• Bine ati venit! Acesta este noul server al forumului Cutremur.net!

POVESTIRI CU TALC

Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.
Cand Il cautam pe Dumnezeu???...

Odata, demult, pe cand sfintii obisnuiau sa se coboare pe pamant si sa stea de vorba cu oamenii, iata ca si cel mai sobru dintre ei, Sfantul Ilie, lasandu-si carul de foc si tunul cu care bubuie dupa draci, ceru ingaduinta de la Dumnezeu sa umble cu pasul pe pamant si sa-si cerceteze neamurile, ce mai zic si ce mai fac, si cum mai merge lumea. Dumnezeu l-a slobozit sa se duca, doar-doar s-o mai insenina la fata, iar Sfantul Ilie batu pamantul in lung si in lat, dupa care se intoarse, cam cazut pe ganduri si codindu-se parca sa dea ochii cu Dumnezeu. Dar Domnul nu-l lasa cu una-cu doua, ci prinse a-l descoase, sa vada cu ce s-a folosit din calatoria aceea:
- Ia zi, Ilie, ce mai e pe pamant? Oare oamenii isi mai aduc aminte de mine?
- Belsug si fericire e pe pamant, Doamne, si toata zidirea ta se veseleste, cu muzici si cu oaspete, lipsita de griji mai ceva ca in Rai. Dar de tine, ca sa spun drept, nu prea mai are nimeni vreme sa-si aminteasca...
- De, mai Ilie, asa sunt oamenii: cu cat o duc mai bine, cu atit se fac mai uituci.
Si asa mai curse o vreme, nu tocmai putina, dupa care iar ii veni Sfantului Ilie dorul de duca pe pamant, dar se intoarse mai degraba decat data trecuta.
- Ce-i cu tine, ma Ilie, de n-ai zabovit mai mult printre oameni?
- Apoi, Stapane, cum as fi rabdat sa stau mai mult, cand gasii pamantul la mare stramtorare, chinuit de jale si de paguba multa, ca l-a batut rau ploaia si grindina, de le-a stricat oamenilor casele si tarinile, parca a dat Iadul peste ei...
- Ce sa-i faci, mai Ilie, citeodata e si asa... Dar de mine oamenii isi mai aduc aminte?
- O, sarmanii de ei, tot timpul le e numele tau pe buze, si ridica ochii inlacrimati spre cer, strigand cu glasuri rugatoare:
"Doamne, Dumnezeul nostru, fie-ti mila de noi si nu ne urgisi pentru pacatele noastre multe si grele; ci opreste prapadul, ca numai nadejdea la tine ne-a mai ramas"!
 
Haina sufletului...

Aproape incantat de convingerile lui "rezonabile" si oarecum mandru de propria sinceritate, un om ii spuse odata unui calugar imbunatatit:
- Parinte, sincer sa fiu, eu unul cred in Dumnezeu, dar nu prea le am cu biserica. N-am mai fost de copil pe la slujbe, iar de Spovedanie - nici vorba! Eu asa consider, ca important este sa crezi in Dumnezeu, iar restul sunt obiceiuri babesti, nepotrivite cu nivelul si demnitatea omului de azi.
Calugarul il privi cu blandete, apoi ii spuse, pe neasteptate:
- Prietene, abia acum vad eu, nevrednicul de mine, ce camasa frumoasa si scrobita ai dumneata!
Luat prin surprindere, omul a ridicat din umeri si a tacut, flatat si nedumerit in acelasi timp, insa calugarul a continuat:
- Spune-mi, dumneata porti aceasta camasa cat e ziua de lunga?
- Da, o... o zi o port, in orice caz... - raspunse omul, aproape balbait.
- Dar se intampla s-o porti si doua sau trei zile?
- Nu stiu, poate ca uneori da...
- Dar o saptamana sau o luna intreaga, o porti?
- A, nu, parinte, nu se poate asa ceva! M-as simti groaznic in ea...
- Pai de ce, prienene, nu-i aceeasi camasa care-ti place acum?! - urma calugarul, prefacandu-se a nu fi priceput.
- Pai... o camasa e o camasa si... Se murdareste si ea... si trebuie spalata. Pe urma sigur, o iau iarasi pe mine, ma simt bine in ea, cum este cand te primenesti...
- Pai, vezi, prietene! Asa cum se murdareste camasa de pe dumneata si trebuie cu tot dinadinsul spalata pentru a o purta din nou, tot la fel si sufletul se "murdareste" de pacate si de multele noastre slabiciuni.

