• Bine ati venit! Acesta este noul server al forumului Cutremur.net!

POVESTIRI CU TALC

Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.
O iubire nemuritoare

Intr-o dimineata am fost martora unei iubiri extraordinare, in ciuda faptului ca in locul in care ma aflam--un sanatoriu de batrani--nu te lasa sa crezi ca mai exista asa ceva. La vremea respectiva, tatal meu impartea camera cu alti trei barbati in varsta. Nu era o situatie prea placuta, dar nu am avut de ales.
Cu cateva zile inainte de vizita mea la sanatoriu a mai fost internat un cuplu de batrani. Pentru ca nu le puteau oferi o camera cu un pat dublu, personalul sanatoriului a fost obligat sa SEPARE cuplul. Batranului ( pe care-l vom numi domnul WEST) i-a fost rezervat un pat langa tata, iar sotia lui doamna West--avea sa imparta camera cu alte doua doamne mai in varsta.
Cand m-am dus sa-l vad pe tata in dimineata aceea, l-am cunoscut pe domnul West. Trei surori medicale stateau in jurul lui. El nu mancase nimic de cateva zile bune...adica de cand a fost internat. Imi dadeam seama dupa chipul ingrijorat al asistentelor ca isi faceau probleme pentru el. In timp ce o asistenta incerca sa-l convinga sa manance cateva linguri...de mancare, o alta asistenta se lupta cu el sa-l determine sa bea un milkshake. Cea de-a treia statea langa el cu un pahar de apa in mana. Domnul West refuza insa sa manance si sa bea ceva.
- Sa incercam cu asta! spuse o asistenta.
Ea scoase o acadea si i-o oferi domnului West. O refuza insa si pe aceasta.
Nu dorea sub nici o forma sa asculte glasul ratiunii. In cele din urma rosti numele iubitei lui sotii, care se afla intr-o camera pe acelasi palier.
- Aduceti-o pe doamna West spuse asistenta. Poate ca domnul West va manca de dragul ei.
Dupa cateva minute, in camera intra, intr-un scaun cu rotile, o doamna cu un chip blajin. Acadeaua ajunse la ea si o aducea acum ca pe un trofeu. Zambetul ei era contagios, caci- atunci cand o vazu- fata domnului West se lumina dintr-o data. Simteam ca prezenta mea ar fi putut sa-i deranjeze dar, nu-mi puteam dezlipi ochii de la cuplul acela extraordinar...Isi tradau dragostea pe care si-o purtau, prin fiecare gest sau vorba pe care si-o spuneau, prin felul in care doamna West, ii mangaia mana sotului ei si ii atingea fruntea sau prin fiecare privire pe care si-o daruiau.
Cu o voce domoala, l-a convins in cele din urma pe domnul West sa manance.. Spre surprinderea auditoriului lor, domnul West se delecta in final cu acadeaua, bucurandu-se in acelasi timp de prezenta sotiei sale. In timp ce asistentele ii dadeau sa manance, el isi invaluia iubita intr-un zambet generos. doamna West incepu apoi sa fredoneze o melodie. Chipul lui la inceput atat de grav, deveni incetul cu incetul, expresia seninatatii absolute.
Ochii mi se umplura de lacrimi. Asistenta trase o perdea in jurul lor pentru a le oferi cat mai multa intimitate. Am descoperit atunci ca dragostea nu este numai apanajul tineretii. Ea poate dainui o viata intreaga...
Astazi domnul si doamna West...se afla intr-un loc unde nu exista nici reguli, nici sanatorii si nici scaune cu rotile. Nu mai exista nici pereti care sa-i desparta, si nici motive pentru lacrimi nu mai au. Sunt convinsa ca iubirea sotilor West a trecut barierele sentintei..."pana cand moartea ne va desparti", dainuind acum pe veci.

Caci am vazut atunci in ochii lor nu numai o iubire nemuritoare ci si o clipa de eternitate...
Nancy B.Gibbs
 
CEL MAI BUN VIN

Un barbat si o femeie se casatorira la o varsta inaintata si spre marea lor bucurie si surprindere avura un copil. Il crescura cu toata iubirea si grija lor si, desi erau foarte saraci, il trimisera la scoala unui intelept pentru ca si sufletul sa-i fie cultivat. Intors acasa, baiatul avea o singura dorinta: aceea de a se revansa fata de parintii sai.
"Ce lucru as putea face care sa va faca intr-adevar placere?"
"Lucrul cel mai drag noua esti tu, fiule", raspunsera batranii. "Dar daca totusi tii sa ne faci un dar, adu-ne putin vin. Ne place foarte mult si sunt ani de zile de cand n-am mai baut un strop macar..."
Baiatul nu avea o letcaie. Intr-o zi, pe cand mergea prin padure sa taie lemne, isi intinse mainile in apa care curgea dintr-o cascada enorma si bau: i se paru ca apa avea gustul celui mai bun si mai limpede vin pe care-l gusta vreodata. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el si se intoarse in graba acasa.
"Iata darul meu", le spuse parintilor. "Un ulcior de vin doar pentru voi."
Parintii gustara apa si, desi nu simteau decat gustul apei, ii zambira si-i multumira din inima. "Saptamana viitoare va voi aduce un altul", le spuse baiatul. Si asa facu multe saptamani la rand. Batranii intrara in joc: baura apa cu mult entuziasm si erau bucurosi sa vada bucuria inflorind pe chipul fiului lor.
Astfel, se intampla ceva nemaipomenit: bolile si ridurile le disparura.
Ca si cum acea apa ar fi avut ceva miraculos.

