Eram la lucru in Germania,la Erlangen, cand in dimineata de Sambata, 5 Martie 1977 m-am trezit mai de dimineata ca de obicei, desi nu trebuia sa merg la lucru; mi-am executat rapid rutina de dimineata,mi-am facut o cafea si m-am instalat la masa sa citesc Bild-ul de Vineri; nu inainte insa sa dau drumul la radio si sa incerc sa reglez pe un post cu stiri scurte si muzica. Era 7 fix si toate posturile dadeau scurte stiri. Cum am pus pe un post la intamplare am si inceput sa aud: “Bucharest, Bucharest, …. ? Toate posturile de radio vorbrau numai de Bucharest !! Ce sa fie asta ? Am ciulit urechile si am adat de un reporter din Belgrad care incercase toata noaptea sa ia legatura cu Bucurestiul fara succes (?!?!?) si care acum astepta vesti de la un coleg care plecase de cu noapte,cu masina, spre Bucuresti si acum ii telefonase de pe drum,din Sibiu, cu ultimile vesti. Ce sa fie asta, legatura cu Bucurestiul intrerupta ? DE CE ? Curand postul pe care eram a dat o scurta emisiune de stiri,“update” si am ramas incremenit ! Aseara, Vineri 4 Martie,la ora 21:23, a avut loc un mare cutremur, 7,2 pe scara Richter dupa statiile seismice germane, care a lovit Sud-Estul Romaniei si destul de grav, Bucurestiul. Legaturile cu Bucurestiul erau inca intrerupte de dimineata si toate posturile se refereau la vesti sosite pe ocolite, in special prin Belgrad. Se spunea ca orasul fusese grav afectat,ca multe blocuri de locuinte erau prabusite,ca inca nu era “power” in oras si ca se lucra in disperare la salvarea victimilor de sub daramaturi.
Curand,in cursul zilei posturile de radio au inceput sa primeasca vesti ceva mai consistente de la reporterii ajunsi in oras. Cutremurele de acest fel nu erau chiar o surpriza in Bucuresti, unde se produceau cu o periodicitate de 35-40 de ani,sursa fiind zona seismica din muntii Vrancei.Ultimul cutremur major in Bucuresti avusese loc la 10 Noiembrie 1940,tot seara, cand cazuse blocul Carlton,din centru,cea mai semeata constructie a Bucurestiului din epoca, (era pe strada Regala,colt cu Bulevardul Balcescu,pe atunci Bratianu), constructie realizata pe beton armat (alaturi de palatul telefoanelor, constructie realizata de americani,in 1932,pe structura metalica,ca in America si care este in picioare si astazi.Ramasesera amintiri intr-adevar zguduitoare de la prabusirea blocului Carlton, unde multa lume fusese surprinsa si blocata in subsolul cladirii,de unde dadeau telefoane disperate si unde au fost inundati pana la urma, fara sa poata sa fie salvati.
De la reporterii ajunsi in oras se spunea despre amploarea istrugerilor,despre eforturile de salvare si,surprinzator pentru multi corespondenti starini,care mai fusesera la asemenea catastrofe recent,despre atitudinea destul de disciplinata si demna a populatiei Bucurestiului. Fusesera in ultimii ani cutremure mari in unele tari din sudul continentului si din Turcia si erau destule posibilitati de comparatie. Populatia Bucurestiului se prezenta mult mai bine ca alte situatii cunoscute de jurnalisti. Si diferentele erau in mod clar mentionate !
Va dati seama cu usurinta cam care era starea mea de spirit cu asemenea vesti despre orasul unde a veam toata familia ! Am incercat imediat sa dau un telefon acasa,dar nu era posibil; nici a doua zi, Dumineca,nu s-a putut lua legatura cu Bucurestiul. Functiona legatura telefonica,dar nu era posibil sa patrunzi – toti bucurestenii,care erau plecati prin Europa si prin lume,telefonau acasa si invers, mai ceva ca de Craciun sau de Anul Nou ! Deabea Luni dimineata a reusit Lelia,sotia mea,sa prinda legatura la Erlangen,sa sune la Siemens,unde lucram si unde m-a gasit si ne-a dat primele vesti despre cine era in viata si despre cine nu mai era. In familia noastra o matuse a Leliei,tanti Sanda,cu care Lelia tocmai vorbise la telefon in seara aceea si stabilisera ce sa ne cumpere tanti din piata adoua zi,a cazut in blocul de la Piata Rosseti,de langa Avantul,colt cu Tudor Arghezi. Tanti Sanda era matusa care o crescuse pe Lelia,dupa ce ramasese singura,fara parinti,la sase ani; era deci ca o mama pentru Lelia.
