• Bine ati venit! Acesta este noul server al forumului Cutremur.net!

Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977

User: Do**

Exista o propozitie intr-o marturie care mi se plimba in minte. Da, cred ca pe langa frica, huruit, scrasnet de pereti, moloz care pica, etc cel mai greu a fost sa simt instabilitatea cladirii. Pentru mine pamantul este stabil, cleios(noroi), flexibil gen nisip, etc dar niciodata in valuri. In tren, metrou, etc esti pregatit sa te zduncini, sa te zgaltai in fel si chip dar sa simti podeaua in valuri si peretii sa "plece" in toate directiile nu este de inteles. Efectiv nu intelegi cum se intampla asa ceva. Cumva sunt multe senzatii deodata si nu stii ce sa faci. Este frica, este instabilitate, sunt tot felul de zgomote si peste toate intrebarea..."rezista blocul"? In 77 imi amintesc perfect acele momente de "respiro", efectiv puteai sa deschizi ochii, puteai sa respiri adanc si sa iti aduni puterile. Desi a fost un cutremur major a avut cateva clipe de "pauza" intre directiile de zgaltaire. Fara ele cred ca as fi ramas cu o teama imensa.(seismul din '86 m-a speriat cu adevarat deoarece acel balans parea ca nu se va termina niciodata. Cutremurul se oprise...nu stiu cum...simteam, stiam... dar balansul nu....si a durat secunde bune. Cel putin asa imi amintesc.)
 
ULYSSE20:55:11 05-03-2007
La cutremurul din 1977 aveam 21 de ani. Eram acasa, aici, in Iasi. S-a zguduit blocul cu 4 etaje in care locuiam cu parintii , iar afara, cind am iesit, se auzea un vuiet enorm, interminabil. Unii colegii erau la facultate. I-am auzit apoi spunind cum cadeau portretele scriitorilor de pe pereti (La Litere) . A doua zi, statuile de pe acoperisul din fata al Univ. ALI.Cuza erau pe jos. Imi voi aminti toata viata. Inclusiv imaginile de la Tv. si jalea din tara. Terra este mai tare decit noi. Dar, sa nu fim tristi ! Mai avem pina alta glaciatiune !

Am gasit aceste cuvinte la un ziar din Iasi(comentarii)
 
Sursa necunoscuta:

Eram la lucru in Germania,la Erlangen, cand in dimineata de Sambata, 5 Martie 1977 m-am trezit mai de dimineata ca de obicei, desi nu trebuia sa merg la lucru; mi-am executat rapid rutina de dimineata,mi-am facut o cafea si m-am instalat la masa sa citesc Bild-ul de Vineri; nu inainte insa sa dau drumul la radio si sa incerc sa reglez pe un post cu stiri scurte si muzica. Era 7 fix si toate posturile dadeau scurte stiri. Cum am pus pe un post la intamplare am si inceput sa aud: “Bucharest, Bucharest, …. ? Toate posturile de radio vorbrau numai de Bucharest !! Ce sa fie asta ? Am ciulit urechile si am adat de un reporter din Belgrad care incercase toata noaptea sa ia legatura cu Bucurestiul fara succes (?!?!?) si care acum astepta vesti de la un coleg care plecase de cu noapte,cu masina, spre Bucuresti si acum ii telefonase de pe drum,din Sibiu, cu ultimile vesti. Ce sa fie asta, legatura cu Bucurestiul intrerupta ? DE CE ? Curand postul pe care eram a dat o scurta emisiune de stiri,“update” si am ramas incremenit ! Aseara, Vineri 4 Martie,la ora 21:23, a avut loc un mare cutremur, 7,2 pe scara Richter dupa statiile seismice germane, care a lovit Sud-Estul Romaniei si destul de grav, Bucurestiul. Legaturile cu Bucurestiul erau inca intrerupte de dimineata si toate posturile se refereau la vesti sosite pe ocolite, in special prin Belgrad. Se spunea ca orasul fusese grav afectat,ca multe blocuri de locuinte erau prabusite,ca inca nu era “power” in oras si ca se lucra in disperare la salvarea victimilor de sub daramaturi.

Curand,in cursul zilei posturile de radio au inceput sa primeasca vesti ceva mai consistente de la reporterii ajunsi in oras. Cutremurele de acest fel nu erau chiar o surpriza in Bucuresti, unde se produceau cu o periodicitate de 35-40 de ani,sursa fiind zona seismica din muntii Vrancei.Ultimul cutremur major in Bucuresti avusese loc la 10 Noiembrie 1940,tot seara, cand cazuse blocul Carlton,din centru,cea mai semeata constructie a Bucurestiului din epoca, (era pe strada Regala,colt cu Bulevardul Balcescu,pe atunci Bratianu), constructie realizata pe beton armat (alaturi de palatul telefoanelor, constructie realizata de americani,in 1932,pe structura metalica,ca in America si care este in picioare si astazi.Ramasesera amintiri intr-adevar zguduitoare de la prabusirea blocului Carlton, unde multa lume fusese surprinsa si blocata in subsolul cladirii,de unde dadeau telefoane disperate si unde au fost inundati pana la urma, fara sa poata sa fie salvati.

De la reporterii ajunsi in oras se spunea despre amploarea istrugerilor,despre eforturile de salvare si,surprinzator pentru multi corespondenti starini,care mai fusesera la asemenea catastrofe recent,despre atitudinea destul de disciplinata si demna a populatiei Bucurestiului. Fusesera in ultimii ani cutremure mari in unele tari din sudul continentului si din Turcia si erau destule posibilitati de comparatie. Populatia Bucurestiului se prezenta mult mai bine ca alte situatii cunoscute de jurnalisti. Si diferentele erau in mod clar mentionate !

Va dati seama cu usurinta cam care era starea mea de spirit cu asemenea vesti despre orasul unde a veam toata familia ! Am incercat imediat sa dau un telefon acasa,dar nu era posibil; nici a doua zi, Dumineca,nu s-a putut lua legatura cu Bucurestiul. Functiona legatura telefonica,dar nu era posibil sa patrunzi – toti bucurestenii,care erau plecati prin Europa si prin lume,telefonau acasa si invers, mai ceva ca de Craciun sau de Anul Nou ! Deabea Luni dimineata a reusit Lelia,sotia mea,sa prinda legatura la Erlangen,sa sune la Siemens,unde lucram si unde m-a gasit si ne-a dat primele vesti despre cine era in viata si despre cine nu mai era. In familia noastra o matuse a Leliei,tanti Sanda,cu care Lelia tocmai vorbise la telefon in seara aceea si stabilisera ce sa ne cumpere tanti din piata adoua zi,a cazut in blocul de la Piata Rosseti,de langa Avantul,colt cu Tudor Arghezi. Tanti Sanda era matusa care o crescuse pe Lelia,dupa ce ramasese singura,fara parinti,la sase ani; era deci ca o mama pentru Lelia.

De la ISPE,o alta veste trista pe care Lelia o primise de dimineat de la o colega: a murit la cutremur,in unul din blocurie vechi din centru, zona Rosseti-Dionisie Lupu, seful nostru, al automatistilor din ISPE, inginerul Nicolae Mirea, specialist de mare valoare, de nivel international si om de inalta tinuta morala. Mirea infiintase, din nimic, specialitatea si atelierul de automatozari al ISPE-ului. Era numai cu doi ani mai mare ca mine si era numai cu o serie inaintea mea la Energetica. Il stiam pe Mirea inca din facultate, de cand ne-am intilnit prima data la o practica, de anul III pentru noi, in vara lui 1956, la termocentrala Fantanele, de pe malul Tarnavei Mici, o termocentrala noua,care atunci cred ca era partial in functiune,(prima etapa). Daca imi amintesc bine, Mirea fusese intr-o deplasare la Galati sau asa ceva si tocmai se intorsese de la drum; daca ar fi avut inspiratia sa mai intarzie o zi,cum se intampla dese ori in deplasari, unde in multe cazuri mai trebuia sa mai ramai o zi sau doua ca sa termini o lucrare …?

Mai tarziu,la ISPE, am avut ocazia sa vad seismograma cutremurului asa cum se inregistrase in Bucuresti. Cutremurul propriu zis durase 72 de secunde, cu o unda de soc primara si o alta unda reflectata din malul inalt,bulgar,al Dunarii, combinatie care in multe locuri din oras daduse un cuplu de torsiune, ce s-a dovedit fatal pentru multe blocuri.La multe cladiri cazute,stalpii structurii erau torsionati,fusesera supusi la cupluri de torsiune,de rasucire. Surprinzator pare si faptul ca in diferite locuridin oras,cladiri asemanatoare ca inaltime,mod de constructie si vechime au avut o soarta foarte diferita.Unele au cazut, altele au rezistat cu diferite grade de avariere.A reesit foarte clar ca unele zone,de ses in special,au fost zgataite mai mult,si ca in schimb pe zonele mai inalte,pe dealuri,ca Dealul Spirei,Dealul Filaret etc solicitarea a fost,in mod vizibil,mult mai slaba.