Este minunea cuvantului "multumesc". Sunt persoane care spala, calca, gatesc pentru altii timp de zece, douazeci, treizeci de ani. Le tin companie, ii ingrijesc, ii iubesc zi de zi si totusi n-au auzit niciodata spunandu-li-se "multumesc!".
A spune "multumesc" nu e o chestiune de politete. Inseamna sa-i spui celuilalt: "Stai! Mi-am dat seama ca existi!" De aceea lumea e plina de atatea persoane care nu se vad.
1 Peter 3:7 Barbatilor, purtati-va si voi, la rindul vostru, cu intelepciune cu nevestele voastre, dand cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor mosteni impreuna cu voi harul vietii, ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre.
Ephesians 6:1 Copii, ascultati in Domnul de parintii vostri, caci este drept.
2 "Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta" -este cea dintii porunca insotita de o fagaduinta-
3 "ca sa fii fericit, si sa traiesti multa vreme pe pamint."
 
POVESTEA UNEI LUMANARI

M-ati aprins si va uitati ganditori la mine... Simtiti bucurie in suflet ?
In mod sigur eu ma bucur, pentru ca am un sens numai cand ard. Nu sunt trista, chiar daca arzand am devenit mai mica. De fapt eu am doar doua posibilitati.
Prima, e sa raman intreaga. Asta ar insemna sa nu fiu aprinsa si atunci nu ma micsorez, dar nici nu-mi implinesc rostul meu.
A doua, ar fi sa raspandesc lumina si caldura si prin asta sa ma daruiesc chiar pe mine insumi... Asta e mult mai frumos decat sa raman rece si fara rost.
Si voi oamenii sunteti la fel. Cand traiti numai pentru voi, sunteti lumanarea neaprinsa, care nu si-a implinit rostul. Dar daca daruiti lumina si caldura, atunci aveti un sens. Pentru asta trebuie sa dati ceva: iubirea, adevarul, bucuria, increderea si dorurile pe care le purtati in inima.
Sa nu va temeti ca deveniti mai mici...
Asta e o iluzie. Inlauntrul vostru e mereu lumina. Ganditi-va, cu pace in suflet, ca sunteti ca o lumanare aprinsa.
Eu sunt numai o simpla lumanare aprinsa. Singura luminez mai putin. Dar cand suntem mai multe impreuna lumina si caldura sunt mai puternice.

 
Omul ipocrit

Dupa ce a muncit cateva ceasuri pe camp, un taran s-a asezat la umbra unui pom sa se odihneasca. Deodata, langa el a venit in zbor o rata salbatica si s-a oprit chiar alaturi, sa ciuguleasca boabele cazute pe ogor. Usor, taranul si-a scos caciula si - zdup! - a prins pasarea.
- Ce noroc pe capul meu, si-a zis. O sa fac un foc de vreascuri si o sa prajesc rata asta. Sa vezi ce buna o sa fie!
Dar in timp ce incerca sa scoata pasarea de sub caciula, aceasta se strecura repede pe langa mana omului si, ridicandu-se imediat in zbor, dusa a fost. Privind cu necaz dupa ea, taranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu sa vada cum m-am indurat de pasarea aceasta, dandu-i drumul, si sa ma rasplateasca pentru binele pe care l-am facut!
Oare ce rasplata ar fi meritat un asemenea om ? Cel ce incearca sa ascunda un pacat cu alt pacat, o minciuna cu alta minciuna, un rau cu alt rau, acela singur se pacaleste. Asa cum intunericul se alunga doar cu lumina, tot astfel raul nu poate fi alungat decat cu bine.

"Pacatul este nedreptate. Cine pacatuieste fie se nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul."
 
Hai sa ne rugam

Se spune ca doi oameni au pornit dimineata la drum. Dupa un timp au ajuns in fata unui pod subred. Primul nu s-a oprit, nu s-a codit si a trecut, nepatind nimic. Al doilea s-a pus in genunchi si s-a rugat insistent la Dumnezeu sa-l apere. In timp ce trecea pe pod, podul s-a rupt.

MORALA: Primul om care a trecut s-a rugat de diumineata. Al doilea numai atunci cand a avut o problema...
"... roaga-te Domnului, Dumnezeului tau..." (1 Sam. 12,19)

"Studiul personal de dimineata si rugaciunea sunt tot atat de importante pentru noi cum este benzina pentru o masina la inceput de drum (nu punem benzina cand ajungem la destinatie, ci cand plecam)."
Cel mai important lucru care trebuie sa il faci este studiul personal si rugaciunea.
Martin Luther studia dimineata cate doua ore. Cand avea o zi mai grea studia mai mult (aprox. 4 ore).
 