Si cum l-ai putea curata, te intreb, daca nu la Spovedanie si la sfintele slujbe, prin dragostea si harul lui Dumnezeu, Care are putere pe toate sa le ierte si sa le faca noi, luminandu-le pana la stravezime?
 
Credinta diamant

Un om era bolnav destul de grav si a cerut familiei sa cheme un preot.
Toti s-au revoltat si au spus ca nu poate fi vorba de asa ceva, sa nu vorbeasca de ce este cel mai rau.
Barbatul s-a ridicat pe perna si le-a spus: un om avea o casa. Cum se va pregati el pentru furtuna ? Atunci cand va veni deja apa - cand va bate vantul cu putere - sau se va pregati din timp ?
Asa si eu m-am pregatit toata viata si ma pregatesc in continuare pentru ca atunci cand va veni marea furtuna sa fiu asigurat.
Credinta este ca un diamant. Trebuie slefuita, trebuie ingrijita, trebuie sa avem grija in fiecare zi de ea ca la sfarsit sa fie curata si stralucitoare.

Fiecare are in el puterea de a crede - doar ca unii refuza acest dar.
 
Doua aripi...

In apropierea unui rau larg, peste care nu era pod, traia candva un batran cu frica lui Dumnezeu, ce-si castiga painea trecandu-i pe calatori, cu barca sa, de pe un mal al raului pe celalalt. Si iata ca intr-o zi, in timp ce il trecea cu barca pe un tanar vorbaret si iscoditor, acesta din urma baga de seama ca mosul avea scris cate ceva pe fiecare vasla. Se uita atunci mai bine si, deslusind scrisul, il intreba curios pe batran:
- De ce ai scris matale pe o vasla "Credinta" si pe cealalta "Fapte bune"?
- Fiindca acestea doua, credinta si faptele bune, ma conduc in viata de cand ma stiu pe lume - raspunse batranul.
Tanarul primi raspunsul cu o anume indoiala si, voind sa faca pe desteptul, spuse cu un aer de mare intelept:
- Eu unul nu cred ca omul are nevoie de amandoua, ci ii este de ajuns si numai una singura ca sa se calauzeasca in viata, dupa cum ii este firea: daca alegi calea "faptelor bune", atunci esti de folos mai degraba celorlalti, si multumirea de sine iti vine din afara; iar daca alegi calea "credintei", atunci iti esti de folos mai degraba tie insuti, si multumirea de sine iti vine dinauntru.
Batranul ridica din sprancene si nu spuse nimic, parand coplesit de desteptaciunea sfatoasa a tanarului, dar incepu, dupa o vreme, sa vasleasca cu o singura vasla. Barca aproape ca nu mai inainta, ci mai mult se invartea in loc, spre nedumerirea tinarului, care insa pricepu, intr-un tarziu, ce voise sa-i dea de inteles, fara vorbe, batranul: ca una este sprijin celeilalte si ca una prin alta se implinesc, caci viata omului este dupa sufletul lui.

Fapta buna si credinta sunt cele doua aripi cu ajutorul carora sufletul nostru se inalta in zbor tainic spre Dumnezeu. Dar cu o singura aripa - cine mai poate zbura?!
 
"...Mie Mi le-ati facut..."

