-
Bine ati venit! Acesta este noul server al forumului Cutremur.net!
- Stare
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
Cei opt printi
Foto: Joshua Davis ~ Flickr.ocm
RECUNO?TIN??Prin? al Prosperit??ii Materiale,Prin? al S?n?t??ii,Prin? al P?cii Min?ii, Prin? al Speran?ei,Prin? al Credin?ei,Prin? al Iubirii, Prin? al Romantismului,Fragment din Napoleaon Hill (Secretul Bog??iilor)
Foto: Joshua Davis ~ Flickr.ocm
RECUNO?TIN??Prin? al Prosperit??ii Materiale,Prin? al S?n?t??ii,Prin? al P?cii Min?ii, Prin? al Speran?ei,Prin? al Credin?ei,Prin? al Iubirii, Prin? al Romantismului,Fragment din Napoleaon Hill (Secretul Bog??iilor)
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
Da culoare vietii tale!
Se spune ca intr-un timp nu existau culori ?totul era incolor..anotimpurile nu veneau de acasa cu nimic care sa dea culoare..si toata situatia asta a persistat pana cand unul dintre oameni si-a facut curaj si a deschis ochii.Vazand cate culori exista i s-a facut frica sa nu orbeasca de atata frumos si i-a inchis la loc, dar din nefericire, le-a spus celorlalti de minunea pe care o traise. Astfel, tot mai multi oameni au deschis ochii, bucurandu-se de caramiziul toamnei, de verdele primaverii, de albul iernii, de ploile verii. Dar cel care facuse primul acest lucru a fost blestemat sa nu poata sa mai vada niciodata pentru. ca daca inainte exista speranta ca cineva sa vada, indata ce el a inchis ochii, speriat, certifica faptul ca oamenii nu erau inca pregatiti sa deschida un nou capitol: al culorii.Noroc ca nu a putut fi egoist pana la capat si noroc ca au gasit si altii curajul lui. Stiu ca este de-a dreptul infiorator cand te pierzi cateodata in albastrul marii sau in aramiul amurgului. Dar mai stiu si ce inseamna sa vrei sa le vezi si sa poti face asta decat apeland la amintiri. Si asta, pentru ca nu mai ai curajul de-a deschide lumii ochii tai, peste tine asternandu-se mantia neagra a fricii de orbire .
Nu zic decat un singur lucru: da culoare vietii tale, daca nu vrei sa orbesti!!
Se spune ca intr-un timp nu existau culori ?totul era incolor..anotimpurile nu veneau de acasa cu nimic care sa dea culoare..si toata situatia asta a persistat pana cand unul dintre oameni si-a facut curaj si a deschis ochii.Vazand cate culori exista i s-a facut frica sa nu orbeasca de atata frumos si i-a inchis la loc, dar din nefericire, le-a spus celorlalti de minunea pe care o traise. Astfel, tot mai multi oameni au deschis ochii, bucurandu-se de caramiziul toamnei, de verdele primaverii, de albul iernii, de ploile verii. Dar cel care facuse primul acest lucru a fost blestemat sa nu poata sa mai vada niciodata pentru. ca daca inainte exista speranta ca cineva sa vada, indata ce el a inchis ochii, speriat, certifica faptul ca oamenii nu erau inca pregatiti sa deschida un nou capitol: al culorii.Noroc ca nu a putut fi egoist pana la capat si noroc ca au gasit si altii curajul lui. Stiu ca este de-a dreptul infiorator cand te pierzi cateodata in albastrul marii sau in aramiul amurgului. Dar mai stiu si ce inseamna sa vrei sa le vezi si sa poti face asta decat apeland la amintiri. Si asta, pentru ca nu mai ai curajul de-a deschide lumii ochii tai, peste tine asternandu-se mantia neagra a fricii de orbire .
Nu zic decat un singur lucru: da culoare vietii tale, daca nu vrei sa orbesti!!
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
Lista de cumparaturi
Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.
I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.
John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.
Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.
John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.
Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Louise a raspuns: Da, domnule.
O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.
Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!
Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale."
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii!
Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.
Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.
I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.
John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.
Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.
John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.
Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Louise a raspuns: Da, domnule.
O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.
Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!
Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale."
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii!
Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
O fapta buna
Intr-un sat traiau fara sa se stie 2 familii. Prima era formata dintr-o mama vaduva, cu un singur baiat, iar cealalta din o mama si trei copii mai mici.
Prima familie era formata dintr-o mama vaduva si fiul ei, iar a doua tot o mama vaduva si cei trei copii mici ai sai.