De ce sa fii bun

Sunt zile cand te intrebi: "De ce sa fii bun cand toti ceilalti sunt rai". De ce? Pentru ca si Dumnezeu iubeste lumea ta desi ea este una rea. De aceea El a trimis la noi pe Fiul Sau pentru ca sa ne mantuiasca din pacat. Iata ce a scris o adolescenta:

"As vrea sa plang dar nu am lacrimi.
As vrea sa mor dar inima mea nu vrea sa stea.
As vrea sa iubesc dar ma vor respinge.
As vrea sa invat dar voi uita repede.
As vrea sa cant dar nu iese decat un fals.
As vrea sa fac totul bine dar iese rau.
As vrea sa fiu buna dar totusi sunt rea.
As vrea sa plec dar nu am unde.
As vrea sa ma indragostesc dar nu am de cine.
As vrea sa ucid dar nu voi mai exista.
As vrea sa dorm dar nu voi putea.
As vrea sa ma casatoresc dar nu ma vrea nimeni.
As vrea sa fiu frumoasa dar din zi in zi ma fac mai urata.
As vrea sa fiu mai slaba dar din zi in zi mananc tot mai mult.
As vrea sa ma pot schimba dar e imposibil.
As vrea sa ascult muzica dar pe zi ce trece devin tot mai surda.
As vrea sa-L iubesc pe Dumnezeu dar inima mea Il respinge.
As vrea sa fiu o scriitoare respectata dar inima mea vrea oar glorie.
As vrea sa imi cer iertare dar sunt prea departe de cei apropiati ca sa ma aproprii destul de ei ca sa le intind o mana de ajutor.
As vrea sa fiu harnica dar sunt tot mai lenesa.
As vrea sa fiu o sora si o fiica buna dar 24 de ori din 24 sunt tot mai tafnoasa si rea.
As vrea sa scriu mai frumos dar inima, mintea si corpul imi tremura.
As vrea sa fiu bolnava si totusi sunt tot mai sanatoasa.
As vrea sa nu mai fiu dar nu am unde sa ma duc.
As vrea sa fiu surda, muta, oarba dar din ce in ce aud, vad rostesc numai prostii.
As vrea sa fiu crestina, dar sunt o pagana.
As vrea sa citesc carti bune, Biblia, Spritiul Profetic dar citesc numai basme, povesti, romane de dragoste
As vrea sa fiu oloaga dar alerg din ce in ce mai tare spre rau.
Oare unde v-or sfarsi toate acestea?"

Acestea sunt parerile unei adolescente care poate seamana cu ale tale. Dar daca te gandesti ca a avut o zi proasta atunci o vei intelege mai bine.
Nu-i asa? Ei bine totusi nu dispera. Sunt doar niste pareri de scurta durata! Dar... nu uita! Isus te iubeste asa cum esti chiar daca tu crezi in altceva sau pe altcineva.
 
Am gasit o poveste adevarata...tare frumoasa, care desi e destul de lunga (fapt pentru care cer scuze), reuseste sa atinga sufletul, in spiritul Craciunului...si cum in aceste clipe de sarbatori, avem nevoie cu totii de o magie pentru a redeveni copii...

Un schimb de daruri

"Cei ce aduc o raza de soare in viata altora
Nu pot tine soarele departe de ei insisi"...
Sir Matthew Barrie

