Ciclurile temporale cosmologice hinduse, la fel ca unităţile comune de măsură de timp şi unghi, sunt generate din conceptul că Soarele are 3 mişcări medii care lucrează împreună asemenea orarului, minutarului şi secundarului unui ceas. Anul solar sideral exact de 365,2563795 zile solare medii, constanta precesiei de 50’’.4, şi săptămâna anilor precesionali de 180.000 ani solari siderali folosite în construcţia ciclurilor, pot fi deduse din infrastructura lor. Voi arăta infrastructura fiecăruia la momentul oportun.
Aceste cicluri reprezintă numeric viaţa sistemului nostru solar şi sunt un sistem comprehensiv de măsurare a timpului bazat pe sistemul de numeraţie sexazecimal cu unităţi mici de ordinul a 1/216000 dintr-o zi şi mari de ordinul a 3,1104x10 la puterea 14-a ani.
Pentru demonstrarea cantităţilor astronomice pe care se bazează ciclurile temporale cosmice, e necesară doar o unitate principală a ciclurilor: perioada numită KALPA, precum şi cele 3 subunităţi principale ale sale, acestea sunt intervalele: MANU, CATURYUGA şi KALIYUGA.
În cosmologia hindusă, toate lucrurile se mişcă către perfecţiune în cicluri repetate de încarnări. Pe durata marelui interval al unui kalpa, zeul sistemului nostru solar manifestă din el însuşi toate creaturile sentiente. Hinduşii numesc asta „o zi a lui Brahma”, după aceasta, zeul sistemului nostru solar reîntoarce toate creaturile sentiente către el însuşi într-un interval de un kalpa. Hinduşii numesc această kalpa, „o noapte a lui Brahma”.
Iată diviziunea sexagesimală a zilei conform astronomiei hinduse. Corespondenţa structurală cu intervalele mai lungi de timp stabilită de către cele 3 mişcări medii ale Soarelui, arată faptul că diviziunea sexagesimală indiană a zilei este parte intrinsecă a sistemului original:
10 silabe lungi = 1 respir (prana)
6 respiruri = 1 vinadi
60 de vinadi = 1 nadi
60 de nadi = 1 zi
Odată cu rotirea Pământului în jurul propriei axe, aceasta suferă o înclinaţie uşoară pe o perioadă între 23.000-26.000 ani. Datorită acestui fapt, polul Pământului descrie un arc pe bolta cerească, numit arc precesional. Polul Pământului se aliniază cu diferite stele polare în timpul acestei perioade de precesie. Polara (alpha Ursa Minor) este steaua nord-polară actuală a Pământului (aliniată nordului ceresc al Pământului). Ciclul precesional al Pământului se mai numeşte „Marele An” al Pământului.
Deoarece axa Pământului are o înclinaţie actuală de 23 de grade şi 27 de minute faţă de planul eclipticii, planul ecuatorial al Pământului este şi el înclinat faţă de cel al eclipticii, este planul creat de orbita Pământului. Aceste două planuri care se intersectează, creează o linie de intersecţie numită axă vernală. Privind de pe Pământ, vedem un punct de-a lungul acestei axe într-o direcţie în planul eclipticii, şi un alt punct în direcţia opusă. Primul punct este locaţia de pe ecliptică acolo unde soarele se găseşte la echinocţiul de primăvară. Această locaţie este punctul vernal (PV). Celălalt punct este locaţia unde soarele se găseşte la echinocţiul de toamnă, acesta este punctul antivernal.
Odată cu precesia polului Pământului, planul ecuatorial al Pământului se „clatină” în planul eclipticii. Acest lucru face ca axa vernală şi punctele vernale (de la echinocţiu) să se mişte în jurul eclipticii cu o rata de aprox. 1 grad la fiecare 72 de ani, făcând un ciclu complet în Marele An precesional al Pământului.. Mişcarea de precesie a punctelor vernale se numeşte „precesia echinocţiilor”.
http://www2.picturepush.com/photo/a/2106880/img/Anonymous/555.jpeg
(va urma)