A doua familie era saraca si de multe ori nu avea sa puna nici paine pe masa. Dar totusi nu se plangeau si mama aceea se ruga la Dumnezeu in fiecare zi cu speranta si incredere.
In prima familie lucrurile erau putin diferite. Baiatul este neascultator, nepasator de lumea din jur si egoist. Facea majoritatea lucrurilor impotriva povetelor bune date de mama sa. Cu toate acestea mama sa se ruga pentru el si incerca de fiecare data sa il ajute in tot ceea ce facea.
Intr-una din zile, ea facu un pachet, il puse intr-o sacosa si il tot striga pe baiatul ei sa vina. Enervat pana la culme si sperand sa scape astfel de gura mamei, decise sa duca pachetul unde ii spusese mama lui, si anume la familia cea saraca.
Ajuns acolo se sperie cand gasi o casa veche, darapanata si fara nici o lumina.
Batu la usa, intra, si striga:
- Este cineva aici ?
- Da, intra, suntem in ultima camera, se auzi o voce firava de femeie.
Ajuns in camera respectiva, vazu o mama cu 3 copii flamanzi. Lasa pachetul si se intoarse sa plece, cand auzi :
- Te rog, mai ramai ! Trebuie sa iti multumesc pentru gestul tau. Nu avem nimic sa iti dam, dar Dumnezeu sa iti ajute si sa te rasplateasca pentru fapta ta.
Baiatul pleca, dar totusi cuvinetele mamei ii patrunsera la suflet.
Peste 1 saptamana, la casa cea veche s-a reintors baiatul cu cateva haine si mancare.
Se aseza la masa cu acea familie, manca, si se juca apoi cu copii, devenind un prieten al lor.
Nu trebuie sa asteptam ca saracii sa vina la noi, o fapta buna putem sa facem oricand. Cateodata o vorba buna poate conta mai mult decat toti banii din lume.
Intr-un sat traiau fara sa se stie 2 familii. Prima era formata dintr-o mama vaduva, cu un singur baiat, iar cealalta din o mama si trei copii mai mici.
Prima familie era formata dintr-o mama vaduva si fiul ei, iar a doua tot o mama vaduva si cei trei copii mici ai sai.
A doua familie era saraca si de multe ori nu avea sa puna nici paine pe masa. Dar totusi nu se plangeau si mama aceea se ruga la Dumnezeu in fiecare zi cu speranta si incredere.
In prima familie lucrurile erau putin diferite. Baiatul este neascultator, nepasator de lumea din jur si egoist. Facea majoritatea lucrurilor impotriva povetelor bune date de mama sa. Cu toate acestea mama sa se ruga pentru el si incerca de fiecare data sa il ajute in tot ceea ce facea.
Intr-una din zile, ea facu un pachet, il puse intr-o sacosa si il tot striga pe baiatul ei sa vina. Enervat pana la culme si sperand sa scape astfel de gura mamei, decise sa duca pachetul unde ii spusese mama lui, si anume la familia cea saraca.
Ajuns acolo se sperie cand gasi o casa veche, darapanata si fara nici o lumina.
Batu la usa, intra, si striga:
- Este cineva aici ?
- Da, intra, suntem in ultima camera, se auzi o voce firava de femeie.
Ajuns in camera respectiva, vazu o mama cu 3 copii flamanzi. Lasa pachetul si se intoarse sa plece, cand auzi :
- Te rog, mai ramai ! Trebuie sa iti multumesc pentru gestul tau. Nu avem nimic sa iti dam, dar Dumnezeu sa iti ajute si sa te rasplateasca pentru fapta ta.
Baiatul pleca, dar totusi cuvinetele mamei ii patrunsera la suflet.
Peste 1 saptamana, la casa cea veche s-a reintors baiatul cu cateva haine si mancare.
Se aseza la masa cu acea familie, manca, si se juca apoi cu copii, devenind un prieten al lor.
Nu trebuie sa asteptam ca saracii sa vina la noi, o fapta buna putem sa facem oricand. Cateodata o vorba buna poate conta mai mult decat toti banii din lume.
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
ESTI IMPREUNA LUCRATOR CU DUMNEZEU
La o margine de lume, intr-un mic orasel mohorat, cu case cenusii unde nu existau anotimpuri si oamenii nu au vazut niciodata primavara, a venit intr-o buna zi un strain din alt continent si s-a stabilit si el la marginea sa. Oamenii din acest oras erau negri la suflet si pentru ca nu aveau ferestre la inimi nu cunosteau lumina, ei erau mereu tristi, nimic nu le ajungea, nimic nu era bun, mereu erau nemultumiti si erau plini de pizma si amaraciune.
