• Bine ati venit! Acesta este noul server al forumului Cutremur.net!

Tehnica foto

costinescu

New member
Înscris
8 Oct 2009
Mesaje
21
Scor reacție
0
Sfaturi pentru o fotografie reusita - partea 1 - incadrarea

Orice fotografie trebuie sa aiba un punct de interes. Fie ca este o persoana, fie ca este o floare, un munte sau orice altceva. Greseala facuta de marea majoritate este sa puna acest punct de interes in mijlocul fotografiei in speranta de a obtine o fotografie simetrica. Gresit.
Atunci cand faceti o fotografie, impartiti ecranul/poza astfel: doua linii verticale, doua linii orizontale. Veti avea cumva 9 patratele si 4 puncte in care liniile se intalnesc. Punctul de interes este bine sa il plasati pe una din aceste linii(pe orizontala sau verticala) sau la intersectiile dintre ele. Cele mai 'interesante' fotografii au punctul de interes situat la intersectia liniei orizontale de sus cu linia verticala din dreapta.
Ca sa va dau un exemplu: doriti sa faceti o poza la un peisaj superb. Greseala cea mai des intalnita este sa situati linia orizontului chiar in mijlocul fotografiei. Cum trebuie sa procedati: daca punctul de interes al peisajului este pamantul, ridicati linia orizontului pana la o treime de marginea superioara a fotografiei. Daca punctul de interes este cerul, coborati linia orizontului pana la o treime de marginea inferioara a fotografiei. Va atasez o poza pentru a intelege mai bine.
In fotografie regulile sunt facute pentru a fi incalcate. Daca situatia o cere, nu va sfiiti sa incalcati aceasta regula.
Voi continua aceste 'lectii', daca le considerati a fi de ajutor.
Multumesc! [attachment=10053:DSC_8134.jpg]
 
eu le consider utile si interesante, iti multumesc si te rog sa continui :55: :55:
 
Partea 2.

Fotografiile de succes au nevoie de ordine si de un punct de interes. De cele mai multe ori, din dorinta de a face cat mai multe fotografii ajungem sa avem fotografii care au prea multe puncte de interes(si care sunt obositoare pentru ochi) sau fotografii care nu au nici un punct de interes. Inainte de a apasa declansatorul, ganditi-va care este punctul de interes in fotografie. Incercati sa fie unul singur, sau in cel mai rau caz, doua situate simetric unul fata de celalalt.
Pentru a avea ordine in fotografie trebuie sa ne bazam pe elementele ce o creeaza: linii, forme, textura, tipar, si culori. Fiecare fotografie reusita trebuie sa contina macar unul din aceste elemente.
In continuare va voi da cateva explicatii despre folosirea fiecarui element. Pentru azi: liniile.
Linia este cel mai puternic element de design. Fara linii nu avem forme, fara forme nu avem textura. Si fara forme si linii nu putem avea tipar.
Liniile pot fi lungi, scurte, subtiri, groase. Pot sa te 'arunce' in fotografie sau te pot trimite la urmatoarea. Liniile drepte par cele mai stabile, dar curbele sunt cele care domina natura. Diagonalele exprima miscare, decizie, mai ales daca sunt asezate pe 'stanga jos, dreapta sus'.
Si atat pentru azi, ca ma prinde sefu' :55: Dar nu inainte de a exemplifica lectia cu o fotografie.
Multumesc!
[attachment=10067:DSC_270111.jpg]
 
