Continui aici ce am inceput ieri...:harhar:
Revenind la problema zoneim cuprinse intre 45 si 60-70 km adancime, se poate presupune ca minimul de activitate seismica din acest interval de adancime se datoreaza faptului ca aceasta portiune nu se afla \"scufundata\" in astenosfera si deci conditiile de injectare a vechilor falii cu topitura pentru a putea avea loc procesul de lubrifiere pe suprafetele de faliere sunt mult mai putin bune.
Se apreciaza ca faliile normale vechi (transportate in jos prin subductia placii litosferice in care ele se afla) devin falii inverse in SEGMENTUL VERTICAL al acestei placi, ceea ce concorda cu SOLUTIILE DE PLAN DE FALIE determinate pentru cutremurele subcrustale vrancene.
Prezentarea anterioara (sintetizata) a avut in vedere cazul bidimensional, luand in considerare sectiuni verticale orientate NV-SE. Tratarea problemei in acest mod nu schimba esenta modelului si pentru cazul tridimensional. Pe de alta parte, in schitele din figurile atasate anterior s-a considerat ca planele de faliere au inclinari de 45 de grade. Solutiile de plan de falie ale cutremurelor vrancene puternice (Ms > 6,5) arata ca, in realitate, planele de faliere au inclinari de 55-70 de grade. In lumina celor prezentate mai sus, aceasta ar insemna ca planele faliilor vechi initiale au avut inclinari diferite de 45 de grade. Nici nu ar fi naturala, de fapt, o asemenea restrictie (respectiv inclinare de 45 de grade).
Prin urmare, rationamentele facute anterior pentru cazul simplificat raman practic valabile si pentru cazul inclinarilor diferite de 45 de grade (pentru inclinari de 20-70 de grade). Explicatia se bazeaza pe faptul ca si in aceste cazuri, mai generale, pastrand chiar orientarea sistemului de stress din ultima imagine postata in mesajul anterior, raman totusi indeplinite conditiile ca lubrifierea sa aiba loc tot pe faliile vechi subduse, inclinate spre NV.
Daca unele din solutiile de plan de falie ale cutremurelor vrancene mai slabe (Ms < 6,5-6,7), si anume acelea care indica plane de faliere orientate NV-SE sau N-S (spre deosebire de planele de falie ale cutremurelor puternice cu magnitudinea mai mare de 6,7 grade, si care sunt intotdeauna orientate NE-SV cu INCLINARE SPRE NV) sunt, totusi, de incredere (ca in cazul cutremurelor din 25 mai 1912, 31 mai 1990 sau 28 aprilie 1999), una din explicatiile posibile ale acestor mecanisme cere sa se admita ca in zona de curbare in jos a placii litosferice au avut loc si ruperi \"secundare\" (datorate tot tensiunilor generate de flexurarea placii litosferice sau altor cauze) dupa plane orientate NV-SE sau N-S. Aceste ruperi secundare, \"coborand\" simultan cu placa litosferica, constituie plane de faliere dupa care au loc cutremure mai slabe (cu magnitudini de pana la 6-6,5 grade). Este adevarat ca in cazul acestor suprafete de faliere, orientate altfel decat cele considerate in figurile anterioare, conditiile de lubrifiere sunt mai slabe dar nu inexistente.
Imaginea descrisa mai sus, a pilierilor care CEDEAZA RAND PE RAND, PE MASURA CE RUPEREA SE PROPAGA, explica, totodata, si caracterul de MULTISOC al cutremurelor vrancene importante. Cedarea pe rand a pilierilor s-ar manifesta in oscilatia seismica globala generata de intreaga sursa sub forma unor IMPULSURI ale caror intensitati depind, printre altele, de DIMENSIUNILE PILIERILOR si de PROPRIETATILE FIZICO-MECANICE ALE ACESTORA.
In momentul in care ruperea ajunge, prin propagare, intr-o zona PUTIN TENSIONATA sau IN CARE LUBRIFIEREA NU ESTE SUFICIENTA (sau nu exista) pentru ca alunecarea pe planul de faliere sa poata invinge frecarea, procesul de RUPERE (FALIERE) se intrerupe.Aceasta intrerupere poate fi relativ lenta, dar poate fi si brusca, intreruperea BRUSCA a ruperii putand sa se manifeste in oscilatia globala generata de INTREAGA SURSA SEISMICA sub forma unui IMPULS FOARTE VIOLENT DE POLARITATE OPUSA IMPULSURILOR PRECEDENTE.