Dar in asemenea momente de incercare severa,momente unice in viata societatii si sub apasarea unor incercari,care se produc rar sau chiar deloc
pentru unele popoare mai norocoase,se intampla multe lucruri deosebite,iesite din comun,care te imping sa crezi intr-un destin al oamenilor si chiar al grupurilor umane,al natiunilor,adica intr-o programare initiala implacabila,fara drept de apel.Oameni care au iesit din casa atrasi de caini care latrau intaratat sau care cereau afara si la care casa sau blocul s-a prabuzsit in urma lor, imediat ce au iesit pe use; la altii,in vizita,care se grabeau sa ajunga acasa “..ca s-a facut tarziu”, desi gazdele incercau,parca mai mult ca alta data,sa-i mai retina,blocul lor s-a prabusit imediat ce au ajuns acasa.

Trebue sa existe cumva, intr-un mod foarte misterios in orice caz, un fel de programare individuala, de genul vechii zicale romanesti:
“ Ce ti-e scris,in frunte ti-e pus.”
Este evident ca este ceva in aceasta vorba veche,desi nu in frunte ti-e scris,cum spune aceasta frumoasa figura de stil folklorica,ci in codurile genetice din dotarea initiala personala.Acolo este scris cumva destinul fiecaruia.Codurile genetice,care par sa fie in dotatre de la nasterea individului, probabil contin informatii nedescifrate inca si poate unele chiar nesdescifrabile inca multa vreme pentru noi,muritorii de rand. Nu stiu daca toate informatiile acestea initiale pot fi incluse la categoria mesajelor genetice,ereditare. Este evident ca aceasta programare initiala individuala contine mesaje,adica seturi de informatii cu caracter programator,determinant pentru individ. Unele dintre acestea s-au transmis din generatie in generatie de la stramosii individului respectiv,pana la el,iar alte informatii sunt achizitionate cumva in procesul de creatie si la nasterea individului, poate unele chiar si imediat dupa aceea (in primul an poate ? ).

Iata deci ca scriind despre un eveniment asa de aspru,de sever,de trist, deci despre cutremurul de la 4 Martie 77,care a lovit in special Bucurestiul, deoarece aici erau cladiri inalte,realizate pe structura de beton si deci vulnerabile la cutremur,am ajuns sa teoretizam despre destinul individual sau al natiunilor,ca despre o programare individuala,initiala,intima,putin sau chiar deloc cunoscuta.
* * *
Cititorul intelege usor ca fiind departe de orasul si de familia mea implicata in acest eveniment care avea sa schimbe atatea destine, am citit cu infrigurare tot ce se scria in ziare si am urmarit tot ce se spunea la televizor,la news, despre cutremurul catastrofal din 4 Martie 77,iar ulterior am fost foarte atent la tot ce se spunea despre cutremure. Asa cum am amintit mai sus, presa internationala a avut cateva zile Romania si Bucurestiul pe prima pagina,fapt absolut fara precedent dupa cunostiinta mea. Si impresiile au fost in general foarte pozitive,ca despre un popoar curajos,care face fata cu mult curaj unei severe incercari;in orice caz in mod decent,cu stoicism. Nu a aparut nici panica colectiva si nici deznadejdea si dezorganizarea sociala,care au speriat presa in alte cazuri similare recente,de cutremure catastrofale,care au lovit Europa sau Orientul Mijlociu. Ceea ce mi-a intarit convingerea ca desi noi,aici, in Romania, nu suntem chiar Europa de vest,dar in orice caz nu suntem nici Orient,cum in mod gresit suntem tratati sau vazuti de multa lume gresit informata si cam rau intentionata din vest. Categoric, nu !

Revenind la cutremurul din 4 Martie 77,am retinut de la cei mai in varsta care isi aduceau aminte de cutremurul din 1940. Se spunea ca atunci generalul Ion Antonescu,prim ministru si chiar sef al statului (cumva dupa modelul german din epoca) adusese specialisti din Germania care impreuna cu geologii din tara stabilisera ca Bucurestiul este foarte rau amplasat,exact pe o falie si ca orice amplasare mai la Est, la Vest, mai la Nord sau mai la Sud ar fi fost mult mai buna.Orasul fusese amplasat pe criterii de comunicatii,in drumul principal dinspre nord,adica dinspre Europa spre Constantinopol si spre Orient. Se mai spunea ca i se recomandase insistent lui Antonescu sa multe capitala oriunde numai in Bucuresti nu. Antonescu ar fi raspuns atunci ca in plin razboi nu este momentul pentru asemenea schimbare majora,ca schimbarea unei capitale si ca ramane ca dupa razboi “… o sa mai vedem”.Este foarte posibil ca Antonescu sa nu fi fost chiar asa de convins atunci si ca din acest motiv le-a dat un raspuns evaziv.

Oricum,lumea moderna,cu cladiri inalte si foarte inalte mai in toate orasele, ne apare acum ca foarte vulnerabila la cutremure.Au fost atunci,la cutremur, in toata tara peste 1500 de morti,marea majoritate in Bucuresti si foarte multi raniti si schilozi,dar se considera ca fata de amploarea dezastrului natural si de numarul de victime ce se inregistreaza in asemenea cazuri in lume,nici nu a fost prea mult. Societatea la baza si in ansamblu s-a dovedit suficient de sanatoasa,destul de bine organizata si a raspuns corect la solicitare.

Acum,la 28 de ani de la evenimentul descris,cand multa lume a si utat,iar altii nu au aflat niciodata, meditam cu un iz de filozofie morala la caracterul firav al oamenilor prea inclinati spre uitare si spre pierderea pretioaselor invataturi pe care viat ni le tot da. Cutremurul de la 4 Martie 77,a avut printre altele si urmarea ca stapanii de atunci ai tari au decis sa se mute cu locuintele lor pe amplasamentul care s-a dovedit a fi cel mai solid si mai ferit de surprize,adica pe Dealul Spirei. Asa s-a hotarat soarta orasului si s-a declansat campania de ample demolari si de constructii discutabile din anii 70-80 ai secolului trecut, din Bucuresti.

Pe plan personal, cutremurul din 4 Martie 77 si urmarile lui a insemnat si unele modificari importante pentru familai noastra, deoarece a fortat si schimbarea unor decizii majore. Si am motive sa cred ca si in multe alte familii au fost modificari semnificative in viata oamenilor si in deciziile lor.

Revenind acum la grupul nostru,care in Martie 1977 lucram la Siemens, in Erlangen;cei doi colegi ai mei,cu care imparteam apartamentul din Erlangen, aranjsera o excursie de cateva zile la Paris cu un tur foarte convenabil si erau plecati in weekend-ul acela. Eu ramasesem singur acasa,deorece pasaportul meu de serviciu nu era bun pentru excursie. Deplasarea de la Erlangen la Paris era cu un autobuz,cazarea era la un hotel acceptabil,totul foarte bine si mai ales afordabil. La intoarcere unul dintre colegi ne spunea:
“Abia acum inteleg eu,de ce auzeam mereu la radio,la oamenii de pe strada din Paris,la toata lumea,din toate directiile: Bucharest, Bucharest. Ce sa fie asta ? Am decis ca trebue sa fie un efect psihic,ca mi se pare mie ca toata lumea vorbeste,ca spune ceva despre Bucuresti,ca trebue sa fie ceva inselator la mijloc.” Deabea Dumineca seara,cand s-au intors din excursie la Erlangen, a aflat colegul nostru ca nu erau halucinatii si ca in cazul acesta chiar toata lumea vorbea despre Bucuresti !

Mihai A.Semedrea - Toronto 3/6/2005
 
Sursa necunoscuta

Nu stiu cati dintre voi vedeau lumina zilei in martie 1977, eu personal aveam atunci 9 ani. Sa stai sa suporti vreo 30 de secunde zgaltaituri mult mai ample, sa vezi cum iti pleaca sifonierul la plimbare prin casa, cum incep sa cada toate obiectele pe care le ai spanzurate pe pereti, auzi bufnituri si zgomote infernale (apropos, stiti com face un tub de televizor cand se sparge langa voi?), pe afara urla sirene si se aud vuituri sinistre de la supapele centralelor termice, iar dupa cele 30 de secunde, paralizat de frica, sa orbecai printr-un intuneric absolut, facand slalom printre obiectele cazute, mutand mobila pentru a debloca usile, sa cobori 8 etaje printre femei isterice si urlete de groaza, sa te tai la talpi in cioburile geamurilor sparte.... Nu stii daca nu esti deja in iad. Ala a fost CUTREMUR.
 