Continuare: Forme
Cand vorbim despre forme ne putem referi la formele 2D cum ar fi siluete, umbre, etc sau la forme 3D care dau adancime fotografiilor.
Atunci cand vorbim de forme 2D, trebuie sa avem in vedere cateva aspecte:
- cele mai bune fotografii sunt cele in care subiectul este iluminat din fata, direct, sau din spate, creand o silueta
- aveti nevoie de un contrast puternic intre subiect si fundal. Pentru siluete, cele mai bune momente de a 'trage' sunt dimineata la rasarit(cand soarele nu e mai sus de o palma deasupra orizontului) sau seara la apus(cand soarele e la mai putin de o palma deasupra orizontului).
- formele 3D si texturile 'dispar' cand facem poze cu forme 2D
Forme 3D
- dau 'adancime' fotografiei
- cel mai bine se 'trage' cu iluminare laterala, umbrele ajuta la impresia de adancime. contrastul dintre zonele luminate si cele in umbra dau senzatia de forma 3D
- formele 3D ale patratelor, dreptunghiurilor, triunghiurilor si cercurilor intalnite in fotografie sugereaza o lume creata de mana omului(vezi blocuri, piramide, etc)
- pentru peisaje 'perfecte' aveti in vedere iluminare laterala. obtineti foarte usor asta daca 'pozitionati' soarele la 90 de grade fata de subiect.
Episodul urmator: textura.
exemplu de peisaj in care se imbina liniile(lectia trecuta) cu iluminarea laterala pentru a obtine efectul de adancime. imi cer scuze, fotografia nu e chiar reusita, dar nu am alta aici :55: [attachment=10084:DSC_3342111.jpg]
 
Azi ma simt darnic, asa ca mai facem o lectie: Textura

Este poate singurul element capabil sa exprime emotii. Si asta pentru ca tot timpul ne referim la textura fara sa ne dam seama: un sef aspru, o atingere fina, minte ascutita, mizerie lipicioasa.
In fotografie, spre deosebire de linii de exemplu, textura nu isi 'tipa' prezenta. Este un element mai degraba ascuns. Si aici depindem foarte mult de lumina. O imagine frumoasa care sa reprezinte textura depinde de lumina din lateral si dintr-un unghi jos. Deci, fotografii cu textura se vor face cel mai bine dimineata devreme sau seara inainte de apus. Daca aveti functia 'macro' pe aparatele voastre, folositi-o cu incredere. Pentru a fotografia textura, trebuie sa va apropiati cat mai mult posibil.
Odata ce descoperiti textura, veti fi surprinsi ca o puteti folosi cu succes si in imaginile de peisaj, ca element in prim plan.
Si ma opresc aici. Lectia urmatoare: tipar/modele repetitive

Prima fotografie: textura nisipului folosita ca element de prim-plan
[attachment=10098:DSC_8633.JPG]

Foto 2: textura folosita in fotografia macro, cealalta parte a agatului de aseara :55:
[attachment=10099:DSC_3931 copy.jpg]
 
Imi cer scuze, am uitat sa va spun una dintre cele mai importante legi ale fotografiei:
ORIZONTUL TREBUIE SA FIE DREPT!!!

Linia orizontului e dreapta. Asa trebuie sa apara si in fotografii. Altfel te fac sa inclini capul si iti dau senzatia de ameteala. Ganditi-va la o poza facuta la mare in care orizontul e stramb. Nu aveti senzatia ca o sa se verse toata apa aia in secunda urmatoare? :55:
 
costinescu a spus:
Ganditi-va la o poza facuta la mare in care orizontul e stramb. Nu aveti senzatia ca o sa se verse toata apa aia in secunda urmatoare? :55:
sincer, daca marea curgand ar reda ceva deosebit, nu as avea nici o problema sa o fac asa :55:
 
anda a spus:
sincer, daca marea curgand ar reda ceva deosebit, nu as avea nici o problema sa o fac asa :55:
In fotografie regulile sunt facute pentru a fi incalcate. Daca iese ceva deosebit, go for it, uitati regulile :55:
In alta ordine de idei: daca cineva are nevoie de sfaturi, de o parere, etc. il rog sa posteze fotografii in topicul 'Fotografii diverse' si sa puna la comentariu 'pls comment' sau orice altceva. Si va garantez un comentariu decent, pentru a va ajuta sa faceti fotografii cat mai deosebite.
 
