Ajutorul Divin...
"De aceea va spun: Nu va ingrijorati pentru viata voastra...
Tatal vostru cel Ceresc, stie de ce lucruri aveti trebuinta..."
Matei 6:25, 32
In luna septembrie a anului in care s-a nascut cel de-al doilea copil al nostru, eu si sotul meu ne-am mutat dintr-un orasel mic, intr-unul mai mare...eram tineri si nu aveam bani de buzunar, asa ca am inchiriat o rulota pe care am instalat-o in padurea de la marginea orasului. La scurt timp, sa nascut fiul meu Steve, cu doua saptamani inainte de termen si cantarind mai putin de 2 kg. Copiii acestia au nevoie de ingrijiri speciale, dar care costa foarte mult...stiind ca mai aveam de platit si spitalizarea, pe langa cheltuielile pentru casa noua, ne intrebam cum o sa putem achita datoriile imense pe care le acumulaseram...Dar stiam ca Domnul ne va ajuta si ca ne vom descurca, intr-un fel sau altul.
Casa noastra cea noua era mica si izolata, dar imi placea la nebunie...copacii ne inconjurau cu ramurile lor bogate si singurii nostri vecini erau ratonii si veveritele. Imi placeau si plimbarile lungi pana la magazin, desi aveam de parcurs un kilometru si jumatate pana la drumul principal, inca 800 de metri pana la telefonul public si inca pe atat pana la magazin. Drumul pana acolo si inapoi era de 6 km...Imi asezam copii in carucior si porneam intr-o aventura de neuitat, ca sa cumparam paine si lapte, nestiind niciodata ce pasari salbatice si ce animalute vom intalni pe drum...
Intr-o dimineata, la inceputul lunii decembrie, m-am trezit intr-o lume cu totul noua. In timpul noptii, o furtuna de zapada transformase padurea noastra intr-un univers magic, cu nea imaculata ce acoperea pamantul si gardurile si cu turturi de cristal prinsi de copaci...m-am ridicat repede din pat si mi-am trezit copilasii, sa le arat frumusetea iernii...Fiica mea de doi ani Evelyn era deja nerabdatoare sa o imbrac. Cand am vrut sa-l trezesc pe fiul meu, mi-am dat seama ca avea febra mare...speriata am constientizat ca eram cu totul izolati. Nu aveam telefon si trebuia sa parcurgem cel putin 3 km sa cerem ajutor. In plus locul unde ne instalasem rulota nu era proprietatea nimanui, asa ca nimeni nu avea sa ne trimita pluguri sa inlature zapada...Era imposibil sa-mi iau copii in brate si sa ies in nameti. Daca as fi avut o sanie, ca sa ajung la statia de autobuz...Daca ar circula autobuzul..era imposibil sa-mi duc copilul la doctor...nu puteam face nimic...simteam o teama cumplita invadandu-mi fiinta...
Am ingenuncheat si m-am rugat:
- Doamne, te implor ajuta-ma! Imi e teama si nu stiu ce sa fac ca sa-mi salvez copilasul...in timp ce asteptam un raspuns, mi-am dat seama ca nu analizasem problema la rece. Nu era nevoie sa duc copilul la doctor.
Trebuia doar sa-i descriu doctorului simptomele si sa cumpar medicamentele. Calma am inceput sa ma infofolesc ca sa pornesc spre telefon, tocmai imi puneam ghetele cand am auzit un ciocanit in usa...Nu stiam cine poate fi, singurul om care stia unde suntem era sotul meu, iar el era plecat din oras...
Am deschis usa si spre surprinderea mea l-am vazut pe baiatul care livra lapte la magaziunl cel mai apropiat. Nu-i stiam numele dar il mai vazusem pe acolo de cateva ori si mai vorbisem cu el o data sau de doua ori. Mi-a zambit si mi-a spus:
- Buna , ai nevoie de lapte?
Uimita am incuviintat si i-am deschis usa larg, poftindu-l inauntru. El a continuat...
-Azi era sa nu mai ajung la munca...e o nebunie afara...dar n-am putut sa nu ma gandesc la tine si la copilasii tai. Stiam ca sunteti izolati aici si ca nu aveti lapte si m-am gandit sa iti aduc laptele aici, fiindca stati tare departe.
I-am turnat omului o ceasca de cafea apoi i-am spus ca fiul meu e bolnav.