Am crescut crezand ca sarbatoarea
Craciunului e perioada in care se intampla lucruri stranii si minunate, cand inteleptii vin calare, cand animalele din ograda isi vorbesc in miezul noptii si cand stand in lumina fabuloasei stele, Dumnezeu a coborat pe pamant in chip de prunc...
Pentru mine, Craciunul a reprezentat intotdeauna o sarbatoare magica si niciodata sentimentul acela nu a fost mai profund decat in anul cand fiul meu Marty a implinit opt ani.
In anul acela, m-am mutat impreuna cu copii mei intr-o cabana frumoasa, intr-o zona impadurita de langa Redmond. Pe masura ce se apropiau sarbatorile, aveam sufletele usoare si nici macar ploile torentiale de iarna care distrusesera Pudget Sound si ne inundasera casa nu ne puteau intrista...
In luna decembrie a acelui an, Marty fusese cel mai voios si mai ocupat dintre noi toti. era fiul meu cel mic; un baietel vesel jucaus si cu parul blond, care avea un mod straniu de a te privi si de a-si inclina capul intr-o parte ca un catelus , cand ii vorbeai...De fapt, motivul pentru care Marty isi inclina capul era, ca nu auzea cu urechea stanga, dar, el nu s-a plans niciodata de acest handicap.
Timp de cateva saptamani l-am urmarit pe Marty. Stiam ca pune ceva la cale si ca nu vrea sa-mi spuna despre ce era vorba. Am observat cu cat entuziasm isi facea patul si ducea gunoiul...am remarcat cum isi strangea cu grija putinii bani de buzunar si cum ii punea la loc sigur, fara sa cheltuiasca nici macar un cent. Habar nu aveam ce punea la cale, in tacere, dar banuiam ca aceste activitati, aveau legatura cu Kenny.
Kenny era prietenul lui Marty si de cand se cunoscusera erau nedespartiti...daca il chemai pe unul dintre ei, te trezeai cu amandoi pe cap...micul lor univers era pajistea, un loc in care pasteau caii, brazdata
de un raulet serpuitor...
.........................................................................
Familia noastra o ducea greu in acea perioada si trebuia sa strangem cureaua, ca sa putem depasi criza in care ne aflam.
Eu ambalam marfa intr-un magazin de carne si cu ajutorul ingeniozitatii celor din familia mea, am reusit sa construim un camin elegant, cu o suma foarte mica de bani...dar acest lucru nu era valabil si pentru familia lui Kenny...ei erau foarte saraci, iar mama lui muncea din greu sa-si creasca cei doi copii, erau o familie de oameni prietenosi si uniti...dar mama lui Kenny era o femeie mandra, care isi impusese reguli stricte.
.........................................................................
Intr-o seara cu cateva zile inainte de Craciun, in timp ce mainile mele framantau aluatul...Marty a venit la mine si mi-a spus cu un glas plin de bucurie si mandrie:
- Mama, i-am cumparat lui Kenny un dar de Craciun. Vrei sa-l vezi?
Deci asta punea la cale, mi-am spus eu.
- E ceva ce-si doreste de multa vreme, mama.
Dupa ce si-a sters cu grija mainile intr-un prosop, a scos din buzunar o cutiuta. Ridicand capacul, am privit busola de buzunar pentru care fiul meu isi stransese banii de buzunar...o mica busola menita sa indrume un aventurier de opt ani, prin padure.
- E un dar minunat, Marty, i-am spus eu. Dar chiar in acel moment ma coplesi un gand cumplit. Stiam ca mama lui Kenny era o femeie saraca, dar mandra. Abia isi permiteau sa-si ofere cadouri intre ei si era imposibil sa le mai ofere si altora. Eram sigura ca mama lui Kenny nu-i va permite fiului ei sa primeasca un dar pentru care nu se putea revansa. Cu mare grija am deschis subiectul in fata lui Marty. El a inteles despre ce-i vorba.
- Stiu mama! Stiu! Dar...daca am pastra secretul? Dca familia lui Kenny nu va afla niciodata cine i-a trimis cadoul?
Nu stiam ce sa-i raspund. Pur si simplu nu stiam. Ziua dinaintea Craciunului era ploioasa, rece si mohorata...apoi s-a lasat seara. Ploaia nu incetase. Am privit pe fereastra si am fost coplesita de o tristete stranie. Cat de banala era ploaia pentru noaptea de Craciun! Oare inteleptii aveau sa vina calare intr-o asemenea noapte? Ma indoiam.
Aveam impresia ca lucrurile stranii si minunate nu se puteau intampla decat in noptile senine, in care se putea distinge macar o stea pe cer....l-am zarit pe Marty furisandu-se afara...isi pusese haina peste pijama si strangea in mana o cutituta viu colorata...a iesit pe pajistea umeda, s-a furisat grabit pe sub gardul electric si apoi a traversat curtea, ca sa ajunga in fata casei lui Kenny. A urcat tiptil scarile, cu pantofii lui uzi; a crapat usa de plasa, aasezat cadoul pe prag, a tras aer adanc in piept, s-a ridicat pe varfuri si a apasat butonul soneriei.
Apoi Marty s-a intors, a coborat scarile in graba si a traversat curtea in fuga, sa treaca neobservat....Apoi....dintr-o data s-a izbit de gardul electric. Socul l-a facut sa se clatine. Zacea intins pe pamantul ud.
Trupul ii tremura si se chinuia sa respire. apoi, incet slabit, dezorientat si speriat s-a tarat pana in casa...
- Marty, am strigat noi, cand a intrat in casa. Ce s-a intamplat?
Buza lui inferioara tremura, iar ochii ii inotau in lacrimi.
- Am uitat de gard...si m-am curentat.
Am strans trupul lui plin de noroi la pieptul meu. era inca ametit si un semn rosu incepuse sa se distinga de la coltul gurii si pana la ureche.
i-am dezinfectat rana, i-am dat o cana de cacao fierbinte si l-a scurt timp Marty s-a inveselit din nou. L-am invelit cu grija si inainte sa adoarma, m-a privit si mi-a spus:
- Mama, Kenny nu m-a vazut. Sunt sigur ca nu m-a vazut.
In noaptea aceea, m-am culcat trista si intrigata. Mi se parea atat de crud ca un copil sa pateasca asa ceva in timp ce incerca sa faca un gest atat de pur- pe care Dumnezeu si-ar dori sa-l facem cu totii- acela de a darui in taina. In noaptea aceea am avut un somn agitat.
Undeva in adancul sufletului, eram dezamagita ca noaptea de Craciun era o noapte banala, plina de probleme si total lipsita de miracole.
Dar ma inselam amarnic.
Dimineata, ploaia se oprise si soarele incepu sa straluceasca. Urma de pe chipul lui Marty era si mai rosie, dar mi-am dat seama ca arsura nu era profunda. Am desfacut cadourile si la scurt timp dupa aceea,Kenny
a batut la usa, nerabdator sa-i arate lui Marty, noua lui busola si sa-i povesteasca despre aparitia misterioasa...Marty zambea fara incetare......apoi am observat ca in timp ce-si comparau cadourile de Craciun, gesticuland si susotind, Marty nu-si mai inclina capul...dupa cateva saptamani, asistenta medicala de la scoala mi-a trimis un raport prin care confirma ceea ce eu stiam deja: Marty auzea cu ambele urechi. Modul misterios in care Marty si-a recapatat auzul ramane inca de nepatruns...medicii sustin fireste, ca e posibil ca socul izbirii de gardul electric sa aiba legatura cu asta...poate...dar, oricare ar fi motivul ii multumesc lui Dumnezeu pentru minunatul schimb de daruri care s-a realizat in acea noapte...in noaptea nasterii Domnului inca se mai intampla miracole...si nu e nevoie sa fie cer senin ca sa-ti poti urma
steaua...
Diane Rayner
 