E bine să respecţi regulile până le cunoşti atât de bine, încât să-ţi dai seama că prin încălcarea lor vei obţine un rezultat mai bun. :55:
Câteva completări:
- la subiectele în mişcare, lăsaţi spaţiu în direcţia de deplasare a subiectului, nu în cealaltă parte,
- lăsaţi spaţiu în direcţia în care este îndreptată privirea unui subiect, în cazul unui portret (de pildă), nu în cealaltă parte.

Învăţaţi să folosiţi un program de editare. Photoshopul ar fi ideal, dar nu toţi ştiu să lucreze cu el la nivelul cerut de acesta. Sunt şi alte programe, unele chiar freeware, care permit editări de calitate. De exemplu, eu lucrez pentru editări rapide (de cele mai multe ori) cu PhotoFiltre Studio. E un soft capabil şi simpluţ, acceptă pluginuri tip 8bf (ca şi Photoshopul) şi poate avea rezultate remarcabile. Nu-i ascultaţi pe cei care spun că arta iese din aparat... Retuşul a existat de când fotografia.

PS: ca să înţelegeţi ce-am spus mai sus, iată un exemplu. Care dintre cele două poze arată mai "normal", fără să ştiţi de existenţa vreunei reguli? :55:
PPS: mai multe, AICI.
 
dragutilor, ceva lectii (si) de prelucrare? se poate? :55:
 
ursamajor a spus:
E bine să respecţi regulile până le cunoşti atât de bine, încât să-ţi dai seama că prin încălcarea lor vei obţine un rezultat mai bun. :)
Câteva completări:
- la subiectele în mişcare, lăsaţi spaţiu în direcţia de deplasare a subiectului, nu în cealaltă parte,
- lăsaţi spaţiu în direcţia în care este îndreptată privirea unui subiect, în cazul unui portret (de pildă), nu în cealaltă parte.

Învăţaţi să folosiţi un program de editare. Photoshopul ar fi ideal, dar nu toţi ştiu să lucreze cu el la nivelul cerut de acesta. Sunt şi alte programe, unele chiar freeware, care permit editări de calitate. De exemplu, eu lucrez pentru editări rapide (de cele mai multe ori) cu PhotoFiltre Studio. E un soft capabil şi simpluţ, acceptă pluginuri tip 8bf (ca şi Photoshopul) şi poate avea rezultate remarcabile. Nu-i ascultaţi pe cei care spun că arta iese din aparat... Retuşul a existat de când fotografia.

PS: ca să înţelegeţi ce-am spus mai sus, iată un exemplu. Care dintre cele două poze arată mai \"normal\", fără să ştiţi de existenţa vreunei reguli? :55:
PPS: mai multe, AICI.
La completari urma sa ajung mai incolo :55:

Acum, sper sa nu te superi pe mine, dar 90% arta iese din aparat. Retusezi daca ai ce, nu poti retusa o fotografie miscata sau fara nici un punct de interes. Daca nu 'vezi' fotografia poti sa folosesti mama photoshop-ului, tot degeaba.

Eu folosesc PS CS4 v11. Nu sunt un mare fan al retusurilor, doar ma joc putin la claritate si culori fara a denatura realitatea. Recunosc, folosesc uneori filtre atasate obiectivelor. Adica, un warm cand culorile mi se par prea sterse, un portocaliu pentru fotografiile alb-negru 'in camera', un filtru de polarizare circulara si un cokin gradual gri +2 mediu.
M-am uitat si la fotografiile tale, sunt foarte reusite. Tu ce filtre folosesti?
Spor la fotografiat si lumina buna.
 