User: ruxisor

Drumul Taberei, bloc E13 (aproape de intersectia str.Brasov-bdul.Timisoara), etaj 4 din 10, Bucuresti 4 martie 1977


Perceptia cutremurului prin ochii unui copil de opt ani. Imaginile si sunetele de atunci s-au intiparit perfect in memorie, fara a avea noima, pentru ca mai tarziu sa le dau oarecum o explicatie logica.

Parintii mei erau in Militari, in vizita la rude. Eram doar cu bunicii, program de voie...

Urmaream, impreuna cu bunica mea, filmul bulgaresc de la tvr. Imi aduc aminte ca imaginea a devenit secventiala- se vedeau dungi negre orizontale pe ecran la intervale regulate vreo cinci secunde inainte de seism.

Cum nu mai puteam urmari imaginea, m-am ridicat de pe canapeaua din sufragerie cu gandul sa ma joc, un metru mai incolo, cu fratele meu. El avea 3 ani si tocmai isi concepuse o "cazemata" din doua fotolii rasturnate langa biblioteca ...era inauntru la adapost cand a inceput cutremurul.

Miscarea verticala nu am sesizat-o (ori ma ridicam chiar in momentul acela de pe canapea, ori nu am memorat-o fiindca era prea stranie, nu o puteam compara cu nimic stiut). M-am asezat pe covor si de acolo am urmarit curioasa tot ce se intampla, Bunica-mea, langa mine.

Apoi a inceput un balans, ba mai incet ba mai tare, de nu se mai incheia...si tot nu stiam ce se petrece. Bunicul meu se afla in bucatarie, a incercat fara succes sa ajunga la noi in sufragerie tinandu-se de peretii holului care-l impingeau de colo-colo, cand ne-a zarit ne-a strigat "CUTREMUR"(prima oara in viata mea am auzit cuvantul cutremur)
La biblioteca era un bar, cu o usa masiva ce se deschidea in jos (model clasic la vremea respectiva). Cand era zgaltaiala mai mare, usa a cazut chiar peste cazemata, oprindu-se din fericire intr-un picior de fotoliu, altfel ii spargea capul lui frati-miu...

Lustra se misca puternic si cu zgomot, au cazut carti din rafturi, era un zgomot de fond cu tipete si paraieturi, s-a oprit curentul electric. Pe urma s-a oprit si balansul blocului.
Cum eram noi asa pe intuneric, teferi si nevatamati, bunica-mea a inceput sa ne imbrace pentru afara. In casa era cald si bine si imi amintesc cat de greu m-a convins sa imbrac ciorapi-pantalon. Apoi s-a dat din nou drumul la lumina, auzeam motorul de la lift (amintire neclara pentru ca apoi s-a oprit din nou si fost oprit toata noaptea)

In primul sfert de ora n-am coborat, am stat in pragul usii de la intrarea in apartament, o multime de vecini coborau pe scari in pijamale. Bunicii mei , fiind cu doi copii dupa ei, s-au gandit sa nu ne imbranceasca vreun speriat de vecin, era harmalaie mare, nu atat panica, ci imbulzeala, au ales sa coboare ultimii.

In fata blocului i-am asteptat pe parinti ..

Bunicu\' s-a intors sus in bloc dupa acte si dupa o lanterna (ceea ce confirma amintirea mea neclara cum ca era curent electric la 20min de la cutremur, poate cine stie ce generator de siguranta in caz de avarie...nu luasem lanterna) Parca era ceata afara, desi mama imi spune ca a vazut luna plina pe cer in noaptea aceea ( poate la alta ora? ). Am dormit in Dacie, in spatiu deschis - liber de constructii :worthy: - undeva langa Parcul Moghioros se facuse un fel de camping ad-hoc.. nu eram singura familie care dormea in masina.

Sa ne fereasca Dumnezeu de cutremure...si daca totusi sunt iminente, sanatosi sa fim si sa ramanem.
 
Am crezut ca e un concasor linga cinematograful unde eram. Nici nu stiam ce e ala un cutremur. Nu m-am speriat aproape deloc. Dar am luat-o din loc repede spre iesire cu prietena mea.
 
Adunate de pe net...cat de reale...nu stiu.

Jean
de Flory - Texas, miercuri, 4 martie 2009 - 17:08
eu am intepenit efectiv de groaza a doua zi, cand am ajuns in Lizeanu, venind din Rosetti (pe Str. Galati, Pta. Gemeni, apoi Str. Eminescu: nu credeam ca a mai ramas cineva in viata din blocul ala al vostru. ani [Citeste] de zile m-au chinuit cosmaruri despre casa scarilor sectionata si despre usile alea ale lifturilor. iti multumesc pentru a fi dat un semn de viata, m-ai ajutat sa scap de inca una dintre spaimele nenumite ale acelor ani


C U T R E M U R
de Jean(Vizitator), miercuri, 4 martie 2009 - 16:24
revin pentru a povesti ce ma impresionat cel mai mult.A treia sau a patra zi dupa cutremur ,cand identificam mortii impreuna cu militia(mai era de fata si um reporter de la Rominia Libera-parca Anton Uncu il chema-am dat de cadavrul [Citeste] unei fetite de 8 sau 9 ani pe care o cunosteam de cind se nascuse.O chema Delia Gadarauteanu si locuia cu parintii la etajul 8 (ultimul apartament a scarii).O fetita frumoasa ca o zana.Din relatarile parintilor in momentul cutremurului statea pe un scaun in bucatarie.Ruptura planseului s-a efectuat chiar sub scaunul ei.CE TRAGEDIE.Odihneasca-se in pace!


C U T R E M U R U L
de Jean(Vizitator), miercuri, 4 martie 2009 - 16:06
Aveam 32 de ani si eram locatar intr-un ap. din scara A al blocului din Lizeanu.Eram acasa cand a lovit cutremurul.Am ramas in viata deoarece s-a blocat usa de la intrare si nu am putut sa ies pe scara care [Citeste] practic nu mai exista.Ne-am evacuat pe la scara a doua intrand prin apartamentele vecine(spargand geamurile ornamentale care delimitau balcoanele).Adoua zi,revenind in apartament am constatat ca disparuse camera si jumatate din sufragerie-ruptura se facuse pe diagonala sufrageriei-Zilele urmatoare am participat impreuna cu militia la identificarea mortilor deoarece locuiam in acel bloc din 1961 (cind s-a dat in folosinta si cunosteam toti locatarii)Acolo au murit 18 oameni dintre care 16 locatari din bloc,un barbat venit in vizita si altul care era linga usa agentiei Loto.Ana Muresan care era primar sector 2 a aprobat taierea unui stalp de rezistenta ptr. a introduce o masina DACIA in vitrina agentieiAsta este povestea adevarata a prabusirii scarii blocului din Lizeanu la cutremur.


jale mare
de swiss made(Vizitator), miercuri, 4 martie 2009 - 13:56
io eram pitic pe vremea aia si abia intelegeam ce e in jurul meu. tot ce imi amintesc este un bloc inalt caruia i se vedeau din strada usile de la lift. toate. de sus pana jos.


inepuizabila "inventivitate" romaneasca
de Flory - Texas, miercuri, 4 martie 2009 - 06:17
nici blocul "Avantul" din Ptsa. Rosetti, nici cel de la Scala si nici cel de la Lizeanu nu s-ar fi prabusit daca nu ar fi fost distrusi stalpii de rezistenta: in Rosetti au facut garaj subteran (locuiam in zona, stiu [Citeste] exact cand s-a facut lucrarea, cu vreo cateva luni de zile inainte de cutremur), la Scala au modificat portiunea de pe coltul strazii sa prelungeasca cofetaria iar la Lizeanu (colt cu Sos. Stefan cel Mare) au taiat portiunea de la parter a stalpilor de rezistenta din agentia loto-pronosport sa faca loc pentru un jaf de Dacie pe care il tineau in vitrina. si atunci, ca si acum, tot soiul de zmecheri dispuneau dupa bunul plac de vietile celorlalti si nimeni nu sufla un cuvant, nu spunea nimic, nu opunea nici o rezistenta. pai...


