaj la altul, acolo un pian, acolo un frigider... un dulap... acolo au fost oameni... au fost. La Rossetti, la Scala, la Dunarea nu mai erau decit niste mormane de beton, fier si carne. La Mosilor, in Militari .. peste tot era mult fum si oameni tacuti. Era foarte ciudat cum toti devenisera tacuti. Am vazut o familie, tatal, mama si o fetita. Tatal cara niste valize, mama \"tira\" fetita de mina, iar fetita ducea o papusa in brate, o papusa pe care o tinea de cap. Transportul in comun era paralizat. Am mers pe jos pina in Militari sa-mi vad prietenele. Erau in viata, slava Domnului. In orele care au urmat auzeam vesti care aveau sa ne indurereze si mai mult... a murit Toma Caragiu ... a murit Bocanet ... a murit Doina Badea ... au murit rude ale colegilor mei... A murit ceva din sufletul nostru, al tuturor, atunci.

4 martie 1977. E singura zi din viata mea pe care as vrea sa o pot uita si pe care stiu ca nu o voi uita niciodata.

 

[Alex]

Salut Guest, a trebuit sa iti mut topicul din forumul Discutii diverse in acesta referitor la cutremure.

 

[Dodo]

O zi calda de martie.O zi obisnuita de scoala.In drumul spre casa admiram cerul, fascinata de lumina calda si galbuie a lunii pline ce poleia totul in jur.
Am ajuns acasa unde mama gatea de zor iar tata privea linistit la stiri.Aroma de sarmale calde si prajituri mi-au amintit in acea clipa ,ca a doua zi aveam musafiri si am zambit fericita .
Am inceput sa povestesc ultimele intamplari de la scoala si cum a mers antrenamentul la sport.Eram prea obosita si somnoroasa ca sa urmaresc filmul bulgaresc de la televizor dar cu siguranta nu ii voi uita titlul \"Dulce si amar\".
Apucasem sa atipesc cand m-am trezit buimacita si peretii dansau in jurul meu intr-un dans nebun.Frigul ma cuprindea caci cuvertura picase la primul soc iar lustra se balansa ametitor.Cadeau cioburi iar eu priveam mirata la tavan avand impresia ca totul este un castel din carti de joc ce se va darama intr-o secunda.
In fanta de lumina a lunii ce razbatea prin ferestre am vazut o silueta ce se clatina greoi...era tata.Am sarit din pat si am incercat sa gasesc un loc pe unde sa trec caci el se sprijinea cu toata forta in tocul usii incercand sa isi mentina echilibrul.
Victorioasa am reusit sa ma strecor si sa ajung in sufragerie la lumina.Totul se zgaltaia,scrasnea,pestii din acvariu se zbateau disperati sarind pe covor iar eu ma simteam ca pe o podea elastica.Am sarit sa tin vitrina si televizorul privind uimita cum mama sta turceste pe un colt de canapea si se uita fix in televizor.
Pentru o secunda totul s-a oprit si unda a incepul balansul in sens invers.Cosmarul nu se terminase...dar intre timp tata reusise sa ajunga la noi si sa ne imbratiseze dand indicatii clare..mergem in hol sub grinda ca e mai bine asa.Tonul lui calm,sigur ne-a linistit imediat ..era ca un stalp in mijlocul furtunii...
Cu o bufnitura surda totul s-a linistit brusc.
La uzina fusese o explozie in timpul cutremurului si tata ca sa ne linisteasca ne-a spus ca toata zgaltaiala s-a datorat suflului.
Mama s-a apucat calma sa adune cioburi si pestii de pe covor iar apoi m-au imbracat gros ca sa iesim afara.Pretextul a fost...mergem la matusa sa vedem ei ce fac .Toti vecinii erau in fata blocului care mai de care mai speriati si tot atunci a aparut primul taxi venit din centru..a cazut blocul Scala...a cazut decorul la teatru...a cazut ...
Se auzeau ambulante si masini de pompieri ce veneau la uzina...sa stinga incendiul si sa ajute ranitii...
Spre dimineata postul national de radio a dat primul anunt...\"in noaptea de 4 martie a avut loc un puternic cutremur de pamant in zona Vrancea.Vom reveni cu amanunte...\"
Privind la cei mari am simtit lacrimile...ce sclipeau in lumina lunii pline...
A fost o noapte de 4 martie 1977...o noapte cu luna plina...