Noul venit era vesel si plin de multumire desi nu-si permisese sa-si construiasca si el o casa ci locuia cu chirie intr-o mansarda.
Vazand intunericul si cangrena din sufletele concetatenilor sai, noul venit isi facea timp in fiecare dupa masa sa stea in piata orasului si sa le vorbeasca oamenilor, despre cum sunt ceilalti oameni din continentul de unde vine el, sa-i invete si sa le arate cum pot scapa de suferinta care-i apasa. Voia de fapt sa le explice ca nu se poate duce lumina in casa cu oborocul ci trebuie sa-si taie inimile imprejur, si atunci lumina va intra singura.
La inceput oamenii se adunau cu gramada sa asculte ce avea sa le destainuie noul venit, dar nici unul nu a crezut in cele auzite, deoarece in mod cert nu era nimic de schimbat. Ei erau perfect sanatosi si acesta era apogeul evolutiei lor. Ei erau asa de cand se stiau, din generatie in generatie, si asa era normal pentru ei. Au vazut ei ca strainul acela era foarte ciudat si de aceea la o intrunire a inteleptilor si batranilor orasului au concluzionat ca omul acela musai ca este nebun, ori avea ceva interese ascunse.
A trecut multa vreme si omul nostru, tot venea zilnic in piata si le vorbea oamenilor desi erau tot mai putini cei ce se opreau cateva minute sa il asculte. Dupa vre-o treizeci de ani nu-l mai asculta nimeni ci fiecare trecea grabit, nemultumiti fiind ca nu le mai ajunge timpul.
Intr-una din acele zile se apropie de acest om un copilas de vre-o zece anisori si intra in vorba cu batranul :
- Spune-mi si mie ce tot vorbesti aicea ?
Batranul ii istorisi si lui despre un continent necunoscut cu oameni ciudati, si despre posibilitatea ca si oamenii acestui orasel sa ajunga ca ei.
- Dar este minunat ! exclama copilul. Sa le spunem tuturor, mai adauga el.
- Copile, il intrerupse batranul, eu de acum treizeci de ani le-am spus tuturor, dar oamenii nu s-au schimbat, insa eu am continuat sa vorbesc.
- Din moment ce nu ai incetat sa le vorbesti, crezi ca ii vei schimba intr-o zi, nu ?
- Nu copile, eu nu cred ca ii voi schimba.
- Dar atunci... nu are sens. Daca nu crezi ca ii vei schimba de ce le mai vorbesti mai ales ca in ultima vreme vad ca nici nu se mai opreste cineva sa te asculte.
- In primii zece ani le-am vorbit dorind sa-i influientez, doar, doar, se va schimba vre-unul. Acum nu mai vorbesc pentru ei, ci pentru mine, ca nu cumva sa ma influienteze ei pe mine si sa uit cine sunt.
Nu poti schimba pe nimeni, la fel cum nimeni nu poate schimba pe nimeni. Fiecare se schimba pe el (pe ea) insusi (insasi). Este o absurditate sa crezi ca poti schimba pe cineva pentru ca nu poti sa ALEGI in locul celuilalt. Alegi doar pentru tine.
Totusi ceea ce faci prin activitatea ta si vorbele tale pot influenta pe altii.
O reteta in 3 pasi pentru a schimba lumea:
1. decide cum vrei sa arate lumea
2. tu schimba-te ca sa devii exact asa cum vrei sa arate lumea
3. fa tot ce poti ca lumea (de acum) sa nu te schimbe
Si nu uita un lucru : Matthew 18:6 Dar pentru oricine va face sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, cari cred in Mine, ar fi mai de folos sa i se atarne de gat o piatra mare de moara, si sa fie inecat in adancul marii.
TOTI SUNTEM IMPREUNA LUCRATORI DU DUMNEZEU LA CELE VAZUTE DAR MAI ALES LA CELE NEVAZUTE.
TOCMAI DE ACEEA FIECARE VA TREBUI SA DEA SOCOTEALA CU PRIVIRE LA FAPTELE FACUTE PE CAND TRAIA IN TRUP.