Bunicul meu a scapat de la Blocul Carlton
de Dragos din Norvegia(Vizitator), miercuri, 4 martie 2009 - 00:01
Nascut in 1923, era ucenic de croitorie pe Lipscani si mergea la un client din Carlton sa-i duca costumul. Cand a inceput totul era la etajul 7, lumea a fugit spre lift, dar el nu a mai apucat. Toti cei [Citeste] care au intrat in lift au murit. El a stat 9 ore sub daramaturi si s-a trezit abia la spital. Supravietuitorii de la Carlton au fost vizitati la spital de Antonescu cu sotia si Regele cu mama sa. Bunicul meu a primit 2 mii de lei si un costum de haine. Printre cei 9 scapati din Carlton au fost pompierul de pe terasa ce facea garda la alarma antiaeriana, si un evreu bogat, care a fost a 2-a zi dus direct in Elvetia. In 1971 bunicul meu a fost vizitat de un batran. Acel batran era pompierul care l-a salvat, i-a aratat o poza alb-negru de atunci si i-a spus ca 31 de ani s-a tot intrebat daca acel copil de 17 ani a scapat. Bunicul meu a murit anul trecut, la varsta de 85 de ani.



Blocurile noi din Damaroaia si Domenii
de vizitator(Vizitator), marţi, 3 martie 2009 - 22:59
Nu am invatat nimic nici din experienta noastra si nici din a Turciei. In prezent in Damaroaia se construiesc blocuri de 3 etaje in regie proprie intr-un timp record. Constructorii sunt romi fosti dealeri de masini second hand care s-au [Citeste] reprofilat rapid. Construiesc superrapid cu 400-500 de euro pe m2 si vand intre 1500- 2000 euro m2.Prind un loc intre case si acolo construiesc blocul pe intreaga suprafata a terenului cu binecuvantarea tovarasilor de la Primaria sectorului 1.Dar asa cum s-a intamplat in 1977 avantajul ca ai loc de inmormantare asigurat. Transportul e gratuit (nu cu dricul ci cu buldozerul)
 
User Miorica

In seara zilei de 4 Martie ma aflam impreuna cu 3 colegi, o fata si doi baieti, veseli nevoie mare ca scapasem de cursuri, aveam pe atunci 24 de ani...si ne aflam pe trotuarul dintre CC si biserica Cretzulescu, cand au inceput discutiile dintre noi! Eram singura care voiam sa mergem la cofetaria Casata la un profiterol, si ca sa-i intarat si mai mult le aratam dunga alba a unui nor care trecea pe langa superba luna, spunandu-le ca aia e frisca de la inghetata!

Am coborat impreuna spre statia de autobuz de la Sala Palatului spre Drumul Taberei.In fine am ajuns acasa si voiam sa inregistrez muzica...si s-a pornit zgaltaiala nene, , auzeam scrasnetul fiarelor din peretii de beton, tatal meu m-a acoperit cu trupul sau si striga vecinilor sa nu o ia pe scari, mama era vai de ea...am coborat si ne-am refugiat in masina, impreuna cu vecinii care aveau un pekinez care dormita. A doua zi am vazut dezastrul si am aflat cu stupoare ca acolo unde voiam sa merg la Casata nu mai era decat un maldar de pamant...Chestia e cea cu dunga alba de pe cer........am vazut-o de trei ori, si de atunci ma uit mereu, 1)Veneam de la tara si pe campul verde am vazut in zare ca se ridica din pamant o dunga alba si ai spuneam mamei ca va fi cutremur, ajunsi in Buc. pe la piata 1 Mai am vazut lume pe strada si am aflat ca a fost cutremur!2) Ne pregateam sa fugim la mare m-am sculat am vazut dunga si am taiat-o la pranz, ne-a zgaltait, iar ultima oara la ultimul am 'fugit' la un var pe langa Buc. si a fost !Tot am citit poate ca mai e cineva care sa fi observat fenomenul asta, amintiti-va va rog poate cine stie....
 
User: DjLeco

Sa va povestesc si cum a fost in 4 martie 1977.

Nascut fiind la data de 5 Martie 1971,in ziua de 4 martie, fusesem cu mama in oras, pe lipscani si zonele limitrofe,sa-mi cumpere pantofiori...

Imi aduc aminte ca mi-a luat o pereche de pantofi "Scarpi" made in Italy , si ca am mincat 2 baclavale de la o patiserie de pe acolo.

Am plecat spre casa, pe la 8 parca am ajuns, din ce-mi aduc aminte.

Mama nu mai stiu ce a facut insa in casa in acea seara eram oficial 3 persoane, mama, eu, si bunica-mea.

Matusi-mea era plecata cu prietenul ei in oras, la restaurant, am sa va spun mai incolo, la care...
Ce-mi aduc aminte este era un film, si bunica-mea in stilu-i caracteristic, se uita la film, si incalzea ciorba...

Mai retin ca aveam tortul pe balcon(facut de ea), pus pe butoiul de varza, si mai erau 10 sticle de bere Gambrinus de 1 litru,tot in balcon, deoarece miine urma ziua mea de nastere, faceam 6 ani, si venea si unchi-miu cu sotia lui, si ceva prieteni de familie sa ma sarbatoreasca.

Eu eram foarte fericit,urma sa maninc din tortul foarte bun si siropos, de pe balcon...

Imi aduc aminte(prin frinturi) ca m-am uitat idata la ceasul rusesc de pe vitrina, ca pe a 21 si 15-16 minute.
Am uitat sa mentionez, stau in Dr Taberei, la Piata Moghioros, blocul OD 1 , la etajul 8 din 9, blocul fiind cel paralel cu linia actuala a tramvaiului 41, linia lui 8 pe acea vreme...

Urmeaza partea de frinturi, cind a inceput cutremurul, imi aduc aminte ca au inceput sa zangane geamurile de la vitrina,au cazut pahare din ea si s-au spart, dupa care tipete de la bunica-mea, "aoleu e cutremur", m-am trezit (nu stiu cum) in genunchi pe holul de la intrare, incercind sa ma inchin si ma rugam "opreste doamne, opreste doamne, nu reau sa mor", dupa care fost luat de sus (sub brat) de mama, si a coborit cu mine pe scarile blocului, in timp de era un sunet foarte infundat, mascat de tipete,si scrisnituri, si evident de catre bunica-mea care tipa ca luase foc ceva in bucatarie...

M-am trezit cu mama jos, la parter si am iesit, unde deja erau aproape toti vecinii adunati, care mai decare vociferind...

Auzisem de cutremur dar nu stiam ce e decit ca daca e mare se darima tot...
Mama coborise cu mine in chiloti(ea), si cu o bluza,iar dupa ceva timp, a coborit si bunica-mea, cu niste haine, dupa ce a stins focul din bucatarie(de varsase ciorba si nu stiu ce zicea ca luase foc)...

Nu retin cind s-a stins lumina,insa retin bine ca parca mama sarea treptele cu mine,nu ca le cobora normal...

Mi-a zis mai incolo ca nu putea cobori, si ca era pur si simplu "aruncata" toate treptele odata, singura chestie de care se putea tine fiind mina curenta a scarilor...

Probabil acesta a fost balansul lateral de dupa unda principala...
Urmeaza iar frinturi, imi aduc caminte ca a venit unchi-miu tocmai din cartierul rahova, impreuna cu sotia lui, sa vada ca sintem bine, si ajunsesera zvonurile despre blocul cazut in militari, si dezastrul din centru...

Ajunsesem in militari, unde am vazut acel bloc cazut pe tramvai, si era un vacarm de nedescris, parca o liniste totala, desi urlau sirenele de la masinile de salvare si pompieri...

Nu-mi mai aduc aminte cind m-am revazut cu matusi-mea in acea seara, insa din ce am aflat de la ea, fusese cu prietenul ei si cu niste amici, ghiciti unde?
la Restaurantul Dunarea...

Au plecat cu 30-40 minute inainte, de dezastru...

Am ajuns pina la urma acasa,si stateam tematori, se zvonea de inca unul pe la ora 4-4:20, insa pina la urma am adormit.

Cind ne-am trezit,am vazut cu stupoare ca tot ce era pe balcon, era darimat(erau si niste rame de lemn de la un pat mai vechi, care culmea, una dintre ele, a cazut

peste butoiul de varza, unde era tortul meu, protejundu-l astfel...

Fusese doar un pic indoita crema, intr-o parte, in rest, neatins..

Din cele 10 sticle de bere cite erau pe balcon, au ramas exact 3,DOAR 3, exact cite persoane eram in caza cind a inceput...

Nu stiu ce sa mai zic.

Am plecat pe urma in centru sa vedem ce s-a intimplat, si am ramas marcat de ceea ce am vazut atunci, acolo...

Cam asta ar fi povestea mea, ceea ce imi mai aduc aminte de atunci...
 
User: reeven

Tatal meu in 77 avea un Mercedes bot de cal, era pe la obor in masina asta, si imi spunea ca sareau liniile de tramvai in sus, dansau impreuna cu asfaltul, iar masina se ridica odata cu asfaltul.