Dupa cateva zile o prietena de familie blindata cu ajutoare si conserve a sosit in Bucuresti sa vada cu ochii ei prapadul.Nu putea crede ceea ce vazuse la televiziunea franceza....iar noi elevii taiam articole din ziare si luam primele lectii de protectie in caz de cutremur...

 

[Dodo]

Imi povestea un amic ca in martie \'77 era foarte racit.Avea febra mare si frisoane si era infofolit ca o mumie, privind filmul bulgaresc (cred ca acesta este un film de referinta in memoria romanilor ... chiar daca nu este o amintire placuta). Parca si titlul filmului era predestinat \"dulce si amar\" acelei nopti care a schimbat destinele multor oameni.
La un moment dat bietul baiat a inceput sa se zgaltaie iar prima reactie a mamei lui a fost sa telefoneze la salvare caci banuia ca sunt frisoane de la gripa ce-i tintuia odorul.
Nu a mai apucat sa o faca caci a inceput sa danseze lustra pe tavan si sa scartie totul in jur.
Grijulie a luat baiatul de mana si a iesit cu el afara imediat ce seismul s-a oprit dar nu inainte de a-si ruga sotul sa ia ceva haine groase din cuier.
Afara era zarva mare, care mai de care in pijama, cu hainele aruncate in graba , etc discutand speriati despre eveniment.
Prin multimea colorata era si vecina de la parter imbracata vaporos intr-o camasa de noapte transparenta care l-a facut pe amicul meu sa uite de raceala si frisoane si sa vada \"stele verzi\"...
Dupa cateva minute mama lui s-a gandit ca afara este cam frig asa ca si-a rugat sotul sa ii dea o haina mai groasa....cand stupoare....domnul in loc sa ii dea un palton sau o canadiana i-a oferit un ....cuier gol.
Cu totii au stat afara pana dimineata de teama unor replici.

Reactia oamenilor in cazuri extreme este foarte diferita si putini sunt aceia care isi pastreaza sangele rece.

 

[Dodo]

Sa va povestesc alt caz:
2 surori isi faceau lectiile linistie supravegheate indeaproape de tatal lor.
Erau prea mici ca sa stie ce este un cutremur asa ca se uitau mirate cum ze zguduia totul in jur iar lustra se balansa ametitor.
Una dintre ele a apucat sa fuga in sufragerie dar cea de-a doua a fost blocata de caderea unui corp de biblioteca.
Corpurile inalte si pline cu tot felul de carti nu erau arborate asa ca la zgaltaila produsa de seism unul din corpuri a cazut blocand usa dintre camere.
Cu chiu cu vai au reusit sa dea totul la o parte si au plecat toti 3 la rude.

Mama fetelor se afla impreuna cu niste rude, intr-o casa unde participau la un priveghi. Cand a inceput seismul cosciugul a inceput sa salte destul de serios si au fugit cu totii speriati. In primele clipe nu au inteles ce se intampla si a durat ceva timp pana si-au revenit .

 

[Dodo]

2 zugravi lucrau in centru. Se facuse tarziu si au strans totul pornind spre casa. ajungand in statia de autobuz soferul i-a ignorat inchizand usile. obosita femeia s-a uitat cum masina pleaca si a injurat in gand.dupa o zi de munca isi dorea sa ajunga acasa si sa faca o baie fierbinte sa-si dezmorteasca un pic oasele. sotul a imbratisat-o usor cand brusc totul a inceput sa se miste haotic. pamantul vuia cu un sunet surd , asfaltul se misca in valuri, blocurile pareau facute din cauciuc.s-au strans in brate speriati incercand sa-si mentina echilibrul. trecatorii intarziati tipau sau alergau aiuriti care incotro nestiind ce se intampla, altii cazusera in genunchi buimaciti...
dintr-o data totul s-a oprit si cei 2 au plecat in graba spre casa fara sa mai astepte vreo masina.
in drumul lor au intalnit autobuzul al carui sofer le zambise ironic putin mai devreme...era ascuns sub un morman de moloz ....

 

[Dodo]

In lumina palida a unui felinar un barbat se uita la ceas... priveste apoi ingandurat in lungul strazii dar femeia iubita intarzie sa apara.
Brusc totul incepe sa vuiasca, geamurile micului aprozar

 

[SYL]

Nu vreau sa fiu off-topic, dar iata la ce se poate ajunge cu parintii astia care isi baga nasul unde nu trebuie.