De la ISPE,o alta veste trista pe care Lelia o primise de dimineat de la o colega: a murit la cutremur,in unul din blocurie vechi din centru, zona Rosseti-Dionisie Lupu, seful nostru, al automatistilor din ISPE, inginerul Nicolae Mirea, specialist de mare valoare, de nivel international si om de inalta tinuta morala. Mirea infiintase, din nimic, specialitatea si atelierul de automatozari al ISPE-ului. Era numai cu doi ani mai mare ca mine si era numai cu o serie inaintea mea la Energetica. Il stiam pe Mirea inca din facultate, de cand ne-am intilnit prima data la o practica, de anul III pentru noi, in vara lui 1956, la termocentrala Fantanele, de pe malul Tarnavei Mici, o termocentrala noua,care atunci cred ca era partial in functiune,(prima etapa). Daca imi amintesc bine, Mirea fusese intr-o deplasare la Galati sau asa ceva si tocmai se intorsese de la drum; daca ar fi avut inspiratia sa mai intarzie o zi,cum se intampla dese ori in deplasari, unde in multe cazuri mai trebuia sa mai ramai o zi sau doua ca sa termini o lucrare …?
Mai tarziu,la ISPE, am avut ocazia sa vad seismograma cutremurului asa cum se inregistrase in Bucuresti. Cutremurul propriu zis durase 72 de secunde, cu o unda de soc primara si o alta unda reflectata din malul inalt,bulgar,al Dunarii, combinatie care in multe locuri din oras daduse un cuplu de torsiune, ce s-a dovedit fatal pentru multe blocuri.La multe cladiri cazute,stalpii structurii erau torsionati,fusesera supusi la cupluri de torsiune,de rasucire. Surprinzator pare si faptul ca in diferite locuridin oras,cladiri asemanatoare ca inaltime,mod de constructie si vechime au avut o soarta foarte diferita.Unele au cazut, altele au rezistat cu diferite grade de avariere.A reesit foarte clar ca unele zone,de ses in special,au fost zgataite mai mult,si ca in schimb pe zonele mai inalte,pe dealuri,ca Dealul Spirei,Dealul Filaret etc solicitarea a fost,in mod vizibil,mult mai slaba.
Dar in asemenea momente de incercare severa,momente unice in viata societatii si sub apasarea unor incercari,care se produc rar sau chiar deloc
pentru unele popoare mai norocoase,se intampla multe lucruri deosebite,iesite din comun,care te imping sa crezi intr-un destin al oamenilor si chiar al grupurilor umane,al natiunilor,adica intr-o programare initiala implacabila,fara drept de apel.Oameni care au iesit din casa atrasi de caini care latrau intaratat sau care cereau afara si la care casa sau blocul s-a prabuzsit in urma lor, imediat ce au iesit pe use; la altii,in vizita,care se grabeau sa ajunga acasa “..ca s-a facut tarziu”, desi gazdele incercau,parca mai mult ca alta data,sa-i mai retina,blocul lor s-a prabusit imediat ce au ajuns acasa.
Trebue sa existe cumva, intr-un mod foarte misterios in orice caz, un fel de programare individuala, de genul vechii zicale romanesti:
“ Ce ti-e scris,in frunte ti-e pus.”
Este evident ca este ceva in aceasta vorba veche,desi nu in frunte ti-e scris,cum spune aceasta frumoasa figura de stil folklorica,ci in codurile genetice din dotarea initiala personala.Acolo este scris cumva destinul fiecaruia.Codurile genetice,care par sa fie in dotatre de la nasterea individului, probabil contin informatii nedescifrate inca si poate unele chiar nesdescifrabile inca multa vreme pentru noi,muritorii de rand. Nu stiu daca toate informatiile acestea initiale pot fi incluse la categoria mesajelor genetice,ereditare. Este evident ca aceasta programare initiala individuala contine mesaje,adica seturi de informatii cu caracter programator,determinant pentru individ. Unele dintre acestea s-au transmis din generatie in generatie de la stramosii individului respectiv,pana la el,iar alte informatii sunt achizitionate cumva in procesul de creatie si la nasterea individului, poate unele chiar si imediat dupa aceea (in primul an poate ? ).
Iata deci ca scriind despre un eveniment asa de aspru,de sever,de trist, deci despre cutremurul de la 4 Martie 77,care a lovit in special Bucurestiul, deoarece aici erau cladiri inalte,realizate pe structura de beton si deci vulnerabile la cutremur,am ajuns sa teoretizam despre destinul individual sau al natiunilor,ca despre o programare individuala,initiala,intima,putin sau chiar deloc cunoscuta.