Vazuse blocul obor cum se clatina, ne-a zis ca se misca stanga dreapta la inceput, iar apoi sus jos, si se vedeau magazinele de la parterul blocului cum se ridicau in sus si ele.
Mercedesul asta a ramas cu o trauma dupa cutremur, aripile masinii erau indoite, din cauza rotilor, rotile au lovit puternic in aripile masinii si le-au strambat.
 
User gigelescu

Pe asta nu l-am trait pe viu va zic ce mi-a zis maica-mea, statea pe vremea aceea intr-un bloc pe Sos Giurgului la etajul 6. In seara aia trebaluia prin bucatarie, cand l-a un moment dat s-a sculat in picioare aparent fara motiv si se intreba dece s-a ridicat, atunci a simtit unda verticala si a banuit ca e ceva in neregula, cand a inceput miscarea orizontala s-a pus in tocul usii si se tinea de el, oscilatia a fost atat de puternica ca de cateva ori s-a lovit cu capul de perete. Blocul a fost putin crapat, nu a avut avarii insemnate. Desigur ca s-a stins lumina si telefoanele au picat. Dupa vreo 30-40 de minute pe masura ce veneau tramvaiele din centru s-a auzit ca a cazut Scala si ca Dunarea e praf, aparent era destul de apocaliptic se vorbea ca tot centrul este distrus.

Din ce mi-a zis maica-mea comunistii au pastrat secret in privinta cutremurelor, bunica si strabunica mea spunea cand mai erau zguduiri ca "a fost cutremur maica", ea a stat la casa, asta fiind probabil primul cutremur simtit la bloc si mai notabil. Dupa cutremurul din 77 practic a inceput sa le anunte in mass-media, fiind deja evidente si greu de ascuns.
 
User: bygy

Eu pe vremea aia eram mic :D 5 ani imi aduc aminte ca ne uitam la bulgari in momentul ala incepuse un film , si a incemut , stateam la etajul 3 intr-un bloc cu 4 de pe linga potcoava , parc ior .Cred ca tata m-a luat pe sus si alerga pe scari cu mine nu prea stiam eu atunci ce este ala , cind am ajuns afara inca se mai zguduia
Imi aduc aminte ca incepuse sa se auda zgomote de sirene , am mai stat ceva apoi ne-am dus sus si imi amintesc ca mi s-a facut sete , navind apa cu o cana a luat din bazinul de la wc , acolo era singurul loc unde mai era apa
Dupa m-a impresionat mult blocul de linga magazinul victoria se vedeau baile , si blocul de la lizeanu era aplecat spre strada
Cam asta ar fi amintirile mele de atunci.
 
Putini isi mai aduc aminte, cred, de mirosul care se inalta, luni de zile dupa cutremur, chiar si dupa "asanare" din cladirile care au cazut...
Era un miros de ciment, de praf si de canalizare, ceva usor fetid, totusi fara virulenta mirosului de putrefactie.
N-a disparut decat dupa ce s-a construit altceva pe locurile respective.
Iti dadea fiori mirosul acela si simteai un gol in suflet, la gandul ca treci pe langa un loc unde au murit oameni...
 
User: Florin102

4 martie 1977 reprezinta o data marcanta pentru mine. Sirul celor mai vechi amintiri/imagini din copilarie incep de atunci, de la varsta de 3 ani si 2 luni. Desi amintirile sunt usor estompate si incomplete, am ramas totusi cu destule imagini clare care impreuna cu povestirile ulterioare ale bunicii mi-au permis sa refac filmul evenimentelor.

Locuiam intr-un bloc turn cu 10 etaje construit prin '70 pe actualul bd. Timisoara. In acea seara eram doar cu bunica, parintii fiind plecati in vizita la niste prieteni. Inainte de cutremur m-a dus la o plimbare prin parculetul din apropierea blocului si in jurul orei 21:00 ... 21:10 am ajuns acasa, in apartamentul nostru de la etajul 9 :tongue: . Imi amintesc ca eram in dormitor, tocmai ma dezbracasem si stateam pe un scaun uitandu-ma la dulapul din stanga mea, pe care erau un ceas mecanic si un aparat de radio "Mamaia". Deodata au inceput sa se auda tipete, din ce in ce mai multe, apoi au aparut si zgomote de sticle rostogolite sau sparte. Urata combinatie de sunete. Imediat a aparut bunica in dormitor. Am intrebat-o ceva de genul "ce este?" sau "ce se intampla?", raspunsul fiind "nu te speria, trebuie sa mergem afara!". M-a luat in brate si a inceput sa coboare repede pe scari. Avea o conditie fizica destul de buna. Oamenii erau zapaciti, femeile tipau, unii fugeau pe scari, altii deschisesera usile si stateau in pragul acestora, nestiind ce sa faca. Cand am ajuns pe palierul de la etajul 7, cutremurul a devenit foarte violent, atunci - spunea bunica - a fost perioada "de varf", in acele momente a cuprins-o cu adevarat groaza. Era sigura ca blocul se va prabusi. Foarte demoralizanta a fost atitudinea unora, care in acea perioada de maxim renuntasera "la lupta", practic s-au lasat jos pe scari si au inceput sa tipe, ingreunandu-le coborarea celorlalti. Cam atunci s-a stins si lumina. Ea a continuat sa coboare tinandu-se de balustrada. Pana la urma miscarile s-au mai diminuat oprindu-se intr-un final. Au aparut imediat lumanari si lanterne. Pana la urma am ajuns in fata blocului. O vecina de la parter ne-a oferit o patura, foarte utila pentru ca era destul de frig afara si eu eram imbracat sumar. Dupa ceva timp au aparut si ai mei, tata a urcat in apartament - desi toti insistau sa nu o faca - a luat ceva imbracaminte si am plecat cu masina la casa bunicii (la curte), in cartierul "Bucurestii Noi". A doua zi am revenit acasa. Nu au fost pagube importante in apartament, doar cateva pahare sparte in vitrina din sufragerie, glastra cu flori rasturnata si o oala cu mancare aterizata de pe aragaz.

Incet-incet, lucrurile au reintrat in normal, asa cum se intampla de fiecare data ..
 