La o margine de lume, intr-un mic orasel mohorat, cu case cenusii unde nu existau anotimpuri si oamenii nu au vazut niciodata primavara, a venit intr-o buna zi un strain din alt continent si s-a stabilit si el la marginea sa. Oamenii din acest oras erau negri la suflet si pentru ca nu aveau ferestre la inimi nu cunosteau lumina, ei erau mereu tristi, nimic nu le ajungea, nimic nu era bun, mereu erau nemultumiti si erau plini de pizma si amaraciune.
Noul venit era vesel si plin de multumire desi nu-si permisese sa-si construiasca si el o casa ci locuia cu chirie intr-o mansarda.
Vazand intunericul si cangrena din sufletele concetatenilor sai, noul venit isi facea timp in fiecare dupa masa sa stea in piata orasului si sa le vorbeasca oamenilor, despre cum sunt ceilalti oameni din continentul de unde vine el, sa-i invete si sa le arate cum pot scapa de suferinta care-i apasa. Voia de fapt sa le explice ca nu se poate duce lumina in casa cu oborocul ci trebuie sa-si taie inimile imprejur, si atunci lumina va intra singura.
La inceput oamenii se adunau cu gramada sa asculte ce avea sa le destainuie noul venit, dar nici unul nu a crezut in cele auzite, deoarece in mod cert nu era nimic de schimbat. Ei erau perfect sanatosi si acesta era apogeul evolutiei lor. Ei erau asa de cand se stiau, din generatie in generatie, si asa era normal pentru ei. Au vazut ei ca strainul acela era foarte ciudat si de aceea la o intrunire a inteleptilor si batranilor orasului au concluzionat ca omul acela musai ca este nebun, ori avea ceva interese ascunse.
A trecut multa vreme si omul nostru, tot venea zilnic in piata si le vorbea oamenilor desi erau tot mai putini cei ce se opreau cateva minute sa il asculte. Dupa vre-o treizeci de ani nu-l mai asculta nimeni ci fiecare trecea grabit, nemultumiti fiind ca nu le mai ajunge timpul.
Intr-una din acele zile se apropie de acest om un copilas de vre-o zece anisori si intra in vorba cu batranul :
- Spune-mi si mie ce tot vorbesti aicea ?
Batranul ii istorisi si lui despre un continent necunoscut cu oameni ciudati, si despre posibilitatea ca si oamenii acestui orasel sa ajunga ca ei.
- Dar este minunat ! exclama copilul. Sa le spunem tuturor, mai adauga el.
- Copile, il intrerupse batranul, eu de acum treizeci de ani le-am spus tuturor, dar oamenii nu s-au schimbat, insa eu am continuat sa vorbesc.
- Din moment ce nu ai incetat sa le vorbesti, crezi ca ii vei schimba intr-o zi, nu ?
- Nu copile, eu nu cred ca ii voi schimba.
- Dar atunci... nu are sens. Daca nu crezi ca ii vei schimba de ce le mai vorbesti mai ales ca in ultima vreme vad ca nici nu se mai opreste cineva sa te asculte.
- In primii zece ani le-am vorbit dorind sa-i influientez, doar, doar, se va schimba vre-unul. Acum nu mai vorbesc pentru ei, ci pentru mine, ca nu cumva sa ma influienteze ei pe mine si sa uit cine sunt.
Nu poti schimba pe nimeni, la fel cum nimeni nu poate schimba pe nimeni. Fiecare se schimba pe el (pe ea) insusi (insasi). Este o absurditate sa crezi ca poti schimba pe cineva pentru ca nu poti sa ALEGI in locul celuilalt. Alegi doar pentru tine.
Totusi ceea ce faci prin activitatea ta si vorbele tale pot influenta pe altii.
O reteta in 3 pasi pentru a schimba lumea:
1. decide cum vrei sa arate lumea
2. tu schimba-te ca sa devii exact asa cum vrei sa arate lumea
3. fa tot ce poti ca lumea (de acum) sa nu te schimbe
Si nu uita un lucru : Matthew 18:6 Dar pentru oricine va face sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, cari cred in Mine, ar fi mai de folos sa i se atarne de gat o piatra mare de moara, si sa fie inecat in adancul marii.
TOTI SUNTEM IMPREUNA LUCRATORI DU DUMNEZEU LA CELE VAZUTE DAR MAI ALES LA CELE NEVAZUTE.
TOCMAI DE ACEEA FIECARE VA TREBUI SA DEA SOCOTEALA CU PRIVIRE LA FAPTELE FACUTE PE CAND TRAIA IN TRUP.