 

[Dodo]

In primul rand cred ca ceea ce ai spus nu se potriveste deloc cu povestile reale pe care am incercat sa vi le redau.
In al doilea rand fiecare om are un destin!
Nu e vorba de parinti ci de cu totul altceva.
La cutremurul din \'77 au pierit oameni care se aflau in vizita la rude sau prieteni iar locuintele lor au ramas intacte.
Altii au plecat dupa tigari si seismul i-a prins in strada.

* Este cazul unui barbat care locuia in acelasi bloc cu regretata cantareata Doina Badea. El a iesit sa isi cumpere tigari de la tutungerie si in scara blocului s-a intalnit cu femeia care se intorcea de la plimbare alaturi de cei 2 copii. Pe el seismul l-a prins in strada, din cauza unui viciu iar viata ei s-a intrerupt cateva minute mai tarziu.
* Alt caz este cel al actorului Toma Caragiu. Din cate stiu apartamentul lui a ramas intreg dar el a fugit pe scari. Dupa cum stim in cele mai multe cazuri scarile se rup caci ele nu sunt proiectate sa reziste la un cutremur major, ele trebuie sa permita elasticitatea cladirii.
* A fost un caz extrem de mediatizat chiar si in ultimii ani despre uncopil care a supravietuit dezastrului din 1977, la blocul Scala. Copilul a fost protejat de mama si a fost gasit in viata de catre echipele de salvare.
* O alta poveste a fost cea a lui Sorin Crainic gasit undeva in subsolul unei cladiri daramate, la cateva zile dupa cutremur. Daca nu ma insel se afla intr-un bar la blocul Dunarea.
* Tot atunci dar in cu totul alte conditii a murit cascadorul Tudor Stavru care facea parte din echipele ce cautau supravietuitori.

Acesta este DESTIN!

 

[Alex]

Povestea lui Sorin Crainic poate fi citita in intregime aici: http://www.jurnalul.ro/articol_7063...c__care_a_supravietuit_11_zile_sub_ruine.html

 

[Dodo]

V-am povestit mai sus cazul unor zugravi carora soferul le-a inchis usa in nas, in acea noapte de 4 martie.
Intre timp am aflat ca de fapt era un troleibuz(79) si cazul a fost musamalizat.
Ma miram de ce nu stiam de acest caz, deoarece de-a lungul timpului oamenii au dezbatut acea noapte de cosmar si informatiile au tot circulat.
Am aflat informatia de la o persoana care atunci lucra pentru RATB si se afla pe traseu.

 

[SYL]

Traseul lui 79 era acelasi sua ma rog asemanator cu cel de azi ?
Ai idee in ce zona s-a produs incidentul, adica unde s-a prabusit cladirea peste troleibuz ?

 

[Dodo]

In dreptul blocului Scala.

 

[Dodo]

Povestea lui sorinsov despre seismul din1990.(
mi s-a parut foarte interesanta si cred ca este potrivita si aici)