* * *
Cititorul intelege usor ca fiind departe de orasul si de familia mea implicata in acest eveniment care avea sa schimbe atatea destine, am citit cu infrigurare tot ce se scria in ziare si am urmarit tot ce se spunea la televizor,la news, despre cutremurul catastrofal din 4 Martie 77,iar ulterior am fost foarte atent la tot ce se spunea despre cutremure. Asa cum am amintit mai sus, presa internationala a avut cateva zile Romania si Bucurestiul pe prima pagina,fapt absolut fara precedent dupa cunostiinta mea. Si impresiile au fost in general foarte pozitive,ca despre un popoar curajos,care face fata cu mult curaj unei severe incercari;in orice caz in mod decent,cu stoicism. Nu a aparut nici panica colectiva si nici deznadejdea si dezorganizarea sociala,care au speriat presa in alte cazuri similare recente,de cutremure catastrofale,care au lovit Europa sau Orientul Mijlociu. Ceea ce mi-a intarit convingerea ca desi noi,aici, in Romania, nu suntem chiar Europa de vest,dar in orice caz nu suntem nici Orient,cum in mod gresit suntem tratati sau vazuti de multa lume gresit informata si cam rau intentionata din vest. Categoric, nu !
Revenind la cutremurul din 4 Martie 77,am retinut de la cei mai in varsta care isi aduceau aminte de cutremurul din 1940. Se spunea ca atunci generalul Ion Antonescu,prim ministru si chiar sef al statului (cumva dupa modelul german din epoca) adusese specialisti din Germania care impreuna cu geologii din tara stabilisera ca Bucurestiul este foarte rau amplasat,exact pe o falie si ca orice amplasare mai la Est, la Vest, mai la Nord sau mai la Sud ar fi fost mult mai buna.Orasul fusese amplasat pe criterii de comunicatii,in drumul principal dinspre nord,adica dinspre Europa spre Constantinopol si spre Orient. Se mai spunea ca i se recomandase insistent lui Antonescu sa multe capitala oriunde numai in Bucuresti nu. Antonescu ar fi raspuns atunci ca in plin razboi nu este momentul pentru asemenea schimbare majora,ca schimbarea unei capitale si ca ramane ca dupa razboi “… o sa mai vedem”.Este foarte posibil ca Antonescu sa nu fi fost chiar asa de convins atunci si ca din acest motiv le-a dat un raspuns evaziv.
Oricum,lumea moderna,cu cladiri inalte si foarte inalte mai in toate orasele, ne apare acum ca foarte vulnerabila la cutremure.Au fost atunci,la cutremur, in toata tara peste 1500 de morti,marea majoritate in Bucuresti si foarte multi raniti si schilozi,dar se considera ca fata de amploarea dezastrului natural si de numarul de victime ce se inregistreaza in asemenea cazuri in lume,nici nu a fost prea mult. Societatea la baza si in ansamblu s-a dovedit suficient de sanatoasa,destul de bine organizata si a raspuns corect la solicitare.
Acum,la 28 de ani de la evenimentul descris,cand multa lume a si utat,iar altii nu au aflat niciodata, meditam cu un iz de filozofie morala la caracterul firav al oamenilor prea inclinati spre uitare si spre pierderea pretioaselor invataturi pe care viat ni le tot da. Cutremurul de la 4 Martie 77,a avut printre altele si urmarea ca stapanii de atunci ai tari au decis sa se mute cu locuintele lor pe amplasamentul care s-a dovedit a fi cel mai solid si mai ferit de surprize,adica pe Dealul Spirei. Asa s-a hotarat soarta orasului si s-a declansat campania de ample demolari si de constructii discutabile din anii 70-80 ai secolului trecut, din Bucuresti.
Pe plan personal, cutremurul din 4 Martie 77 si urmarile lui a insemnat si unele modificari importante pentru familai noastra, deoarece a fortat si schimbarea unor decizii majore. Si am motive sa cred ca si in multe alte familii au fost modificari semnificative in viata oamenilor si in deciziile lor.
Revenind acum la grupul nostru,care in Martie 1977 lucram la Siemens, in Erlangen;cei doi colegi ai mei,cu care imparteam apartamentul din Erlangen, aranjsera o excursie de cateva zile la Paris cu un tur foarte convenabil si erau plecati in weekend-ul acela. Eu ramasesem singur acasa,deorece pasaportul meu de serviciu nu era bun pentru excursie. Deplasarea de la Erlangen la Paris era cu un autobuz,cazarea era la un hotel acceptabil,totul foarte bine si mai ales afordabil. La intoarcere unul dintre colegi ne spunea:
“Abia acum inteleg eu,de ce auzeam mereu la radio,la oamenii de pe strada din Paris,la toata lumea,din toate directiile: Bucharest, Bucharest. Ce sa fie asta ? Am decis ca trebue sa fie un efect psihic,ca mi se pare mie ca toata lumea vorbeste,ca spune ceva despre Bucuresti,ca trebue sa fie ceva inselator la mijloc.” Deabea Dumineca seara,cand s-au intors din excursie la Erlangen, a aflat colegul nostru ca nu erau halucinatii si ca in cazul acesta chiar toata lumea vorbea despre Bucuresti !
Mihai A.Semedrea - Toronto 3/6/2005
. 