Guest102

Eram in clasa intai in vremea acelei seri. Patul in care dormeam se afla in fata televizorului. Eram foarte ofuscat ca in locul unui "politist" ori "S.F." in seara aceea TVR transmitea ceva bulgaresc. Deh, ma invatasem cu "Mannix", "Kojak" sau "Planeta tacuta". Culmea, filmul acelei seri avea un titlu usor predestinat "Dulce si amar". Ma urmareste usor obsedant si azi alipirea dintre titluri de media si evenimente tragice ale istoriei noastre recente mai ales ca, in 1989 pe bulevard la Patria dupa ultimul congres PCR a rulat "Noiembrie, ultimul bal" iar in saptamana lui 22 decembrie care a cazut intr-o joi, la Scala rula "Exista joi"...
Patul a inceput sa ma scuture orizontal si am intrebat-o pe mama de ce se intampla asta. Estimez ca am fost zguduiti pe orizontala cam 15-20 de secunde dupa care a inceput nebunia pe verticala. Pe scara blocului se auzeau deja strigate si zdupaileile caracteristice navalirii locatarilor spre iesirea blocului si asta impreuna cu miscarea verticala a avut un efect inspaimantator asupra mea ca si copil. Am inceput sa urlu la mama "Nu vreau sa mor!!!" desi habar nu aveam ce este ala un cutremur. Instictul de aparare este fantastic de prezent inlauntrul fiintei umane, chiar daca nu constientizam acest lucru in cotidianul monoton. Lumina s-a stins si sub impulsul cavalcadei auzite spre scara blocului, mama m-a luat in brate cu tot cu perna "puisor" careia nu i-am dat drumul decat dupa vreo ora, afara, si m-a dus spre iesirea din micul nostru apartament. Desi lumina era deja inchisa a apasat butonul de putere al TV-ului pentru a nu intra in functiune la venirea curentului. Am iesit pe scara iar mama a inceput sa se chinuie pe fondul unei miscari verticale accentuate ca viteza dar micsorate ca amplitudine sa inchida yala de la usa. Un vecin care atunci cobora i-a strigat ca sa o lase naibii de usa ca sigur nu va intra careva prin case. Stiu, suna sinistru, dar noi stateam atunci pe Radu Constantin la blocurile confort 2 din fata autobazaei ITB Ferentari, blocuri cunoscute astazi ca fiind ghetourile cu rau famati din Ferentari-Bucuresti, iar reflexul poate parea intemeiat intrucatva chiar si pentru momentele alea tragice.
Am coborat de la etajul doi scarile cu mare dificultate intru-cat oscilatiile combinate cu zguduiala verticala a blocului te fortau sa te tii de balustrada. Imi mai aduc aminte ca am fost printre ultimii de pe scara ajunsi afara. In clipa in care am ajuns jos, seismul s-a orpit. Toti locatarii blocurilor s-au refugiat catre strada la distante de cel putin 30 m de imobile. In toata zona nu au fost consemnate avarii semnificative, constructiile predominand in case cu curte si blocuri facute din prefabricate. Urate dar rezistente as indrazni.
Oricum astazi dupa ce am analizat axa Fundeni - OD16 si implicatiile ei in prabusirile consemnate intre 1940-1977 inclin sa cred ca majoritatea bucurestenilor nu au motive de teama pana la 8 pe scara Richter, cu exceptia celor ale caror constructii multietaj se afla pe traseul acestei sinistre axe sau cei care locuiesc in constructii noi pe oriunde in oras si in legatura cu care nu exista decat autorizatii de constructie dubioase.
Dupa vreo ora de stat in fata blocului numai in pijamale sub acea luna imensa de culoare rosie, frigul si incertitudinea au inceput sa-i impinga pe oameni spre luarea unor decizii privind ceasurile urmatoare. Un domn cu un radio cu baterii pus pe Europa Libera zicea ceva de 7 grade si de posibile replici spre ora 5 dimineata. Mama a decis sa mergem la o cunostinta tocmai in Baneasa care locuia la casa. Usor de zis, mai greu de facut. Am urcat impreuna in apartament. Este sinistra diferenta dintre caldura si siguranta de fiecare zi exprimata de caminul fiecaruia si incertitudinea si teama generata de acelasi loc, cand te intorci "acasa" dupa un astfel de eveniment. Prin bezna mama a inceput sa caute lanterna cu baterie patrata de 4,5 V. La lumina ei dar mai degraba a lunii de culoare rosie de afara, am facut bagajul si inventarul distrugerilor. Mai multe carti au cazut de pe dulap, dopul de la sticla de spirt sarise cat colo desi era adanc infipt (inexplicabil si azi pentru mine) si un bibelou a ajuns pe linoleum fara avarii insa. Mai inainte de a parasi locuinta mama a desurubat de tot patroanele de la tabloul cu sigurante si a inchis cheia de la teava de gaz. Sunt si azi uimit decat de bine am inregistrat aceste lucruri cu minte si ochi de copil.
Am plecat catre Calea Ferentari - Zetarilor de unde catre oras plecau traseele ITB 41 si 123. Culmea, desi tarziu, autobuzele si tramvaiele functionau semn ca lucratorii aveau poate indicatia de a nu se retrage sau ceva nu mai functiona in orarele de inchidere. A venit un 41 si soferul ne-a anuntat ca merge numai pana la Pieptanari dupa care se retrage. La Pieptanari am ramas cu mama pe trotuarul dinspre cimitir. Soferul unui 31 (care nu circula prin zona de obicei, ci de la Piata Scanteii spre Berceni via Calea Vacarestilor) a oprit numai pentru noi fiind singurii pe acel trotuar dar a anuntat ca nu stie unde merge sau unde va ajunge in final pentru ca au fost blocate drumuri multe de catre militie si armata. In autobuz erau cam 10 oameni dar s-au mai urcat inca pe atat pana la Restaurantul Budapesta la intersectia cu Marasti. Soferul a anuntat din nou ca nu stie pe unde o sa mearga si nici pana unde va ajunge. Mai mult a intrebat care si unde vrea sa ajunga incercand sa alcatuiasca un traseu ca la un maxi-taxi ad-hoc. Azi ma intreb daca avea rude acasa si daca stia de ele. Nu a intrebat asta sub imperiul lui "bea si baiatul o bere, ci chiar voia sa ajute". A pornit si s-a lasat din Pieptanari, spre Serban Voda, Cantemir, Unirii, Universitate. Erau masini foarte multe pe bulevard. In dreptul lui Coltea lumea s-a ingramadit ingrozita la ferestrele din stanga. Aparusera in lumina reflectoarelor de la armata mormanele de moloz de la Continental-Gradinita. De pe sensul de mers alaturat spitalului nu se putea vedea mare lucru. La Universitate la rond un militian ordona masinilor sa apuce numai spre dreapta spre Rosetti, soferul nostru certandu-se putin cu el ca avea calatori in autobuz care voiau sa ajunga la Romana. Militianul i-a interzis trecerea spre Inter si astfel a facut statie ad-hoc in dreptul intrarii de la pasajul subteran. In timpul virajului am putut observa dezastrul luminat de reflectoare de la Dunarea. Si acolo dar si la Sahia pe langa care am trecut la numai 30m am putut vedea acelasi nor de praf, aceleasi stive de moloz fumegande de cel putin 10-15m inaltime luminate de reflectoarele armatei precum si furtunurile cu care ruinele erau permanent stropite. Cum, necum, autobuzul Ikarus in care ne aflam si-a croit drum ocolind tocmai prin Vasile Lascar, Stefan cel Mare pana spre Casa Scanteii si mai apoi spre Podul Baneasa. Exact cand am ajuns la pod, soferul a izbucnit in urale pentru ca tocmai fusese reluata alimentarea cu energie si luminile de pe stalpi s-au aprins. Am ajuns la tanti Musat la casa din Baneasa (undeva prin spatele actualului sediu al Antenei 1) pe la 00:45. Tin minte ora pentru ca tanti i-a spus mamei ca la TV au bagat mira si ca asteptam poate vor spune ceva pe la 1:00. Acolo toata lumea era treaza cu televizorul deschis. Avusese deja loc transmiterea primelor comunicate oficiale, tehnic-seci si triste iar apoi canta un cor imbracat in negru ceva trist. De teama replicii anuntate "stradal" pentru dimineata nimeni nu a mers la culcare in afara de noi, copii ajunsi in noapte acolo. Dimineata, mama mi-a spus ca pe la ora 5,30 a fost o replica insa total nesemnificativa in raport cu experienta de cu seara.
Ne-am intors duminca acasa in Ferentari si mi-amintesc ca viata in jur parea extrem de linistita. Am senzatia ca abia atunci populatia Bucurestiului incepea sa resimta cu adevarat starea de soc.
Luni am mers la scoala in aceeasi atmosfera nefiresc-linistita. Fusesram comasati cate doua clase intr-una pentru ca cateva sali de clasa au fost folosite pentru cazarea sinistratilor deci trag concluzia ca se stabilise ca nu existau pericole la cladirea scolii mele.
Nu ma intrebati de ce un copil a retinut toate acestea. Nu stiu sa raspund. Ce stiu insa este ca am fost extrem de atent la comentariile rudelor, oamenilor, precum si ce se spunea la radio si televizor. In context constat ca de multe ori simtim nevoia sa dam cu cacat chiar si peste acest gen de amintiri. Am citit pe net comentarii ale unor indivizi care te lasa aproape cu senzatia ca Ceausescu a dat ordin sa fie cutremur ca sa ordone sistematizarea anilor 80. Personal nu am gasit nici o aluzie ori barfa oficiala la secrete sau operatiuni marsave comise din ordinul celor doi Ceausesti in legatura cu seismul din martie 1977. Si slava Universului, multi au dat cu barfa in mass media de dupa 1989. Mai mult ramane notabila marturia consemnata video (dupa anul 2000 in special la B1 TV) a multor participanti, inclusiv a unor supravietuitori care admit ferm faptul ca din ordinul Elenei Ceuasescu au continuat cautarile de supravietuitori chiar si dupa ce armata a sustinut ca nu mai este nimic de facut, ca numai ei ii datoreaza viata Sorin Crainic. De asemenea este consemnat oficial ca Ceausescu a tinut sa-i faca neaparat o vizita la domiciliu marelui actor Calboreanu care domicilia pe Calea Victoriei, acesta fiind foarte batran, N.C. avut un interes direct in a vedea cum a trecut artistul peste socul seismului. Pentru un "cizmar" incult, care, culmea n-a distrus numeric (in cazul sau demolarile au fost mai degraba foarte importante cu mare impact emotional la opinia publica) mai multe monumente istorice de arhitectura decat au facut-o "investitorii imobiliari" de dupa 2000 (vezi dezastrul recent lui Oprescu de la Calea Buzesti), gestul de a vizita in maximum 48h un mare actor este cel putin inexplicabil...
Parca marti, 8 martie 1977, cand veneam de la scoala, autobuzul 123 a trecut pa langa cimitirul Bellu am zarit multimea uriasa care participa la inhumarea lui Toma Caragiu, cam atat imi mai aduc aminte.