TRAIREA

...Intr-o comunitate, mai multi oameni se intrebau de ce trairea unui om nu vrea sa fie langa cuprinsul lor, atunci cand ei se bucurau. Acesta, care le era vecin, nu putea fi inteles, caci nu era ca ei. El zis-a intr-o zi catre trezirea lor:
- Eu voi pleca in lumea larga sa caut si sa gasesc (pe) altii asa ca mine, si voi ramane langa destinul lor. De nu, ma voi intoarce si voi vedea de-am invatat ceva.
Si-a plecat in lumea larga, omul, sa caute ceea ce dorea. Trecut-a peste ganduri necuprinse, peste vai cautate si necautate, peste mari si peste alte tari mai cunoscute si altele necunoscute. Trecut-a el prin necuprise retrairi ale altor oameni, si-n ascultare, si-n regasiri nu gasi ce-a cautat. Si altii nu erau ca el, si se-ntreba mereu: De ce e el altfel si nu-i ca toti? Dintre aceia ce-l ascultau, ii zise-ra-ntr-o zi:
- Tu crezi ca esti altfel? Te-nseli. Priveste-ntai la tine si vei vedea ca ai si maini, precum si noi avem, si ochi, urechi, chiar par, chiar unghii, ganduri, zambete, tristeti, mananci si bei, si noi la fel. Cum crezi ca esti mai diferit decat cuprinsul nostru?
Acesta, Omul a tacut, dar pentru sine, in gand, isi zise:
- De-as fi ca voi, n-as fi venit;
De-as fi ca voi n-as mai aduce Adevaru-n lume;
De-as fi ca voi, n-as mai putea ca sa traiesc;
De-as fi ca voi, as fi un nimeni prin nimic.
Dar gandul auzit i-a fost de alt gand si-acesta spuse:
- Cine te crezi?
- Eu nu doar cred, ci Sunt Acela Care Sunt! le spuse Omul.
- N-am inteles! strigara ganduri catre El. Cine te crezi?
Din nou raspunse El:
- Eu sunt Visarea, sunt Rechemarea, chiar Trairea-n sine sunt, prin Adevar sunt Adevarul si Raspunsul, mai sunt Cuprinsul din Necuprins, iar prin toate la un loc, Inceputul si Sfarsitul sunt. Sunt Cel Ce Sunt!
Cei ce ascultara, suparatu-s-au si-au zis:
- Sa pleci din pasul nostru, caci noi nu vrem sa te cunoastem si nici sa te urmam! Plecat-a, dar, strainu-n lume, ajunsa-n locul de unde a plecat , si-a zis:
- Nu am gasit ce-am cautat.
Vecinii lui s-au bucurat de revenirea Lui, si-au spus:

- Bine-ai venit! Sa fii de-al nostru, dar nu cum ar dori visarea noastra, sa dai valorii noastre Noul spre implinire, caci stim ce am pierdut cand ai plecat!
 
Dragostea calugarului

Pe un drum, un caine a sarit la un om si a inceput sa-l latre. Omul, insa, a pus imediat mana pe o piatra si a aruncat dupa animal. Cainele s-a ferit si, ce sa vezi ?!, a sarit mai tare la om, gata-gata sa-l muste. Speriat rau, omul a mai apucat doar sa intre intr-o curte si sa tranteasca poarta. Acum statea acolo, in timp ce cainele urla de mama focului dincolo de gard.
Chiar in acel timp, a trecut pe strada si un calugar. Vazandu-l, cainele a sarit la parinte, latrand si aratandu-si coltii. Linistit, calugarul a scos o bucata de paine din traista si i-a intins-o catelului. Imediat, acesta a incetat sa latre, s-a apropiat usor-usor si, dandu-si seama de bunatatea omului, a luat bucatica de paine chiar din mana acestuia si a inceput sa o manance de zor. Apoi s-a asezat langa calugar, dand din coada.
- Vezi, omule - i-a spus parintele celui din spatele gardului - bunatatea naste totdeauna bunatate. Daca tu ai fost rau cu cainele, cum ai fi vrut sa fie el cu tine. Hai, vino si mangaie-l!
Sa nu mai faci niciodata un rau, acolo unde poti face bine. Si crede-ma, oriunde si oricand poti face numai bine. De tine depinde!

"Dragostea este bucuria de a face altora bucurii."
 