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
OMUL SFANT SI SARPELE
...Era odata un camp, unde vitele erau pazite de niste copii -vacari. Tot pe campul acela traia un sarpe cumplit si veninos. Intr-o zi un om Sfant s-a intamplat sa treaca pe acolo. Copii au fugit la el si au strigat: "Om Sfant, nu trece pe aici! Pazea ca e un sarpe!"- "Copii, a spus Sfantul, nu mi-e teama de sarpele vostru. Stiu niste Mantre care ma pun la adapost de orice rau." Spunand acestea, omul si-a continuat drumul...
Sarpele il vede si vine, umflandu-si grumazul. Omul Sfant murmura o vraja si iata ca sarpele cade la picioarele sale neputincios ca un vierme. " Ei bine, spune omul Sfant, de ce umbli asa facand rau oamenilor? O sa-ti dau un NUME SACRU( al Domnului) de repetat si o sa inveti sa-l iubesti pe Dumnezeu; la sfarsit o sa-L vezi; si dorinta de a face rau te va parasi." Ii sopteste la ureche sarpelui NUMELE SACRU.
Sarpele se inclina si spune:" O stapane, ce trebuie sa fac ca sa ma mantuiesc?" -"Repeta NUMELE SACRU, spune omul Sfant si nu fa rau fapturii vii! O sa mai vin sa vad cum te comporti."...Si zicand acestea omul Sfant s-a indepartat...Zilele au trecut si copii-vacari au remarcat ca nu mai musca. Au aruncat in el cu pietre. Sarpele a continuat sa fie bland si inofensiv ca un vierme. Unul din copii l-a luat de coada si l-a azvarlit pe pietre de mai multe ori. Sarpele a vomat sange si a fost considerat mort. Noaptea si-a revenit si incetul cu incetul, s-a tarat afara din groapa; avea corpul rupt.
Dupa cateva zile, nu mai era decat un schelet; i-a trebuit multa vreme pana sa poata iesi sa-si caute hrana. De teama copiilor nu mai iesea decat noaptea. De cand fusese initiat de catre omul Sfant, incetase sa mai faca rau fapturilor Domnului. De bine, de rau, incerca sa traiasca, hranindu-se cu frunze si paie... Omul Sfant s-a intors. S-a uitat in toate partile, cautandu-l pe sarpe. Copiii i-au spus ca nu mai era. Omul Sfant s-a mirat; stia ca numele Domnului, pe care sarpele il repeta, avea puterea spirituala, de a face moartea imposibila, inainte ca problema sa fi fost rezolvata, adica inainte de a-l fi vazut pe Dumnezeu.
S-a apucat sa il caute, chemandu-l de mai multe ori pe nume. Sarpele a iesit din gaura lui si s-a inchinat in fata perceptorului sau. Cei doi au inceput sa vorbeasca:
Omul Sfant: - Hei! Cum iti merge?
Sarpele: - O, stapane, iti multumesc! Din mila Domnului imi merge foarte bine.
Omul Sfant: - Cum se face atunci ca nu mai esti decat piele si os? Ce s-a intamplat?
Sarpele: - O, stapane, din supunere fata de porunca ta, ma straduiesc sa nu fac rau nici unei fapturi vii. Ma hranesc cu frunze si cu paie. Asa ca se poate sa fi slabit.
Omul sfant: - Mi-e teama ca nu doar hrana te-a adus in starea asta. Trebuie sa mai fie ceva. Haide povesteste-mi!
Sarpele: -Ah!...se poate, da stiu ce e, fara indoiala...Intr-o zi, vacarii s-au purtat destul de rau cu mine. M-au luat de coada si m-au izbit de pietre, tare de multe ori. Bietii copii! Nu aveau habar de schimbarea care se produsese in mine. Cum ar fi putut sa stie ca nu aveam sa mai musc pe nimeni?
Omul Sfant:- Ce prostie! Ce prostie! Trebuie sa fii un idiot daca nu stii cum sa-ti impiedici dusmanii sa te maltrateze asa!...
Ce ti-am interzis eu era sa musti orice faptura a Domnului. de ce nu ai suierat la cei care voiau sa te omoare, ca sa-i sperii?...
Maestrul RAMAKRISHNA, apoi uitandu-se catre discipoli cu privirea lui razatoare:
-Deci, umflati-va grumazul...Dar nu muscati!...Un om care traieste in societate, mai ales un cetatean, un cap de familie, trebuie sa se prefaca a se impotrivi raului ca sa se apere. Dar el trebuie in acelasi timp sa aiba grija sa nu plateasca raului cu rau..."