anda, ca să prelucrezi o poză, în afara ajustărilor de bază (contrast, luminozitate, saturaţie etc.) trebuie să cunoşti bine programul cu care lucrezi. Apoi e simplu, fiindcă totul ţine de creativitate, estetică şi bun gust (+ multă practică şi cultură fotografică). Oricum, de reţinut e că o poză proastă (hai să zic neinteresantă, neatractivă), va rămâne o poză proastă, indiferent de prelucrări.
Există o sumedenie de tutoriale despre retuşuri la portrete, despre prelucrări tip HDR, despre prelucrări la peisaje etc. etc. dar nu vă îmbătaţi cu apă rece că doar din prelucrări veţi obţine capodopere şi nu uitaţi că FOTOGRAFIA este SCRIERE CU LUMINĂ. Deci, nu pierdeţi esenţialul şi anume LUMINA. Dacă ai lumină bună, ai şi poze de excepţie. Ce înseamnă lumină bună? Lumina care nu aplatizează poza şi nu creează umbre dure (ca aceea din miezul zilei sau cea de bliţ trântit în faţă). Este lumina care creează umbre moi, plăcute şi dă relief chipurilor, lucrurilor... De reţinut că există nişte ore de aur când se pot face fotografii exterioare reuşite, imediat după răsărit şi imediat înainte de apus. Atunci lumina este numai bună de pozat. Pentru interior există blitzuri care orientează capul şi fac bounce sau bliţuri dedicate fotografiei de studio, cu difuzoare, menite să "înmoaie" duritatea luminii. Sunt multe de spus, foarte multe despre acest subiect şi nu voi intra în detaliu. Deci, înainte de toate, căutaţi ca LUMINA să fie adecvată fotografierii. Doar aşa veţi obţine poze impresionante. Altfel, vor ieşi poze de tip iola (io la mare, io la munte) numai bune de pus în albumul propriu şi nu de arătat altora.

În sprijinul a ceea ce v-am spus, era şi o cimilitură: amatorii îşi fac griji din cauza echipamentului, profesioniştii din cauza banilor, iar Maeştrii pentru LUMINĂ. Lumină bună să aveţi! :55:
 
costinescu a spus:
Acum, sper sa nu te superi pe mine, dar 90% arta iese din aparat.

Tu ce filtre folosesti?

Nu mă supăr deloc. :55: În momentul în care ochiul se formează, crede-mă că arta iese cam fifty-fifty din aparat şi editare. Rar mi-a fost dat să văd fotografii complet reuşite doar din aparat, fie chiar şi 90%. E adevărat că un setup bun de lumini (la foto de studio) creşte procentul în favoarea aparatului, dar şi munca de editare face multe. Mă întrebai de filtrele folosite. Am folosit pe bridge-ul Fuji6500FD ce l-am posedat, un polarizator. Atât. În rest, tot ce vezi pe blogul meu este făcut prin prelucrare digitală, la absolut toate pozele. Nu sunt exponate de excepţie, mi-aş dori eu, dar... mai e de lucru. Şi, din păcate, nu am timp cât mi-aş dori pentru hobby-ul ăsta. :55:
 
ce-mi place de voi :32: :55: :55: :) :32: :32:
 
hai ca recunosc si asta: eu fac mai mult fotografie comerciala, care se vinde. si folosesc lumini artificiale, de exemplu ultimele fotografii postate de mine in celalalt topic sunt facute asa. am un 'mini-studio' acasa, daca il pot numi asa - 3 surse de lumina continua, un cort foto, fundaluri si un macro-ring-flash facut de mine din cartoane si folie de aluminiu.
ce fac afara, in lumina naturala, incerc sa compun direct din aparat. doar daca e nevoie maaare de tot fac un crop. in rest, editarea ramane la ce am spus anterior.
acum, de ce sa ma dau mare la apa mica: mi-a fost lene sa invat mai mult partea de editare. si am ramas la un stadiu de 'incepator'. chiar apreciez foarte mult pe cei care reusesc sa creeze arta din editare. tocmai de aceea ti-am spus ca mi-au placut foarte mult fotografiile tale, mai ales cele editate :55:
 
Si mie-mi place topicul, e o initiativa excelenta! O mare bila alba pentru costinescu pentru ca a mentionat din start regula treimilor, eu am aflat de ea ciudat de tarziu si ma gandesc si acum la cat de bune ar fi putut fi unele poze daca n-as fi incadrat subiectul in centru :55:
Sper sa postati si ponturi de executie, pe langa regulile generale, eventual poate si un mic tutorial de PS, unul pentru imagini HDR...ce ziceti? :55:
 
Multumesc, multumesc! :55:

Hai sa continuam lectiile. Astazi despre tipare, sabloane sau cum vreti sa numiti modelele repetitive.