SOCOTEALA

Intr-o seara, pe cand mama pregatea cina, fiul de unsprezece ani veni in bucatarie cu o foaie de hartie in mana.
Cu un aer ciudat de oficial, copilul inmana hartiuta mamei, care, stergandu-si mainile cu un prosop, citi ceea ce era scris acolo:
"Pentru ca am smuls buruienile din gradina: 5.000 lire.
Pentru ca am facut ordine in camera mea: 10.000 lire.
Pentru ca am fost sa cumpar lapte: 1000 lire.
Pentru ca am avut grija trei dupa-amieze de surioara mea: 15.000 lire.
Pentru ca am luat doua calificative "foarte bine" la scoala: 10.000 lire.
Pentru ca am dus in fiecare seara gunoiul: 7.000 lire.
In total: 48.000 lire".
Mama isi privi copilul in ochi, cu multa blandete. In mintea sa reveneau o multime de amintiri. Lua un creion si scrise pe dosul hartiei:
"Pentru ca te-am purtat in pantece timp de noua luni: 0 lire.
Pentru toate noptile pe care le-am petrecut veghindu-te atunci cand erai bolnav: 0 lire.
Pentru toate momentele in care te-am mangaiat atunci cand erai trist: 0 lire.
Pentru toate prilejurile in care ti-am sters lacrimile: 0 lire.
Pentru tot ceea ce te-am invatat zi de zi: 0 lire.
Pentru toate mesele de mic dejun, pranz si cina, pentru toate gustarile si sandvisurile pe care ti le-am pregatit: 0 lire.
Pentru viata pe care ti-o dau zi de zi: 0 lire.
In total: 0 lire".


Atunci cand in relatiile personale si familiale incepem sa facem socoteli, totul s-a dus de rapa, caci iubirea este gratuita sau nu este iubire.

" Intr-o zi calduroasa am pregatit niste pahare de inghetata si le-am spus celor patru copii ai mei ca puteau sa le cumpere cu cate un sarut. De indata, copiii se asezara la coada pentru a face targuI. Cei trei mai mici ma imbratisara in graba, inhatara paharul si fugira iar afara. Cand veni insa si randul fiului meu mai mare, de acum adolescent, din partea lui am primit doua sarutari. Mi-a spus zambind:pastreaza restul!".
 
MINUNEA


- Crezi in minuni?
- Da.
- Da? Dar ai vazut vreuna?
- O minune? Da.
- Unde anume?
- In tine.
- Sunt eu oare o minune?
- Desigur.
- Cum asa?
- Respiri, ai pielea moale si calda, inima iti bate, poti sa vezi, sa auzi, sa alergi, sa mananci, sa sari, sa canti, sa razi, sa iubesti, sa plangi...
- Aha... doar pentru asta?


Psalms 139:13 Tu mi-ai intocmit rarunchii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele:
14 Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
15 Trupul meu nu era ascuns de Tine, cand am fost facut intr-un loc tainic, tesut in chip ciudat, ca in adancimile pamantului.
16 Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele.


 
INTALNIREA

...A fost odata un om numit Hristoforus. Omul acesta era foarte batran.
Inca din copilarie nutrea o dorinta arzatoare sa-l intalneasca pe Dumnezeu si iata, ca
intr-o seara Dumnezeu i-a spus:
- Hristofor, te astept maine inainte de asfintit de cealalta parte a vaii, pe culmea muntelui.
Omul nostru a pornit la drum cu noaptea in cap, ca sa ajunga la timp, la intalnire. A strabatut padurea de brazi, cea de artari, cea de stejari falnici. Soarele se ridica de amiaza, cand Hristofor a ajuns in fundul vaii. Acolo a vazut un carutas, care asuda si gafaia, tot indemnandu-si caii si impingand caruta. L-a strigat pe Hristoforus:
- Hei, om bun, da-mi rogu-te o mana de ajutor, nu pot sa-mi scot caruta din rau...
Dupa multe ore, au reusit s-o urneasca. Lui Hristoforus nu-i mai ramasese decat un ceas, ca sa ajunga la intalnire. A luat-o la fuga si a
fugit, cat il tineau picioarele, urcand muntele. Cand, la capatul puterilor, a ajuns pe culme, soarele asfintise de mai bine de zece minute... Hristoforus a cazut in genunchi si a inceput sa planga cu amar:
"Asadar, n-avea sa-L mai vada, pe Dumnezeu inainte de moarte..."
Trist si abatut a facut cale intoarsa. Ajungand la raul, unde il ajutase pe carutas, iata, ca-l cheama un copil...
- Hei, om bun, vrei sa ma iei pe umar si sa ma treci apa? Sunt mic si nu stiu sa inot. M-as putea ineca, daca nu ma ajuti!
Fara sa spuna un cuvant, Hristoforus l-a urcat pe umeri si a intrat in apa. In mijlocul vadului copilul devenise foarte greu si apele pornisera a se umfla. Cu ultimile puteri, Hristoforus ajunge la mal. Atunci copilul i-a spus:
- Eu sunt Hristos, fiul carutasului, pe care l-ai ajutat...
Carutasul!... Asadar Dumnezeu ajunsese inaintea lui la intalnire... luase chipul unui carutas...
(din traditia catolica)
 
Incredere

Un om calatorea pe un drum de tara, impreuna cu sotia sa. Obositi de atata mers si vazand ca ii prinde noaptea pe drum, cei doi calatori au vrut sa traga la un han. Dar hangiul, om rau, a refuzat sa-i primeasca, spunandu-le ca nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a aratat nemultumita.
- Ei, lasa, femeie - a incercat sa o linisteasca omul - lasa, ca stie Dumnezeu ce e mai bine!
- Mai, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine cand - uite! - nu avem unde sta peste noapte ?!
In sfarsit, au plecat mai departe si, spre bucuria lor, au intalnit un taran, om sarac, dar bun la suflet. Vazand ca i-a prins noaptea pe drum, taranul i-a primit cu drag in casuta lui.
Dar a doua zi dimineata, cand au vrut sa plece mai departe, taranul le-a dat o veste uluitoare celor doi calatori: peste noapte, hanul fusese atacat de hoti, care ii jefuisera pe toti calatorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie sa avem incredere in felul in care Dumnezeu le randuieste pe toate. Tii minte ce ti-am spus aseara ? "Lasa, stie Dumnezeu ce e mai bine."