- Stiu ca tu reprezinti raspunsul rugaciunii mele, daca ramai cu copiii pana vorbesc eu cu doctorul nu mai trebuie sa-mi fac eu griji...imi e teama sa-i las singuri. Dar pana sa apari tu nu credeam ca aveam de ales...
- Nici eu nu i-as lasa singuri. Ai face bine sa pornesti la drum. Mi-a zambit si a adaugat:
- Ma bucur ca m-am abatut din drum.
Cand am deschis usa in spatele meu am auzit-o pe Evelyn :
-Citeste-mi!
Desi cararea era formata, drumul pana la telefon a durat o ora. Am alunecat si am cazut de nenumarate ori. Cand am ajuns in dreptul telefonului public, eram extenuata. Dar Dumnezeu era alaturi de mine...l-am gasit pe doctor imediat. Si-a amintit de fiul meu si mi-a spus ca e o boala periculoasa pentru un copil asa fragil ca al meu. Dupa ce mi-a pus cateva intrebari si-a dat seama ca e o infectie la ureche si m-a asigurat ca antibioticele aveau sa-l vindece rapid.
- Dar m-a avertizat el, trebuie sa i le administrezi cat mai curand posibil...Maine s-ar putea sa fie prea tarziu... asa ca o sa sun la farmacie si sa le spun celor de acolo sa le pregateasca, sunt medicamente noi si scumpe dar sunt absolut necesare. Cum se numeste cea mai apropiata farmacie?
I-am dat numele unei companii mari pe care o vazusem la intrare intr-un magazin din zona si l-am intrebat:
- Cam cat credeti ca o sa ma coste?
Pretul pe care mi l-a zis mi s-a parut urias. De unde as putea sa fac eu rost de atatia bani? I-am multumit si am inchis telefonul gandindu-ma la o solutie.
Nu cunoasteam pe nimeni din oras. Am cautat in pagini aurii si am gasit numele unei asociatii filantropice, dar toate pareau sa aiba aceleasi reguli. De fiecare data raspunsul era identic:
- Veniti la noi, completam un formular, ca sa vedem daca intocmiti conditiile. Daca nu mai puteti astepta duceti copilul la spital. Unde? In cealalta parte a orasului, fireste.
Deja eram ingrozita. Nu mai aveam decat o moneda si nu mai stiam de unde sa fac rost de bani pentru medicamente...
Ma rugam in tacere:
- Doamne, te rog sa ma indrumi!
Apoi am auzit un glas calm si clar din spatele meu.
- Daca ai cere sa ti le dea pe gratis?
Ideea era asa ridicola ca imi venea sa rad. Dar, am spus doar atat:
- Da, Doamne. Voi face cum spui TU.
Nu credeam ca farmacistul ar fi facut un asemenea gest, dar daca nu-l intrebam nu puteam fi convinsa ca am facut tot posibilul.
Asa ca am folosit ultima moneda pe care o aveam ca sa sun la farmacie. Cand a raspuns farmacistul, l-am intrebat daca a primit o reteta de la doctorul meu. El a confirmat comanda si mi-a spus ca medicamentele erau pregatite. Am inspirat adanc, pregatindu-ma pentru refuz.
- Nu ma cunoasteti, i-am spus eu, locuiesc la cateva mile distanta intr-o rulota, la marginea soselei Sovereign. Nu am bani, dar copilul meu e foarte bolnav. Daca imi dati medicamentele acum, va voi plati cand voi avea bani.
Farmacistul raspunse:
- E in ordine. Veniti sa le luati sau preferati sa vi le livram?
- Le puteti livra? am intrebat eu uimita?
- Da, raspunse el. Un tanar a venit azi cu jeepul. M-am tot intrebat de ce a facut gestul asta, dar acum stiu.
- Ii multumesc lui Dumnezeu!
- Da, zis farmacistul. Si noi cei de aici facem asta destul de des...
Dupa ce i-am multumit, am inchis telefonul si m-am trantit in zapada uimita. I-am multumit lui Dumnezeu. Cred ca tocmai simtisem atingerea Gratiei Divine. A fost pentru prima data cand l-am simtit pe Dumnezeu atat de aproape...Dar, nu si ultima data. N-am avut o viata usoara, dar de cate ori am avut probleme pe care credeam ca nu le
pot rezolva, cineva imi oferea ajutor...
Desi nu-i cunosteam pe oamenii aceia stiam foarte bine cine ii trimisese...
Jeanne Morris