Astfel se poate explica nu numai caracterul MULTISOC al multor cutremure vrancene (in special al seismelor puternice, deci de energie mai mare, cu magnitudini peste 6,7), ci si faptul ca \"socurile componente\" au loc pe acelasi plan (pe aceeasi suprafata) de faliere. Se explica in acest fel si polaritatea opusa a ultimului \"soc\" fata de cele precedente. Este cazul cutremurului vrancean de la 4 martie 1977 si, probabil, al tuturor seismelor vrancene puternice (cu magnitudinea Ms > 6,7) !!!!!
Caracterul multisoc al cutremurului vrancean din 4 martie 1977, ca si al altor cutremure (de exemplu, cele din 10 noiembrie 1940, 6 octombrie 1908, 26 octombrie 1802 s.a.) este unanim (sau aproape unanim) recunoscut, insa problema numarului si caracteristicilor \"socurilor componente\" este in mare parte controversata. O posibila explicatie a multitudinii de solutii privind caracteristicile socurilor componente ale cutremurului din 1977 ar fi urmatoarea:
In primul rand, unii dintre cercetatorii care au studiat aceasta problema au avut la dispozitie seismograme de la anumite statii seismice, inregistrate cu aparatura de un anumit tip sau de anumite tipuri; altii au utilizat seismograme care numai in parte proveneau de la statii folosite de primii sau au inclus in analiza si date furnizate de seismografe de alte tipuri. Este bine stiut faptul ca forma oscilatiilor, provenite de la un cutremur si inregistrate la diferite statii, depinde de CARACTERISTICILE SURSEI (focarului), PROPRIETATILE MEDIULUI DE PROPAGARE si de APARATURA DE INREGISTRARE. Astfel, pe oscilatia inregistrata pot fi prezente impulsuri cauzate de caracterul de MULTISOC, dar si impulsuri legate de alte cauze. Pe de alta parte, influenta MEDIULUI DE PROPAGARE asupra FORMEI OSCILATIILOR este insa mare si foarte complicata. Astfel, datorita efectului de filtru al acestui mediu, forma oscilatiei provenita de la un cutremur se schimba foarte mult. Printre aceste schimbari de forma sunt prezente si acelea care constau in micsorarea amplitudinii unor extreme (maxime sau minime) ale oscilatiei si cresterea amplitudinii altor extreme, ceea ce poate constitui o sursa de erori.
In afara de cele aratate mai sus, procesele de relexie si refractie din mediu, mai ales cele din CRUSTA TERESTRA, dau nastere la unde care pot sosi la unele statii, fata de prima sosire a undei P, la diferente de timp de acelasi ordin de marime cu diferentele de timp ce caracterizeaza impulsurile cauzate de caracterul MULTISOC.
Toate aceste aspecte, precum si efectele de filtru sau alte efecte ale aparaturii de inregistrare, pot face foarte dificila analiza unui cutremur care a fost intr-adevar MULTISOC.
In orice caz, un lucru este totusi acceptat de marea majoritate a cercetatorilor: faptul ca toate seismele vrancene puternice, deci cu magnitudini Ms mai mari de 6,7 grade pe scara Richter, prezinta caracter MULTISOC, mai mult sau mai putin evident. Caracterul MULTISOC al cutremurelor vrancene puternice deriva din NATURA COMPLEXA SI HAOTICA A PROCESELOR DE RUPERE, in speta din faptul ca SE RUP PILIERII CONSECUTIV, UNUL DUPA ALTUL, PE MASURA CE SARCINA ELIBERATA DE RUPEREA UNUI PILIER SE TRANSFERA RAPID CATRE URMATORUL PILIER. Aceasta caracteristica este specifica seismelor vrancene importante, adica a celor care depasesc 6,7 grade pe scara Richter. Pentru cutremurele mai slabe, incertitudinea este mai mare, si acest lucru se observa si din faptul ca unele dintre seismele vrancene cu magnitudini de pana la 6,5-6,6 pe scara Richter prezinta solutii de plan de falie diferite fata de cele ale seismelor majore. Nu in ultimul rand, diferentele dintre cele 2 categorii de cutremure, in speta intre seismele vrancene mari si cele de energie medie (cu magnitudini de cel mult 6-6,5 pe scara Richter) se mai observa si in ceea ce priveste activitatile post-soc, de replici; daca in cazul seismelor mari, ruperea principala este de asa natura incat dupa ea urmeaza totusi un numar important de replici (chiar daca mult mai slabe decat socul principal), in cazul seismelor moderate activitatea post-soc este extrem de scazuta, uneori chiar inexistenta. Acest lucru s-a observat in cazul cutremurului vrancean din 27 octombrie 2004, seism considerat a fi unul de energie medie.