Okey La finalul unei zile de munca in care n-am avut o clipa de ragaz, de la 8 dimineata la 6 seara, , sa va zic cateva impresii personale de la cutremurele din 1990.
Aveam 14 ani fara vreo 3 luni si eram intr-a 7-a, al gimnaziu. Ziua de 30 mai parea o zi normala, cu cer variabil, o pacla subtirica prin care se vedea astrul zilei, destul de cald, uscat... Inca de dimineata am fost cam agitat fiindca tot aveam impresia ca voi fi ascultat la engleza si profa (o tipa micutza) ma cam intimida cand ma striga dupa nick (era obiceiul, la ora ei, sa ne punem in fata pe banca cate un carton cu nume englezesti ). Orele incepeau la 12 jumate, aveam de dupa-amiaza. Nu stiu cum se facea, ca ma tot simteam ciudat, ca si cum ma apasa ceva,mi-era oarecum frica, credeam ca mi-e rau si ca ar fi bine sa ma invoiesc. In fine, incepe ora de engleza pe la 13h30, noi, elevii, cuminti in banca, cu caietele de teme deschise, pregatiti sa fim ascultati. Profa nota absentii in catalog. Iarasi am resimtit o senzatie bizara, poate si fiindca atmosfera in sala de clasa devenise complet irespirabila, era ceva apasator, ca si cum o presiune ne impingea pe toti si ne molesea ! La un moment dat, o colega mai nevricoasa a sesizat profa ca e cutremur. Atunci am bagat si eu de seama un saltat perfid, micutz si persistent al bancii, saltat care nu se oprea !!!! M-am mirat, dar pentru inceput, inainte de a lua o atitudine, am preferat sa ma stropsesc la colegul de banca si sa ii atrag atentia sa nu mai miste banca ! Chiar i-am dat un ghiont, lucru neobisnuit pentru mine, care ma stiu o fire blajina ! In continuare, mai multe fete incep sa vocifereze, iar profa se scoala de la catedra si, in picioare in fata clasei, incepe sa asculte nemiscata !!! Atunci am priceput ca e ceva dubios, colegul luase mana de pe pupitru dar trepidatia nu se oprea. Mai multi colegi s-au ridicat brusc si s-au indreptat grabiti spre usa. Eu am preferat sa raman in banca ! Deodata, un huruit puternic ne asurzi pe toti, podeaua a inceput sa se balanseze inainte si inapoi, am vazut pe fereastra cum se deplasaze fata de copacii de afara, totul huruia, bancile alunecau in fata si in spate !!! Colegii innebuniti si profa au plecat, eu am ramas in dreptul usii, asteptand sa se opreasca. Sala noastra de clasa era langa cancelarie, iar scara profesorilor era libera in acel moment. Zic \"Stau sa se termine, ca nu mai dureaza mult !\" Deodata, am vazut cum peretele de deasupra cancelariei incepe sa se crapa si bucati medii de tencuiala incep sa cada in fata cancelariei !!! Atunci am luat-o si eu la sanatoasa, ultimul dintre ultimii. Se balansa scara incoace si-ncolo cu mine ceva de speriat, nu altceva. Eram la 1. Pe la mijlocul distantei dintre etaje, insa, miscarea s-a oprit, si cand am ajuns jos, la iesirea profesorilor, totul era deja calm, in afara de vociferarile profilor si ale elevilor ! Profa de engleza era alba la fata !!! Colegii comentau de zor evenimentul si-si dadeau cu parerea asupra magnitudinii si daca va mai veni unul !!! Apropos, pe scara elevilor fusese chia romor, un copil a intrat cu dintii in calorifer si si-a pierdut cativa...era sa-si sparga capul !!!! Dupa ce am stat afara un sfert de ora langa scoala, , ne-am intors repede in clase, ne-am luat lucrurile si am uschit-o spre casa. Pe drum, mi s-a intiparit in memorie o remarca a unui cetatean: DE CE ASA REPEDE ??? Omul se gandea la cutremurele din 1977 si 1986, fireste..
Ajuns acasa, totul era Ok, doar vecinii adunati ciopor in fata blocului si comentau de zor ! Cica e semn rau !!! Vine sfarsitul lumii !!!
Cutremurul din noaptea urmatoare m-a trezit din somn pe la 3 si un sfert, cam asa ceva, si am iesit cu totii afara pentru un sfert de ora, in fata blocului. Pe urma ne-am intors in casa.
Mda, cam astea sunt amintirile mele pesonale de la cutremurele din mai 1990 !

 

[raluca1]

Copii aici o amintire a cutremurului din '77 citita pe un alt forum (autor: Saramago, sursa: aici)

"Cine salveaza un suflet e ca si cum ar salva o lume intreaga."

Referitor la observatiile mele care nu ma asteptam sa fie asa de luate in seama, dar daca tot "s-a varsat paharul"

, am curajul sa povestesc unul din episoadele "anormale" din viata mea, ca sa nu le numesc altfel si sa sper ca nu o sa ma credeti mincinos:

Aveam 10 ani si deci eram in clasa a 3-a. Nu stiu cum erau alti baieti, dar eu eram mai precoce cred si inca doi din clasa mea, pe nume Dan si Oleg. Impreuna "infiintasem" A.S.U. (Agentia Secreta de Urmarire)

, care consta in ... a urmari fetele sa vedem "cu care umbla". Era o intriga "totala" cu biletele prin clasa, ale noastre erau codificate etc.