Despre autoritati stiu doar ce am desprins din discutiile adultilor: Ceusescu a venit imediat in tara, in noaptea seismului generatoare, reflectoare, furtunuri si surse de apa au functionat la maximum 55 minute dupa tragedii, vorbind de functionalitate la locul prabusirilor. Ambulantele au putut prelua fiecare victima raportata iar informatia de coordonare a fost eficienta pentru ca atat militia cat si pompierii sau salvarea functionau pe statii de radio-emisie. Astazi comunicarea are loc masiv prin telefon mobil la nivelul acestor institutii, releele GSM cazand chiar si atunci cand lumea trimite SMS-uri de Craciun daramite cu electricitate intrerupta si sufocare de retea prin apelare masiva...
Crescand am mai prins seismul din 1986 la Iasi la o casa la curte acolo primind experienta zanganitului cladirilor vazute pe afara si unduirii pamantului chiar sub ochii tai, seismul din 1990 care m-a prins la ultimul etaj al Institutului Agronomic Nicolae Balcescu din Bucuresti acolo unde am vazut cu ochii mei ce inseamna o cladire care se unduieste precum sfoara la un asemenea fenomen. Cladirea are pe latura cea mai lunga un culoar lung de peste 100 m si pentru ca am evitat sa folosesc scara, am stat in capatul acelui culoar ramanand impresionat de unduirile de peste 1 m dreapata-stanga ale unui mastodont de cladire. Ramai chiar incurcat ca nu se darama dupa ce vezi acea miscare elestica. Si seismul din 2004 pe care l-as numi "cel mai molcom" primul pe care l-am tratat cu neutralitate chiar de la inceputul sau.
Ce am invatat ajungand la maturitate? Intotdeauna am in casa baterii, lanterne, si lampi cu acumulator pentru care am alarma pe calendar pentru ciclul de reincarcare. Constant minimum 2 colete cu apa plata si 2 cu apa minerala. Sunt abonat de 3 ani la pagerul cu avertizare seismica si la semaforul de la Fotonsas. Pana acum avertizarile primite au corespuns cu nivelul de alerta setat iar costul pe luna este absolut acceptabil raportat la cate cacaturi ma face comertul sa irosesc banii. Credeti-ma, este o mare diferenta intre a fi trezit de o alerta de seism si a capata luciditatea necesara infruntarii, de a-ti lua la timp copilul in brate si a fi trezit de zgaltaila sinistra a cutremurului. Mi-am luat autorizatii pe bune pentru modificarile din apartamentul nostru si am fost atent la ce au facut ceilalti vecini fata de structura blocului. Nu fac asta pentru mine. Am constatat ca adrenalina ma transforma pozitiv pe timp de seism si nu-mi duc grija. Dar in viata mea a aparut o perla de fetita pentru care sunt responsabil si, la un viitor cutremur nu vreau sa-mi reprosez ca puteam sa intreprind minimum de lucruri de natura decenta dar, nu am facut nimic pentru ca am suferit de indolenta. Am o unitate UPS care rezista 2 ore cu TV, radio si lampa de 24V precum si un generator de 2100 (pe asta l-am luat pentru a putea sa-mi tin frigiderul atunci cand in mijlocul verii ramanem fara curent chiar si 3 ore). Nebunie, prevedere, indiferent ce alegeti, nu ma intereseaza. Consider ca imi fac doar datoria. Din acelasi motiv nu am desfiintat Romtelecom ca abonament pentru ca reteaua pe cupru a acesteia este singura functionala daca este interupta energia. Am pastrat serviciul si la parintii nostri. Nu stiu daca faptul ca voi avea internet dupa un astfel de eveniment este un avantaj ori ba.

SUNT INDIGNAT DE UN SINGUR COMENTARIU DE PE ACEST FORUM, APARTINAND SEMNATURII SORINAS

"Ajungand acasa, am ascultat stirile radio, tv-ul nu functiona datorita dezastrului si a "regulilor"
RAHAT!
TV-ul nu functiona pentru ca: nu era lumina in toata capitala; nu existau rapoarte directe catre media in timp atat de scurt - fapt vizibil si astazi.
Dupa fiecare seism major de la 1990 pana azi, mass media nu a putut relata si nu a facut in primele 2 ore decat sa reia comunicatele de la I.F.P. Deci, nu vad ce putea relata TVR in 1977 intr-un oras cazut in haos.

RAHAT!
"Am vizualizat la tv totusi grozaviile seismului din 04.03.2007, televiziunea a fost monotona si plina de dezinformare in acele momente, avand instructiuni probabil din partea partidului care se afla la putere, dar datorita dezastrului care a avut loc, a trebuit sa prezinte situatia reala."
Pe ce se bazeaza aceasta relatare? Care au fost dezinformarile pe aceasta tema?

RAHAT!
"...dar a durat ff mult ptr ca ei sa ajunga la noi, pe de o parte din cauza lipsei mijloacelor de transport , care erau insuficiente la acea data+afectate de seismul devastator, pe de alta parte datorita comunistilor care indrumau pe toti cei ce tranzitau bucurestiul sa nu spuna ce au vazut.
Asta este atat de gogonata ca nici beat nu as putea sa o cred.

RAHAT!
In scurt timp totul a inceput sa reintre in normal, datorita celor din conducerea de partid care incercau pe diverse cai sa musamalizeze urmarile acestui mare dezastru.
Fara comentarii...

Imi cer scuze fata de administratorii forumului. Intentia mea nu este de polemica jalnica ci de pastrare a unui adevar simplu despre un moment trist al Romaniei. Sorin Crainic a recunoscut ca viata sa salavata i se datoreaza exclusiv Elenei Ceausescu. Daca un supravietuitor de legenda recunoaste dupa anul 2000 la televizorul acestor vremuri, asta, prea multe nu sunt de comentat. Romania era in 1977 la numai 9 ani distanta de emanciparea "Primaverii de la Praga". Asa cum atesteaza multe relatari ale acelei seri si nopti, oamenii erau la cinema, baruri, restaurante sau chiar cofetarii, se duceau dupa tigari dupa ora 21:00, deci este imaginea unui Bucuresti care traia din plin tinand cont ca a doua zi era sambata si atunci sambata nu era zi libera. Programe precum "Reflector" erau cu mult mai deschise, incisive si reparatoare decat reuseste procuratura din Romania azi. Singura regula era sa nu vorbesti de rau doua nume: al partidului si a lui Ceausescu. Ca, dupa 1981 s-au schimbat multe in rau, asta este o alta discutie. Dar a spune ca Ceausescu si cei din subordine au mintit, ascuns si musamalizat evenimentul seismului din 1977, este ceva strident de caraghios care tine de inversul din oglinda al indoctrinarii practicate la prezentul de azi.
 
User: chris

Bleah....dap aia ie...politichia
pey io zic ca la momente de criza nu numa ca nu mai conteaza ce iehti...legionar, socialist, comunist,pedelist, uselist, whatever....shi sincer nici macar culoarea numai conteshte prea des sau natzionalitatea daq ieshti OM...problema ie ca dupe event intotdeauna incercam sa scoatem in evidentza pe cei raspunzatori, neah obvious ie iei capii...politichia deci....
legionarii au fost ca aia mafia japoneza la tohonku lor...ce naiba sa faca???
shi apey la socialishti aia ierea sistemu...te calcula cumva in sitem, daq nici asta nu faceau ce sa mai zicem acu???
DA, ar trebui sa ne amintim din '77 (ala cu 19 :96: ) shi ce s-a facut dupe cutremur...aia ie mai important. ca imediatu dupe au fost facut de OAMENII acolo unde i-a gasit shi cum...
Io par iecsample imi aduc aminte cum s-a tacut din guritza socialista de blocu ala cazut in bucureshti prin segregarea betonului ca gresheala de constructzie sau am shi prin prejur fo cateva bloace care s-au crapat varza....ca iereau din materiale furate....shi dupe cutremur i-au realocat pi oameni shi le-au consolidat (prin spoire) shi apey au tacut din guritza ca au structura de cadre vraihte...noroc cu revolutzia ca au aflat fraierii un stateau shi sa nu mai vb de faliutza aia din bucale adinc discutata pe aici
Him....dap fara politica da sa nu confundam asinu cu magaru ca nu-i cusher
Aaaaa ... deci nici macar sa nu cuteze cineva sa creaza ca dau bani pi ametzitzii ashtia de carton de azi
Ce sa-i faci.....ca candva me lamentam dc nu face nika infepeu sa ne dea cu cultura seizmica in cap sa intzelegem pi unde stam, da neah....s-a zis ca-s tembela :118: me gandesc sa ahtept de la base sau ponta indicatzii osh
Aia ie, dinspre mine ie shi asta o optiune ca ashai mama natura, ie gravida mereu ca dashtia