...Era odata un camp, unde vitele erau pazite de niste copii -vacari. Tot pe campul acela traia un sarpe cumplit si veninos. Intr-o zi un om Sfant s-a intamplat sa treaca pe acolo. Copii au fugit la el si au strigat: "Om Sfant, nu trece pe aici! Pazea ca e un sarpe!"- "Copii, a spus Sfantul, nu mi-e teama de sarpele vostru. Stiu niste Mantre care ma pun la adapost de orice rau." Spunand acestea, omul si-a continuat drumul...
Sarpele il vede si vine, umflandu-si grumazul. Omul Sfant murmura o vraja si iata ca sarpele cade la picioarele sale neputincios ca un vierme. " Ei bine, spune omul Sfant, de ce umbli asa facand rau oamenilor? O sa-ti dau un NUME SACRU( al Domnului) de repetat si o sa inveti sa-l iubesti pe Dumnezeu; la sfarsit o sa-L vezi; si dorinta de a face rau te va parasi." Ii sopteste la ureche sarpelui NUMELE SACRU.
Sarpele se inclina si spune:" O stapane, ce trebuie sa fac ca sa ma mantuiesc?" -"Repeta NUMELE SACRU, spune omul Sfant si nu fa rau fapturii vii! O sa mai vin sa vad cum te comporti."...Si zicand acestea omul Sfant s-a indepartat...Zilele au trecut si copii-vacari au remarcat ca nu mai musca. Au aruncat in el cu pietre. Sarpele a continuat sa fie bland si inofensiv ca un vierme. Unul din copii l-a luat de coada si l-a azvarlit pe pietre de mai multe ori. Sarpele a vomat sange si a fost considerat mort. Noaptea si-a revenit si incetul cu incetul, s-a tarat afara din groapa; avea corpul rupt.
Dupa cateva zile, nu mai era decat un schelet; i-a trebuit multa vreme pana sa poata iesi sa-si caute hrana. De teama copiilor nu mai iesea decat noaptea. De cand fusese initiat de catre omul Sfant, incetase sa mai faca rau fapturilor Domnului. De bine, de rau, incerca sa traiasca, hranindu-se cu frunze si paie... Omul Sfant s-a intors. S-a uitat in toate partile, cautandu-l pe sarpe. Copiii i-au spus ca nu mai era. Omul Sfant s-a mirat; stia ca numele Domnului, pe care sarpele il repeta, avea puterea spirituala, de a face moartea imposibila, inainte ca problema sa fi fost rezolvata, adica inainte de a-l fi vazut pe Dumnezeu.
S-a apucat sa il caute, chemandu-l de mai multe ori pe nume. Sarpele a iesit din gaura lui si s-a inchinat in fata perceptorului sau. Cei doi au inceput sa vorbeasca:
Omul Sfant: - Hei! Cum iti merge?
Sarpele: - O, stapane, iti multumesc! Din mila Domnului imi merge foarte bine.
Omul Sfant: - Cum se face atunci ca nu mai esti decat piele si os? Ce s-a intamplat?
Sarpele: - O, stapane, din supunere fata de porunca ta, ma straduiesc sa nu fac rau nici unei fapturi vii. Ma hranesc cu frunze si cu paie. Asa ca se poate sa fi slabit.
Omul sfant: - Mi-e teama ca nu doar hrana te-a adus in starea asta. Trebuie sa mai fie ceva. Haide povesteste-mi!
Sarpele: -Ah!...se poate, da stiu ce e, fara indoiala...Intr-o zi, vacarii s-au purtat destul de rau cu mine. M-au luat de coada si m-au izbit de pietre, tare de multe ori. Bietii copii! Nu aveau habar de schimbarea care se produsese in mine. Cum ar fi putut sa stie ca nu aveam sa mai musc pe nimeni?
Omul Sfant:- Ce prostie! Ce prostie! Trebuie sa fii un idiot daca nu stii cum sa-ti impiedici dusmanii sa te maltrateze asa!...
Ce ti-am interzis eu era sa musti orice faptura a Domnului. de ce nu ai suierat la cei care voiau sa te omoare, ca sa-i sperii?...
Maestrul RAMAKRISHNA, apoi uitandu-se catre discipoli cu privirea lui razatoare:
-Deci, umflati-va grumazul...Dar nu muscati!...Un om care traieste in societate, mai ales un cetatean, un cap de familie, trebuie sa se prefaca a se impotrivi raului ca sa se apere. Dar el trebuie in acelasi timp sa aiba grija sa nu plateasca raului cu rau..."
- Stare