Evident m-am convins ca Dan mintea si Mirela nu era cu Razvan etc... oricum la varsta aceea "a fi cu cineva" se rezuma la plimbat de mana, un pupic, "declaratii de dragoste si de gelozie" care imitau pe cei mari, filme etc. Toti eram pionieri, aveam lectii, ieseam la joaca serile pe strazi...
De multe ori m-am certat cu Dan pentru ca el era gelos pe mine. Nu era din cauza fetelor, era din cauza rezultatelor la invatatura, ne cam concuram la premii. In clasa mai era o fata foarte silitoare, Marina. Ea era si un pic mai dezvoltata si ii placea de mine, pentru ca in pauzele cand nu ieseam in curte, mereu venea sa glumeasca cu mine. Faptul nu a scapat lui Dan. S-a separat din "A.S.U."

, asa ca ramasem doar cu Oleg. Eu nu am fost bucuros, pentru ca il considerasem prieten.
In ziua aceea Marina a fost mai insistenta ca de obicei. A venit in pauza la mine sa ma roage sa o conduc acasa "pentru ca vrea sa imi spuna ceva secret". I-am spus ca poate nu a observat ca sunt destule conflicte (in certurile dintre mine si Dan se baga mereu Marina de partea mea si asta il facea si mai nervos pe Dan). Ca daca o sa ne vada ca plecam impreuna spre casa (directia opusa locuintei mele) o sa fie iarasi scandal a doua zi. Dar Marina a insistat. Era frumusica fata. Cu ochii mari si negri. Canta frumos. Imi daduse cadou de ziua mea o carte si un fular... si un pupic... Dar eu nu aveam in cap idei de continuare, mai mult ma speria ideea sa imi urmez imaginatia asupra ceea oricum parea un teritoriu rezervat celor mari. Mai mult m-a intrigat misterul din spatele cuvintelor ei, asa ca i-am raspuns: "Bine, ramanem ultimii, mergi tu inainte spre casa un pic si eu vin dupa tine si ne intalnim dincolo de gardul scolii." Ne-am intalnit la locul stabilit, urma clipa mult asteptata de mine. Imi spune: "Vreau sa iti spun la ureche... " Mi se parea ciudat, nu era nimeni in jur sa auda. Ea se apropie ca si cum ar fi vrut sa imi spuna acel secret la ureche si... ma saruta apasat... mai adauga ca ma iubeste... Eu am ramas impietrit, cred ca eram rosu sau cine stie ce culori...era primul meu sarut de la o fata... si tot ce am reusit sa ingaim a fost o prostie, a fost exact opusul a ceea ce simteam, dar imi era frica, rusine.... "Nu stiu, mi se pare ca e prea devreme pentru asa ceva... suntem copii... ". Am observat cum Marina dintr-o data din zambete devine trista si incepe sa planga... "Am cumparat doua bilete la film, pentru noi doi..." "Nu pot, nu stiu... stai, unde pleci... mai discutam maine... "Nu exista maine... te iubesc azi... si nu mai vreau sa te vad niciodata... " A plecat plangand si fara sa intoarca capul. Eu ramasesem uitandu-ma lung cum ea se departa si nu puteam sa ma urnesc. As fi vrut sa alerg dupa ea si sa o consolez. Simteam ca facusem o mare prostie. Daca ar fi intors capul o singura data, as fi avut poate curajul sa fug dupa ea si cine stie ce ar fi urmat... Dar ea s-a departat si eu am ramas privind in gol multe minute dupa aceea, inca neintelegand ce mi se intamplase de fapt... Am plecat spre casa mea, ingandurat, trist si confuz...
Am vrut sa raman singur in camera mea, nici nu am mai mancat. Am raspuns lapidar intrebarilor parintilor de genul "cum a fost la scoala" si am turnat o minciuna pentru a scuza intarzierea... apoi am ramas in camera mea cu ochii pe fereastra inspre directia unde nu vedeam blocul ei, dar stiam ca se afla Marina. S-a inserat, s-a intunecat... priveam peste biserica din fata blocului meu si timpul trecea pe nesimtite.
Deodata am simtit CEVA. Era un sentiment de trezire, ca si cum deodata ALTCEVA devenise mai important decat drama acelei zile. Am simtit frica... am simtit o frica ca de o amenintare foarte mare care nu stiam de unde vine sau ce este. Am remarcat o tacere imensa... Si m-am dus in camera parintilor unde se uitau la televizor si bunica motaia pe un fotoliu si am spus cu ton ridicat ceea ce niciodata nu o sa uit: "Afara ceva nu e in regula. Simt linistea ca dinaintea unei mari furtuni. Nu stiu ce e asta. ", dar nu am asteptat vreo reactie la cuvintele mele si am revenit in camera mea. Linistea era tot acolo si parca era si o vibratie surda... a mai durat cateva minute si s-a pornit cutremur... Era 4 Martie 1977... Am vrut sa fug in strada, dar m-a prins tata... nu m-a lasat sa plec deloc in seara aia... si eu simteam ca vroiam sa fiu cu Marina...
Dimineata am zbughit-o... era ingrozitor ceea ce vedeam... nu era pentru ochii unui copil... blocul de mai incolo pe strada Cazarmii, bloc nou nout si inalt, se daramase ca un castel de carti de joc... se lucra cu escavatorul incet incet si era multa lume... cel mai mult m-a impresionat o mana care se vedea nemiscata la un etaj superior din ceea ce mai ramasese din cladire neprabusit. Am fugit la casa Marinei, prin spate unde era Opereta... era un bloc micut chiar pe colt... Se daramase pe jumate... nimeni nu stia sa spuna nimic, dar aveam o presimtire. Am fugit la scoala si am gasit-o pe diriginta plansa toata. Ea mi-a confirmat temerile. Marina era moarta. Depusa la capela la Belu. A urmat a doua zi ca toata clasa sa mergem sa "ne luam la revedere" de la Marina. Ni s-au impartit garoafe si urma sa trecem fiecare pe la corpul neinsufletit sa punem floarea pe el. Am vazut o femeie care plangea foarte tare. Am intrebat pe diriginta cine e acea femeie. Mi-a spus ca e mama Marinei. Eu nu o stiam. Mi-a spus ca si tata ei e acolo... Am intrebat cum de ei au ramas in viata. Mi-a spus ca au scapat ca au fost la cinema... Am trecut sa pun floarea... era desfigurata, cusuta... si m-am aplecat si am sarutat-o pe buze si... am fugit si m-am ascuns plangand toata ziua aceea prin spatele unor copaci din cimitir...
Apoi cand mi-am revenit si m-am gandit mai bine... am inteles... Marina avusese numai doua bilete la cinema si ea le daduse parintilor ei...
..........................................................................