"Fara nici o indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."
 
Greseala

In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ? Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta!
Dar cum sa faca ? Pana la pom trebuia sa treaca de un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a invarit, dar, nemaiavand rabdare, si-a zis: "Fie ce-o fi!" si a-nceput sa se catare pe gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a afundat in mal.
Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a spus:
- E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si pantalonii murdari ...
Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator cum arata, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru cateva mere ? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis ? Daca bateai la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere, eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum!
Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de nesabuit.
In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si, atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gandindu-se mereu cum sa fuga de munca si sa insele. Acestia, pacatosii, singuri se insala, fiindca nu este totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut!

"In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat saracind pe altul.
In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat imbogatind pe altul."
 
Viziunea artei
" N-am stiut niciodata ce inseamna veneratia, pana n-am cunoscut dragostea"

Intr-o dupa-amiaza in timp ce il asteptam pe sotul meu sa vina de la o intalnire de afaceri, m-am hotarat sa intru intr-un muzeu de arta. Abia asteptam sa ma desfat in liniste cu frumusetile si capodoperele din muzeu.
Doi tineri, ce contemplau la randul lor picturile, vorbeau neintrerupt intre ei. I-am urmarit o clipa si am vazut ca ea era cea care vorbea tot timpul. Trebuie sa marturisesc faptul ca m-a impresionat rabdarea de care dadea dovada sotul, fata de suvoiul nesfarsit de cuvinte pe care sotia il revarsa asupra lui. Deranjata de zgomotul pe care il faceau, am plecat mai departe. Plimbandu-ma pe holurile muzeului, i-am mai intalnit de cateva ori pe cei doi tineri zgomotosi. De fiecare data cand auzeam cascada de cuvinte plecam rapid mai departe.
Statem in fata magazinului de suveniruri din incinta muzeului cand i-am vazut pe cei doi tineri apropiindu-se de iesire. Inainte de a pleca, barbatul scoase din buzunar, un obiect alb. Acesta s-a transformat intr-un baston lung, cu ajutorul caruia el s-a dus la garderoba pentru a lua haina sotiei.
- Este un om curajos, spuse functionara de la garderoba, surprinzandu-mi privirea.... Multi dintre noi ar renunta la viata daca ar orbi la o varsta atat de frageda. In timpul perioadei de recuperare el, a jurat ca va duce in continuare viata pe care a dus-o inainte de accident. Asa ca el si sotia lui continua sa vina la muzeu, ori de cate ori organizam expozitii de picturi.
- Dar care este rostul venirii lui aici? am intrebat eu. Nu vede nimic.
- Nu vede?! Dar va inselati. Vede totul. Mai mult chiar decat vedem noi, spuse functionara. Sotia lui, ii descrie fiecare pictura in parte, pentru ca el sa o poata vedea cu ochii mintii.
In ziua aceea am invatat o lectie despre rabdare, curaj si dragoste.
Am vazut cum o tanara sotie ii descrie cu multa rabdare sotului ei nevazator, fiecare tablou in parte, dar am vazut si curajul sotului ei, care nu se lasa doborat de nenorocire si continua sa-si traiasca viata ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Si am mai vazut o dragoste netarmurita, pe care acesti tineri o degaja prin toata fiinta lor.
Jeanne Knape
 
Cei patru ucenici

Odata, patru ucenici au vrut sa se intreaca. Zis si facut. S-au asezat toti intr-o incapere si au decis ca, timp de trei zile, nici unul sa nu spuna o vorba, ca astfel sa-si incerce rabdarea si puterea de concentrare. Dar, spre seara, cand a inceput sa se intunece, unul nu s-a mai putut abtine si a zis:
- Sa aprinda cineva lumina!
- Ce faci, nu trebuia sa tacem ? - l-a intrebat nedumerit al doilea.
- Prostilor, de ce ati vorbit ? - se repezi al treilea sa-i dojeneasca.
- Ehe, doar eu am tacut! - se lauda cu ingamfare cel de-al patrulea.
Fiecare ucenic a cazut prada cate unei ispite: graba, neincrederea, mania si mandria - cele patru ispite care incearca pe oameni in tot ceasul. De aceea, rabdarea este cel mai bun tovaras de drum in viata, fie ca muncesti, ca inveti sau ca te rogi.

"Unde nu este rabdare, nu este nici iubire."
 
