Teoria aia e valabilă în realitatea înconjurătoare. E adevărat, creierul percepe spaţialitatea în... spaţiu, graţie celor 2 ochi. Închide unul şi... pa, spaţialitate! Se schimbă complet lumea! Din păcate, fotografia e 2 D şi trebuie folosite anumite şmecherii pentru a păcăli creierul şi nu numai, fiindcă sunt implicate şi emoţiile în foto.
De aceea spuneam că TU, fiind la locul faptei, ŞTII că în SCENA TA (atenţie, nu în poză!) anumite elemente apăreau frumos. Mai rămânea să le faci să apară la fel şi în poză. Majoritatea fotografilor de ocazie gândesc aşa, mulţi fac poze cu tot felul de amintiri de vacanţă (de care au fost impresionaţi datorită conjuncturii), dar care pe alţii, efectiv, îi lasă rece... De ce? Fiindcă starea, atmosfera n-au fost transmise prin poză. Dacă mai sunt şi simple snapshoturi, fără a respecta vreo regulă foto, e şi mai acut sentimentul de... nimic. Recomandarea mea e ca atunci când faceţi poze să vă puneţi în locul altuia, ca şi cum aţi privi poza făcută de altcineva, detaşaţi. Aaaa, şi încă ceva: cu cât o poză e mai simplă (nu aglomerată, încărcată cu tot felul de copaci, crenguţe, cabluri, coşuleţe, turnuleţe etc. etc.) cu atât are mesajul mai clar şi mai de impact. Evident, numai să existe aşa ceva... :clapping: Lecţiile de pe morguefile au destule guidelines-uri pentru a ajuta un amator cu bunăvoinţă să facă poze de calitate.