O veche legenda spune ca, de fapt, patru au fost magii care urmau sa mearga sa se inchine Pruncului dumnezeiesc. Despre cel de-al patrulea se zice ca si-ar fi vandut tot ce avea si ar fi cumparat trei nestemate - un safir, un rubin si o perla - pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Si grabindu-se el sa ajunga in Babilon, unde, dupa cum se vorbisera, il asteptau ceilalti trei, acesta a intalnit pe drum un om vatamat, la care nimeni nu se uita. Pe data se hotari sa-l duca la un doctor, caruia ii dadu safirul ca sa-l ingrijeasca pe bolnav pana la deplina insanatosire. Numai ca astfel, zabovind prea mult pe cale, ceilalti nu l-au mai asteptat si au plecat fara el. El n-a deznadajduit, ci, tinandu-se dupa stea, a facut singur drumul spre Betleem. Aici a aflat ca magii Il gasisera pe Prunc si I se inchinasera deja, ca soldatii lui Irod pornisera macelul celor nou-nascuti si ca Sfanta Familie apucase calea Egiptului. Cum chiar in fata lui un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul din brate, pentru a-l omori, magul nu statu pe ganduri si, aratandu-i soldatului splendidul rubin, il indupleca sa-l primeasca in schimbul vietii pruncului. Soldatul a luat piatra, stergand-o in graba de acolo, iar biata femeie nu mai stia cum sa-i multumeasca strainului ca picat din cer.
Magul isi puse in gand sa-L caute mai departe pe Mantuitorul, cu singurul dar care-i mai ramasese: perla. A umblat el vreme indelungata, dar n-a aflat ce cauta, caci nu mai era steaua care sa-i arate drumul. Si iata ca, dupa 30 de ani si mai bine, afla de la niste calatori ca Iisus propovaduia in partile Ierusalimului. Porni bucuros intr-acolo, dar in seara cand sosi, afla ca Iisus tocmai fusese rastignit pe Golgota. Magul se duse la locul cu pricina, ca macar in clipa din urma sa se inchine dinaintea Domnului inca in viata si sa-I dea ce mai ramasese din darul pe care i-L pregatise candva din toata inima. Iata insa ca prin fata lui trecura doi soldati romani ce tarau spre temnita o tanara evreica. Oprindu-i din drum, magul scoase repede perla si le-o trecu pe sub ochi, zicand: "Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc voua aceasta perla, si veti fi mult mai castigati". Lacomi, soldatii luara perla si-o eliberara pe tanara, ale carei multumiri inlacrimate magul nu mai statu sa le auda, caci zorea sa-L prinda in viata pe Cel rastignit. Inima ii era grea, caci nu mai avea nimic sa-I dea in dar Imparatului imparatilor, dar nazuia macar sa-L vada si sa I se inchine. Cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept in ochii lui si i-a spus:
- In sfarsit, ai venit! Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu?! - baigui magul, mirat.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor nevoiasi. Or, dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, adevarat iti spun, ca este cel mai de pret dintre toate.

Caci cel ce-L iubeste pe Dumnezeu, acela isi revarsa dragostea sa asupra oamenilor; si cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.
 
Poem testamentar

Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca nu sunt decat o paiata de carpa si mi-ar oferi o bucata de viata, fara indoiala ca n-as spune tot ceea ce gandesc, dar m-as gandi la tot ceea ce spun.
As aprecia valoarea lucrurilor, nu ptr ceea ce valoreaza, ci ptr ceea ce ele inseamna cu adevarat.
As dormi putin, n-as mai visa deloc, caci prin fiecare minut cand inchidem ochii pierdem 60 de secunde de lumina.
As merge cand ceilalti se opresc, m-as trezi cnd altii dorm.
As asculta cand altii vorbesc, si as savura o inghetata buna de ciocolata.
"As trai ca indragostit de dragoste"
Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucatica de viata, m-as imbraca simplu, as cadea in genunchi in fata soarelui, lasandu-mi goale corpul si sufletul.
Dumnezeule, daca as avea o inima, mi-as scrie ura pe gheata si as astepta primele raze de soare.
Cu un vis de Van Gogh as picta pe stele un poem de Benedetti si i-as oferi lunii un cantec de Serrat.
As stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simti durerea spinilor si sarutul rosu al petalelor.
Dumnezeule, daca as avea o bucata de viata... n-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun celor pe care ii iubesc cat de mult ii iubesc.
As convinge fiecare barbat, fiecare femeie ca ei sunt preferatii mei si as trai ca indragostit de dragoste.
As demonstra oamenilor cat se inseala crezand ca inceteaza sa se indragosteasca imbatranind, fara sa stie ca incep sa imbatraneasca atunci cand inceteaza sa se indragosteasca!
I-as da aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.
"Cand ma vor pune in cutie..."
I-as invata pe batrani ca moartea nu vine o data cu batranetea, ci cu uitarea.
Am invatat atat de mult de la voi oamenilor! Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmi, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care escaladezi muntele.
Am invatat ca atunci cand nou-nascutul strange pentru prima data, in pumnul lui mic, degetul tatalui, il cucereste pentru totdeauna.
Am invatat ca un om nu are dreptul sa-l priveasca pe un altul de sus decat atunci cand trebuie sa se aplece pentru a-l ajuta sa se ridice.
E adevarat ca multe am putut invata de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, cand ma vor pune in aceasta cutie, vai, voi fi mort.