Deci...despre '77 ca astai topicu:
Io ieream pice, la 10 ani nu shtiam cu ce se manaca shi chiar am papalit bataie ca la ora 7 (ceva preshoc zgaltz) ai mei l-au luat ca io me zbanguiam prea tare :12:
pe la 9 ca cand se petrecu zgaltzu am ieshit cu chiu cu vai shi am coborat pi scari de la 8 la parter...
Am stat ca fraierii pi maidanu dintre bloace cu tontzi vecinii.
cea mai tare faza ce n-o uit ie ca radio cu baterii shi lampa cu gaz sa lumineze numa mama a avut in casa pregatita ready. Am fost singurii din bloc
tongueyah.gif
neah, 40 shi razboiu, cine vrea sa invetze shtie....
Shi alta faza aia cu daramatu prin casa......la noi nu am avut decat 1 sticla de ulei sparta, toate cartzile aruncate in afara biblioteci, toate ghivecele cazute ca shi cartzile aruncate la distantza shi ceva bucatzi de tavan (tencuiala) rabunita ce neah lustra l-a lovit cu nerv. Shi asta tot pregatirea lu 40 a dat clasa. Da numa la noi, ca ai mey shtiau shi ancoram mobilel de cand me shtiu...am vecini mai jos la care toate modulele au cazut ca dominouu...... tineri socialishti de clasa :32:
a, ai mey nu, nu au fost legionari ever :12:
 
Nastase

Ce pot sa spun acum, ca anul 2009, a fost cu acele cutremure, din Haiti, Indonezia parca peste 8 unul, in acelasi moment cu Haiti, si din Italia. Parca si la noi unul, in primavara aceea, de vreo 5.
In anul 2011, cu 2 sapt inainte d cel din Japonia, am avut un vis in care vedeam si gradul cutremurului, 6,9.
Ori a fost ceva inversat...9,6, ori va fi unul si la noi de 6,9. Si eu il voi simti.
Sensibilitatea asta a aparut dupa cel din 86, de la noi.
Mi-am propus sa nu mai fie, si parca nu mai e.
Simteam o stare neagra, la apropierea unuia mare in lume, cu impact la oameni. Sau unul mic mediu la noi.
Sau simt nevoia sa vorbesc de cutremure....

Inaintea celui din Indonezia, 26 dec 2004, parca, am avut un vis cit se poate de clar al tsunamiului, si al gerului puternic de la noi, incepind cu 15 dec 2005. Nu stiam ce era.
Sa mai spuna cineva ca nu au legatura fenomenele intre ele.
Poate o sa spun visul, e mai mult de spus.

Da era singeriu cerul, si Luna la fel. Posibil din cauza prafului. Exact dupa citeva minute era f rosu.
 
Andritoiu

Aveam doar 10 pe atunci, dar imi amintesc lucid experienta. Facand o comparatie cu povestile relatate mai sus, pot sa spun ca am fost un norocos. Eram la bunici la tara. Atunci cand a inceput cutremurul eram la bucatarie cu bunicii, iar bucataria era aproape de iesirea din casa. Nu am realizat ce se intampla; m-am trezit doar luat pe sus de bunicul si mai apoi in mijlocul curtii. Nu pot spune ca eram speriat, ci mai degraba bulversat. Bunicul a fost singurul care a ramas alert peste noapte. Datorita lui am reusit sa dorm ca in oricare alta noapte si sa trec oarecum linistit de cutremurul din '77.

Pot sa va mai impartasesc o idee de ansamblu asupra situatiei Romaniei in urma cutremurului si asupra modului in care au fost abordate consecintele si daunele. Ideea nu imi apartine, este un articol din revista Lumea, din 10 martie 1977.

Vezi atașament pdf_table_lumea-10-martie-1977-pdf_218.pdf
 
TMDA

In 77 avem 8 ani si nu-mi aminteasc prea bine tot ce s-a intamplat atunci dar o sa incerc totusi.

Tin minte ca veneam cu parintii de la bunici si eram in tramvai. Tocmai lua curba de pe Sevastopol pe Clopotarii Vechi si lumea se cam enervase deoarece credea ca vatmanul a abordat cu viteza prea mare curba si de aceea tramvaiul se zguduia puternic. Cum am iesit din curba a mai mers cativa metri si s-a oprit deoarece cazuse curentul. In acel moment am observat pe geam casa de vis-a-vis de spitalul G.Alexandrescu. Era lumina dar lustra care o vedeam se balansa foarte violent. Atunci a cam realizat toata lumea din tramvai ce se intamplase. Am coborat cu totii din tramvai si am luat-o spre Iancu de Hunedoara. Nu stiu daca era o impresie sau nu dar parca blocul din fata inca se misca. Lumea deja iesea in strada, se auzea un fel de vuiet si cerul parea mai rosiatic decat lumina obisnuita data de lampile de iluminat. Au inceput sa se auda sirenele de salvare, pompieri, militie. Aparent din cate am observat nu se vedea nimic cazut sau distrus pe Clopotarii Vechi sau pe Iancu de Hunedoara. Am intrat pe strada pe care locuiesc si am vazut pana acasa un gard de zidarie pus la pamant cateva tigle si un cos cazut in strada. In rest toate pareau la locul lor. Oricum era noapte afara si nu se vedea prea bine. Pe lumina aveam sa constat ca sunt o gramada de case fisurate serios pe toata strada. Am ajuns acasa unde ne asteptau ceilalti bunici. Bunicul era usor zgariat de la niste tencuiala cazuta in casa deoarece prima grija in timpul seismului a fost sa se asigure ca sunt toate focurile stinse in casa.

In afara de tencuiala cazuta pe culoarul dintre baie si bucatarie am constata ca una dintre fatade (Sud) se desprinsese si puteai sa bagi palma prin fisurile din ambii pereti. E vorba de partea centrala a fatadei care era in consola cat tinea camera mea - a fost sprijinita cu doua blocuri de beton si de atunci n-a mai avut tendinte expansioniste la nici un seism de dupa 1977. In rest in casa a cazut o singura sticla in camara iar in sufragerie doar vitrina cu televizorul aflate pe peretele estic. Pe acelasi perete se afla si o biblioteca cat tot peretele. N-a cazut nici o carte din ea si sincer nu inteleg cum a cazut vitrina respectiva mai ales ca s-a spart un singur bibelou din ea iar televizorul care era pe ea i s-a spart rama din fata dar atat. A pornit fara probleme cand i-am dat drumul. Nu mai stiu exact dupa cate zile am fost cu tata la plimbare spre Lizeanu si am vazut blocul de acolo tasat si inclinat spre strada. In centru am ajuns si mai tarziu asa ca nu am apucat sa mai vad mare lucru. Imi mai aduc aminte de o cladire undeva in apropiere de Piata Romana care era compusa din doua corpuri laterale si unul central. Cel central colapsase aproape total. In concluzie la ceea ce imi aduc eu aminte de atunci a fost cel mai violent seism din viata mea avand in vedere urmarile. Toate celelalte care au urmat n-au facut nici 10% din pagubele de atunci.
 
Gsteph

'77, Bacau (Republicii 49 ? etaj 3). 9 ani. cu 2 zile inainte am fost in Bucuresti la un control la spitalul Brancovenesc (o tija pe un femur).

imi amintesc ca era un film bulgaresc la TV (Dulce si amar ?). cand a inceput scuturatura, m-a luat taica-meu in brate, fuga pe holul apartamentului. apoi bezna electrica peste huruitura si clatinat. cel mai intens moment a fost cand amauzit zgomot de sticla sparta, care s-a dovedit a fi mai tarziu biberonul baietelului unor vecini de palier.

apoi noaptea petrecuta la parterulul blocului, pe la 2-3 am retragere in apartament si a venit si o replica cu palpairea electrica de rigoare.

TVR nu avea nimic e transmis. la radio si mai putin, cred ca atunci am inceput sa cresc cu Europa Libera in surdina alaturi, la un radio cu tuburi (Select 2 ?).

dupa 30 zile am revenit in Bucuresti la control medical, nu imi amintesc pe unde am traversat orasul (in masina unui binevoitor) - imi amintesc sigur ca am vazut un bloc retezat pe diagonala, covoare atarnand in camere retezate pe diagonala si coloana liftului retezata la fel - nu imi amintesc sa fi vazut si cabina... unde o fi fost?

la Brancovenesc ortopedie inca se mai opera non stop si totusi medicii si-au facut timp pentru un copil.

dincolo de imaginile de dimensiune apocaliptica, cu mintea de acum analizez cata imprudenta a marcat seara si noaptea acelui seism.
 
Back
Sus