Pe urmele mamei...
Era o zi incarcata in casa noastra din Costa Mesa, California. Dar, daca ma gandesc bine, cu zece copii si inca unul pe drum, fiecare zi, era o provocare...
In acea zi, imi era greu sa-mi indeplinesc sarcinile zilnice si asta din cauza lui Len, baietelul meu, care avea trei anisori, pe vremea aceea si se tine dupa mine, oriunde ma duceam. Cand ma opream sa fac cine stie ce si ma intorceam, ma impiedicam de el. I-am sugerat cateva activitati amuzante, ca sa-l tin ocupat.
-N-ai vrea sa te joci la leagan? l-am intrebat eu din nou.
Dar el, mi-a zambit nevinovat si mi-a spus:
- Nu mamico, prefer sa fiu cu tine. Dupa care, a continuat sa se tina dupa mine.
Dupa ce l-am calcat pe degete pentru a cincea oara, am inceput sa-mi pierd rabdarea si am insistat sa se duca afara sa se joace cu ceilalti copii.
Cand l-am intrebat de ce se comporta asa, el m-a privit cu ochisorii lui verzi si dragalasi si mi-a spus:
- Ei bine mamico, educatoarea mi-a spus sa calc pe urmele lui Iisus. Dar eu nu-L pot vedea, asa ca m-am hotarat sa calc pe urmele tale.
L-am luat pe Len in brate si l-am strans la piept.
Lacrimi de iubire mi se prelingeau pe obraji, in timp ce o rugaciune imi izvora din inima--o rugaciune de multumire, pentru o imagine simpla si totusi atat de frumoasa a unui baietel de trei ani...
Davida Dalton
 
Am sa spicuiesc dintr-o carte, pe care o voi mentiona la sfarsit, cateva aspecte legate de faimoasa "tacere a lui buddha"...e atat de frumos explicat incat imi permit sa o postez sub forma de povestire...din care avem ce invata!

Tacerea lui Buddha este o expresie aproape consacrata astazi, este vorba foarte exact de tacerea sa fata de cele 14 intrebari despre care se spune ca sunt fundamentale pentru om (avyakrtavastuni), 14 intrebari care tin de ceea ce s-ar putea numi o rationalizare a vietii. Or, in legatura cu acest subiect, Buddha a pastrat tacerea. Nu are nimic de spus
Cand a fost intrebat: "Lumea, cosmosul, atat din punct de vedere temporal cat si spatial, este finita sau infinita?", Buddha s-a multumit sa raspunda: "Nu sunt de niciuna dintre aceste doua pareri". Sa remarcam nu a spus: "Nu stiu". De ce?
Pentru ca intrebarea este pusa rau. Noi nu stim ceea ce intrebam.
Un exemplu intr-un context zen. Dumneavoastra ma intrebati: "Exista Dumnezeu?" La care va raspund printr-un mormait. Iar dumneavoastra adaugati: "Tocmai v-am pus o intrebarea serioasa. - A, bine deci fara indoiala deja stiti raspunsul si vreti sa ma determinati sa ma alatur dumneavoastra spunand da sau nu". In acest caz raspunsul meu dubitativ va suna ca nerespectuos, dar refuzul meu de a ma pronunta va va avertiza ca intrebarea dumneavoastra era departe de a fi nevinovata; ea nu venea de la cineva care nu ar fi stiut absolut nimic despre acest subiect - fiindca daca nu stii nimic, nu intrebi nimic...ramane asadar atitudinea adevarului: sa te pui in dispozitia care face ca intrebarea sa nu se mai poata ivi, atunci suntem cu adevarat . In acelasi sens se va spune ca dorinta de nirvana constituie obstacolul cel mai mare pentru cel care vrea sa o atinga. Si ce e pana la urma nirvana ca stare? Dorinta de sine insusi, dorinta de fericire, dorinta de a te mantui, dorinta eu-lui meu care tinde sa se alature totului....cel mai rau egoism in fond
Daca vrei sa mergi in cer, nu vei intra in el. Astfel interpretez eu discursul despre judecata finala, asa cum il putem citi in capitolul 25 al Evangheliei. Am scandalizat mai mult de o persoana cand, cu cel mai frumos suras al meu, cu o simpatie adevarata le spuneam unor consacrati angajati in acte eroice: "Tot ceea ce faceti pentru Cristos nu conteaza, nu are nicio valoare". Cel care il cauta pe Dumnezeu il vrea in serviciul sau, pentru fericirea, pentru multumirea sa, pentru atatea alte lucruri. In aceasta se inradacineaza critica lui Buddha in privinta oricarei dorinte; o critica adesea prost inteleasa, si de aceea eu stabilesc o o distinctie intre dorinta si aspiratie. Dorinta duce spre un lucru precis, are un obiect - de pilda o mancare, o bautura, o fericire, o pace pe scurt un lucru care nu este al meu si la care ravnesc. Este o atitudine perfect normala, fireasca, dar care transpusa in planul spiritului ar duce la pierzanie (fiindca ceea ce doresc purcede intotdeauna dintr-o obiectivare a vointei mele: vreau cutare si cutare). O aspiratie dimpotriva semnifica dinamismul fiintei mele, un raspuns la inspiratia spiritului care lucreaza dinauntru (vine mereu de la mine, din interioritatea mea, mult mai profunda decat vointa determinata). Cel de-al treilea patriarh zen, in veacul al-VII-lea, spunea: "Nu cauta adevarul; fii doar fara idei preconcepute."


"Intre Dumnezeu si Cosmos" O viziune non-dualista a Realitatii, dialoguri cu Raimon Panikkar (teolog, preot catolic, calugar zen, profesor universitar, si filozof)
V-o recomand cu caldura!
 
Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.
Back
Sus