A urmat dupa multi ani un cutremur de 5 grade in Israel... am simtit si atunci CEVA inainte, dar nu m-am speriat... nici cand am vazut ca pisoiul se ascunsese mic in coltul camerei... acel cutremur nu a facut nici un fel de ravagii.
Apoi am fost in Romania anul trecut in Octombrie si seara a fost iar cutremur taricel. De data asta nu am avut nici cea mai mica idee... am vazut ca se misca totul si m-am speriat... dar alaturi era sotia mea... asa ca a trebuit sa fiu calm pentru a o calma pe ea... desi tremuram...

 

[Dodo]

Impresionant.in acea noapte multi au trait adevarate drame si putine dintre ele se cunosc.
Fiecare reactie, sentiment, poveste ne ajuta sa invatam despre viata , sa reactionam altfel si poate chiar sa ne salvam propria viata.

 

[Dodo]

Alex a gasit un filmulet pe site-ul TVR cu imagini de la seismul din 1977.Va pun link-ul ca sa vedeti cum a fost atunciSeism 1977

 

[Guest]

...a fost primul cutremur din viata mea. Nu prea am realizat ce se intampla, decat ca m-a zguduit tare de tot. Dupa ce s-a oprit, am luat-o la fuga, pe scari, in sus, la o familie prietena si i-am intrebat ce se intampla, ce-a fost asta? Nici ei nu stiau prea bine. Probabil cutremur!... Cel mai incantat era copilul lor, un pusti, pe atunci de vreo 4, 5 ani care privea fascinat cum se clatina lustra...
Un alt amanunt pe care mi-l amintesc: la TV rula filmul iugoslav \"Dulce si amar...\"
Peste hainele \"de seara\", vreau sa spun pijamale, ne-am pus paltoanele, era frig afara, si-am pornit prin oras, pana dimineata. Pe atunci locuiam la Vaslui. Strazile erau pline de oameni. Nu am realizat dimensiunea dezastrului decat a doua zi, pe lumina. Tot ce era vechi, era daramat. Ce-a mai ramas, a fost daramat pe NV, ca sa se ridice ceva nou.
Din oras a murit o femeie. Atat! Era vanzatoare intr-un magazin, tocmai se pregateau sa plece acasa cand, pe durata cutremurului, ea a tasnit afara din magazin chiar in momentul cand se desprindeau caramizi. O caramida i-a picat in cap si a murit pe loc.
Concluzia? O nenorocire nu vine niciodata singura...
Apoi, de la Bucuresti au fost aduse trupurile unei familii tinere care au murit intr-unul din blocurile catute.
In rest, folclor, cum am mai spus. Nimic despre victime, morti, pagube. Fara imagini ca si cum ar fi fost o rusine ca o catastrofa naturala a trecut granitele unui stat comunist si a facut ravagii.
La radio, timp de 40 de zile, s-a dat doar muzica simfonica. La TV se aratau imagine de pe santierele de reconstructie, dar au murit niste artisti atunci ... pe mai tarziu. trebuie sa inchid.