Atunci cand vorbim despre tipare, ne simtim in siguranta. Si asta pentru ca, mai mult sau mai putin, intreaga noastra viata se incadreaza in niste tipare: ne trezim, mergem la servici, muncim, etc. Politistul care investigheaza crima cauta tiparul dupa care actioneaza criminalul, psihologul cauta tiparul comportamental pentru a ne ajuta sa intelegem de ce ne comportam intr-un anume fel, pana si bancile cauta tiparul clientilor pentru a fi sigure ca isi vor recupera banii.
Tiparul da o senzatie de stabilitate, de previzibil. Si este linistitor din punct de vedere emotional.
Ma veti intreba 'si cum fotografiem tiparul?'. E simplu, uitati-va in jurul vostru si veti vedea ca este plin de tipare: scaunele dintr-o sala de concert sau de pe un stadion, umbrelutele de pe plaja vazuta de sus, tiglele de pe acoperisul unei case, etc. Restul va las sa le descoperiti voi.
Un pont: deoarece tiparul da senzatia de previzibil, ceea ce il 'rupe' va primi atentia imediata a celor care va vor admira fotografiile. Un scaun rosu intr-o mare de scaune albe, un singur spectator la o piesa de teatru, lebada neagra intr-un grup de lebede albe, vor deveni imediat centrul de atentie al fotografiei.
Exersati asta acasa: luati un pachet de carti de joc si separati cartile negre de cele rosii. Imprastiati pe jos cartile negre si aruncati si una rosie(de preferat un as sau o dama) deasupra lor. Trageti un cadru. Cum vi se pare? Succes!!
Acum sunt la servici si nu am nici o fotografie care sa exemplifice tiparul. Daca am timp, incarc una de acasa, mai pe seara.
Episodul urmator: culorile. Pentru ca e mult de povestit voi imparti lectia despre culori in 3 parti. Pana data viitoare: lumina buna!
 
arkan, există multe programe de executat HDR-uri. Dintre cele mai cunoscute Photomatix şi Dynamic Photo HDR, cele mai folosite. Şi Photoshopul are inclus modul pentru HDR.
Însă de ce e utilă această tehnică? Deoarece dinamica senzorilor electronici nu este suficient de bună. HDR-ul doreşte să apropie ceea ce se vede în poză de ceea ce vede ochiul uman. Prin HDR noi contopim, practic, poze cu expuneri diferite (de obicei 3) ca să mărim dynamic range-ul. Nu toate aparatele au bracketing de expunere, dar se poate rezolva folosind un trepied. Însă e musai ca aparatul folosit să accepte setări manuale, măcar ale timpului de expunere, altfel...
Astfel, cele 3 fotografii una uşor subexpusă (pentru redarea corectă a highlights-urilor, adică zonelor luminoase), alta expusă normal şi a treia un pic supraexpusă (pentru redarea corectă a shadows-urilor, zonele umbrite adică) se introduc într-unul din programele menţionate. Acesta le aliniază şi execută HDR-ul, urmâmd apoi tonarea. Ei, aici mulţi "manelizează", adică vin cu culori stridente, cu tonuri murdare, exagerând trasul de slidere şi scoţând nişte chestii groteşti care n-au nimic legătură cu realitatea.
Revin când ajung acasă cu câteva exemple personale. Sper să pot edita. Oricum, teoria cam asta e. :55:
 
ursa, poate ar trebui sa explici putin ce inseamna sub si supraexpunere
 
Back
Sus