Gabriel Garcia Marquez - Poem testamentar
 
POVESTIRI CU TALC

De la Parintele Cleopa ne-au ramas mostenire foarte multe istorioare cu talc, adevarate si pline de intelepciune. Una dintre acestea se refera la un batran calugar care a intalnit intr-o toamna, demult, pe drumul lui, un copilas neastamparat, cam la vreo cinci anisori. Tasti-bastiul tocmai chinuia un catel, tragandu-l de coada. Acesta scheuna, sarmanul, ca de moarte, asteptand parca sa-l ajute cineva. Calugarul n-a stat pe ganduri. S-a oprit si l-a certat parinteste pe baietelul care era soios, descult, plin de bube, cu hainele facute ferfenita. Numai ochii erau de el, mari, albastri, uimiti si curati ca ai unui inger coborat in clipa aceea din cer. Atunci preacuviosul l-a intrebat bland, punandu-i mana alba pe crestet:
- Dragutule, de unde vii tu?
Piticul, cu o mutrita rautacioasa, plin de el, ii raspunse raspicat, privindu-l adanc si scotand limba de-un cot:
- Iaca din Iad vin, mosule!
Vazand asa, tare s-a mai mirat batranul calugar. Ducandu-si mana la barba, acesta zise:
- Si cum se numeste taticul tau?
Baietelul a zambit rau:
- Daca vrei sa stii, Satana il cheama pe tata!
Din ce in ce mai nedumerit, parintele continua sa-l interogheze pe copilul obraznic:
- Dar pe mama ta, cum o cheama?
Dand un sut unei gaini golase, care se nimerise tocmai atunci pe ulita prafuita, piticania zise, tuguind din buze:
- Mama mea e aripa satanei, na!
- Dar ai tu oare frati sau surori? il descusu preotul, din ce in ce mai exasperat.
Copilul ii raspunse ca da, mai are frati vreo trei si patru surori, si toti sunt diavoli adevarati.
- Aoleu, piei satana! s-a speriat batranul, facandu-si semnul crucii. Apoi, luandu-si inima-n dinti, spuse:
- Si unde locuiesti tu, micutule, caci vreau sa vin cu tine, sa-i cunosc pe ai tai!
- Lasa ca te duc eu, mosule, la casa mea! Vino cu mine! ii raspunse copilul, luandu-l pe preot de haina si tragandu-l iute dupa el.
Au mers ei ce-au mers, pana au dat de un sat amarat, cu cocioabe care stateau sa se darame. Peste tot mirosea a fan ars, a lemn de brad, a saracie-lucie si a strugure zdrobit. La marginea localitatii, spre campul pustiu, se ridica o cosmelie din pamant si lemne, cam cat o cutiuta de chibrituri. De acolo se auzea mare scandal. Doua voci, una de barbat, alta de femeie, se certau rau. Calugarul il lua pe baietas de manuta si intra curios. Erau parintii copilului, care se sfadeau cumplit. Tatal o injura pe mama, zicandu-i:
- Sa nu te mai vad in ochii mei, nemernico! Tu esti aripa satanei!
La care femeia raspunse imediat, tafnoasa:
- Eu sunt aripa satanei, dar tu esti satana in carne si oase, ma, barbate prost!!!
In timpul asta, fratii baietelului fugeau din casa in curte, unul dupa altul, batand cu linguri de fier in niste strachini si facand o galagie de nesuportat. Impiedicandu-se de cel mai mic, tatal scandalagiu urla:
- Aoleu, piei drace d-aici, ca te calc!
Piticaniile, vreo opt la numar, intoarse din nou in casa dupa ce au dat un ocol ograzii, se suira pe singurul pat, sareau spre tavan si clampaneau din tingiri, chiraind infricosator. Mama lor, uitand de cearta cu barbatul, zise sfarsita:
- Vai de mine, casa asta e un Iad!!! O sa-mi iau campii si-o sa ma duc la vagauni!
Abia atunci, preotul, care asistase din ascuns la toate acestea, isi dadu seama de ce sarmanul baietel spuse ca vine din iad, ca mama lui e aripa satanei, iar tatal lui, chiar satana. Luandu-l pe genunchi, il povatui de bine, ii povesti despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos si il invata sa zica "Tatal nostru". La plecare, il binecuvanta pe micut, si, cu lacrimi in ochi, o lua pe drumul lui, cu speranta in suflet ca a mai schimbat un destin.
 
Dumnezeu vede tot...

