Ce s-a facut in anii 1963-64, ca tipologie, are niste sensibilitati deoarece codul de atunci avea forte de calcul mult mai mici si spectre de tip californian. Pana in 1977, cladirile f inalte de ex. 15 etaje, erau f dezavantajate, desi se credea exact invers. Panourile mari de la noi din primele serii erau poate mai sensibile, dar apoi s-au facut teste pe noi tipuri de imbinari pe toate laturile, contra colapsului progresiv, structuri care nu au fost deloc fragile, s-au comportat cel mai bine in 1977, deoarece erau implicit rigide si nu au intrat in zone de spectru defavorabile. Cadrele, despre care se credea ca sunt din principiu ductile, in realitate nu erau cat trebuia, deoarece ductilitatea cere niste detalieri de dimensionare si armare, care de abia in anii 1980 s-au pus la punct. Oricum diferenta de baza a fost data de fortele seismice reduse si zonarii de atunci, ca si de spectrele de proiectare californiene.
Spectrul este pentru proiectare, deci niste constructii de acum tin seama de acele amplificari, chiar daca, si tocmai fiindca sunt in acea zona de spectru. Cele proiectate dupa spectrul pre-1977 pot prezenta amplificari de raspuns pentru care nu erau concepute, deci au aparut si pot sa apara suprasolicitari nefavorabile. Oricum, nu la plansee este cheia rezistentei, desi pot sa apara niste fisuri pe acolo.
Ce se scrie despre spectre este in linii mari asa. Dar afirmatia ca „ pentru toate structurile care au perioada proprie de vibratie intre Tb si Tc amplificarea dinamica \"rezonanta\" are loc cu valoarea maxima” este un pic fortata. Mai bine ar fi sa spunem ca datele disponibile care nu sunt ca la farmacie, adica sa avem pentru fiecare amplasament „siguranta” ca se va produce o anumita compozitie de frecvente, de aceea se defineste acel spectru de proiectare acoperitor si palierul care acopera o gama de frecvente (care pot diferi la un seism fata de altul in acelasi amplasament) , dar toate cladirile trebuie sa fie protejate prin marimea fortelor de calcul considerate la proiectare. La cutremurele crustale spectrul are palierul mai scurt, spre stanga, si se presupune ca dupa ce se intra pe curba parabolica descendenta rezulta valori de fortze mult mai mici. Paradoxul este ca la cutremurele din Noua Zeelanda 2010 si 2011 aceste „reguli” s-au dovedit depasite de realitate, au aparut perioade mai lungi si chiar amplificari care depaseau spectrele de cod chiar pentru perioade de revenire de 475 de ani, in zone de spectru si de tip structural presupuse a fi cu forte mai reduse! Vezi atasat. Se invata mereu din seisme reale iar codurile se refac.
Deci daca recapitulam:
- ce s-a facut in anii 1963-64, ca tipologie, are niste sensibilitati deoarece codul de atunci avea forte de calcul mult mai mici si spectre de tip californian.
- Pana in 1977, cladirile f inalte de ex. 15 etaje, erau f dezavantajate, desi se credea exact invers, ca sunt expuse la forte mai mici.
- Comparatia cadre sau alte structuri monolite vs. panouri prefabricate se referea inainte de 1977 la credinta ca panourile mari se prabusesc precum niste carti de joc, dupa ce in 1968 a fost un accident in Anglia la Ronan Point, o explozie la un etaj superior.
- Panourile mari de la noi din primele serii 1959....1960 erau poate mai sensibile, aveau imbinari numai la colturi, dar apoi s-au facut teste la INCERC din anii 1970 pe noi tipuri de blocuri IPCT (cu pereti structurali) imbinari cu armare si pene de forfecare pe toate laturile, contra colapsului progresiv. De aceea aceste structuri care nu au fost deloc fragile, s-au comportat cel mai bine in 1977, chiar cele P+8, deoarece erau implicit rigide si nu au intrat in zone de spectru defavorabile. Dincolo de asta, in fabrica se controla calitatea, in timp ce pe santier mai de loc, in acea epoca de aur !
- Cadrele, despre care se credea ca sunt din principiu ductile, in realitate nu erau ductile cat trebuia, si mai ales la solicitarile reale de Vrancea, deoarece ductilitatea cere rezistenta la solicitari multiciclice, si mai ales niste detalieri de dimensionare si armare, care de abia in anii 1980 s-au pus la punct. Oricum diferenta de baza a fost data de fortele seismice reduse si zonarii de atunci, ca si de spectrele de proiectare californiene. In cele mai putin periculoase cazuri, flexibilitatea lor sporita a dus la lucrul pana la sacrificiu al zidariei din cadre, dupa care s-a preluat si de cadru forta care nu mai putea sa fie partajata. Daca acest lucru s-a petrecut mai spre sfarsitul ciclurilor alternante date de Vrancea, cadrul a scapat (oare ? poate ! speram !) mai putin suprasolicitat si nefisurat grav. Daca nu...se vede cate ceva pentru cine are ochi...Este clar ca la schelet tip pre-1940 care nu era cadru de fapt zidaria, daca era caramida plina, a salvat structura, deoarece ansamblul schelet-zidarie a preluat fortele. Salvarea se refera la ramanerea in picioare, deoarece nu stim ce si cat din armatura si asa slaba de atunci nu a fost dusa in post-elastic...fisurile se inchid dupa seism si descurca-te !
- Spectrul este pentru proiectare, deci niste constructii de acum tin seama de acele amplificari, chiar daca, si tocmai fiindca sunt in acea zona de spectru. Cu conditia ca seismul real sa dea un spectru care sa nu depaseasca acel cod.
- Cele proiectate dupa spectrul pre-1977, fara cerinte clare de ductilitate sau dupa nici un cod pot prezenta amplificari de raspuns pentru care nu erau concepute, deci au aparut si pot sa apara suprasolicitari nefavorabile. Oricum, nu la plansee este cheia rezistentei, desi pot sa apara niste fisuri pe acolo.