 

[Dodo]

Filmul \"dulce si amar\" era bulgaresc. Ce imi amintesc in plus fata de ce am relatat mai sus este faptul ca a trebuit sa facem \"informari politice\" la scoala si am decupat multe articole si poze din ziare despre seism.
Evident ca au ramas la scoala acele planse. Ideea era sa descriem in cuvinte si imagini ce s-a intamplat. Astfel de informari se faceau tot timpul dar temele erau simple, eram elevi. Ar fi culmea sa aud acum ca toti copii de atunci au facut politie politica deoarece e plin de nebuni care interpreteaza totul asa cum vor ei. Fie vorba intre noi programul elevilor era extrem de plin inainte de \'89 si nu prea aveam timp sa \"o luam razna\".
Ca sa am un insectar serios trebuia sa vanez fluturi, gandacei, sa intreb rude sau prieteni daca nu au vreun bondar dsau vreo musca ratacita, sa constuiesc o cutie pentru asta,etc.
Ierbarul a fost si el creeat la comun de toti deoarece nu putem lipi cateva frunze asa ca am apelat la toata familia sa imi stranga flori, plante mai rare, etc.Nu era atat de simplu asa ca stateam tot timpul cu nasul prin carti ca sa pot descrie fiecare planta in parte.
Asa era si cu informarile astea: adunam poze din ziare si trebuia sa descriem evenimentul in cuvintele noastre.

 

[Guest]

Cand scriu pe un topic inceput de altcineva, nu citesc nimic inainte de prima postare a mea pentru ca nu vreau sa ma las influentata. Asa am procedat si acum. Dar, prin postarea mea, cea de sus, nu am adus nimic nou. Toate lucrurile fusesera spuse de cei care au trait cosmarul cutremurului din \'77 si aceleasi amanunte: film, pijamale, groaza, reactii diverse, destine frante sau schimbate pentru totdeauna.
Cred ca adevarata dimensiune a cutremurului din \'77 am realizat-o numai dupa \'90 cand, datorita accesului la informatie, am vazut imagini apocaliptice de atunci, din \'77, dar mai ales de la locul unor dezastre similare petrecute in alte parti ale lumii.
Citesc acum, dupa atatia ani, Dumnezeule, 30 de ani!!! ca francezii au prezentat imagini de la noi, de la locul dezastrului! Eu nu-mi amintesc sa fi vazut ceva. Ori, groaza traita atunci mi-a paralizat memoria care nu a vrut sa primeasca sau sa retina asa ceva. Nu stiu! Dar, eu nu am in minte nici o imagine a acelor zile. Vreau sa spun imagine din ziar sau TV. STAU SI MA UIT IN URMA SI-MI DAU SEAMA CA FRICA AM TRAIT-O MAI TARZIU, NU IN TIMPUL CUTREMURULUI, CAND NU INTELEGEAM CE SE INTAMPLA. CRED CA A DOUA ZI, IN ZILELE URMATOARE. SI ACEASTA FRICA A FOST ALIMENTATA SI DE ZVONURILE CARE CIRCULAU, DE ACEL FOLCLOR CARE NU SE MAI TERMINA. REALIZEZ CAT DE IMPORTANTA ESTE INFORMATIA! Imi amintesc doar ca, in functie de cum aveam orele, dimineata sau dupa amiaza, jumatate de zi veneam la scoala ca sa dam la lopata si sa ajutam la renovarea scolii. In rest, nu-mi amintesc nimic.