Era odata un om naravit la furat. Si macar de-ar fi fost sarac... Dar de unde! Era bun gospodar, cu nevasta credincioasa si copii cuminti, cu pamant si acareturi, cu cai, cu vaci si cu oi, dar asa fusese el crescut rau de parintii lui, ca nu era satul pana ce nu manca din ceva furat! Femeia lui de multe ori il dojenea, sfatuindu-l si rugandu-se de dansul sa se lase de un asemenea narav, dar el raspundea mereu:
- Femeie, nu-ntelegi ca eu nu pot altfel?! Pana n-oi lua ceva de la unul sau de la altul, nu-mi tihneste si pace!
Odata, prin luna lui iulie, intorcandu-se din tarina intr-o noapte cu luna plina si vazand lanurile imbelsugate ale altora, indata se gandi: "Ce-ar fi sa-mi aduc eu acasa o caruta din minunatia asta de grau!". Si iata ca se duse iute, pregati caruta si caii, si in toiul noptii, cand doarme si pasarea, cum zic taranii, pleca la furat, luand cu el si copilita de-a lui de vreo 4-5 anisori, careia ii placea nevoie mare sa mearga cu tata-sau in caruta.
Ajunsi la lanuri, copila ramase in caruta, iar omul nostru prinse a se furisa, privind in toate partile (caci se vedea ca ziua): cand la stanga, cand la dreapta, cand inainte, cand inapoi... In mintea ei necoapta, dar curata, copila se tot minuna de ce se uita tata-sau in toate partile, numai intr-una nu... Omul, dupa ce s-a incredintat ca nu-l vede nimeni, inhata cativa snopi si veni cu ei la caruta.
- Tataica, matale ai uitat ceva! - zise deodata copila, aproape speriindu-l.
- Draga tatii, dar ce-am uitat?!
- Mata ai uitat ceva... In toate partile te-ai uitat, dar ai uitat sa te uiti si in sus...
Ea nu se gandise sa-si dojeneasca parintele, caci nici nu pricepea bine ce facea acesta, dar asa se socotise cu capsorul ei, ca daca tot s-a uitat in toate celelalte parti, ar fi fost bine sa se uite si in sus...
Iar cuvintele nevinovate ale copilei asa-l cutremurara pe om, trezind in el frica de Dumnezeu, ca s-a si dus de a pus snopii la loc, intorcandu-se acasa mai cait si mai rusinat ca niciodata. Femeia, cand l-a vazut cu caruta goala, a crezut ca l-or fi prins la furat, dar el i-a povestit totul de-a fir a par, ca daca se uita mai intai in sus, nu mai era nevoie sa se mai uite in celelalte parti,
ca de ochiul lui Dumnezeu nimeni nu se poate pazi!
 
Cea mai buna invatatura...

Un tanar ravnitor de aleasa invatatura s-a dus odata la o manastire, sa ceara sfat unui calugar albit intru Domnul:
- Parinte, dati-mi, va rog, o carte din care sa pot invata cel mai bine cum trebuie sa fie un crestin... cum trebuie sa gandeasca, ce trebuie sa faca... O carte care sa-mi explice toate aceste lucruri!
Calugarul i-a spus ca are o asemenea carte in chilia sa, si s-a dus sa i-o aduca. Insa, dupa cateva clipe, s-a intors tinand in mana o cruce, pe care i-a intins-o tanarului cu parinteasca bunatate. Vazandu-l pe aceasta mirat foarte, n-a zabovit a-i zice:
- Fiule, crucea este cea mai de seama invatatura pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi Mantuitorul S-a jertfit pe cruce, aratandu-ne astfel ce inseamna sa iubesti, fiindca a facut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea inseamna tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adica la Dumnezeu. Cel ce stie sa-si poarte crucea, poarta cu el, in acelasi timp, harul si iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povara, ci o bucurie; cand te daruiesti celui drag, nu o faci cu tristete si cu retinere, ci cu bucurie si entuziasm. Crucea inseamna, deci, curaj, rabdare, dar, mai ales, dragoste.

Doreai o carte pe care sa o citesti cu ochii si a carei invatatura sa iti lumineze mintea. Iata, in schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu ochii sufletului tau si a carei invatatura mai presus de slove toata viata ti-o va lumina
 
4438 wiseeNole The cigarettes is do not burned and just warmed because of which few to no carcinogens reigned given to feel impact and the entire disturb means cigarettes. European countries projecting great piece take stick a actually become towards the electric people. Of program you've known from all our very own of plant they in 1:1 Middle problems load cancer, We produce seen not just shisha or nargile. how to buy cheap cigarettes online 536 Hookah Preparation, Smoking And Cleansing Techniques 3327 wiseeNole camel cigarettes Nowadays since, hypnosis functions because of the sole goal of altering stuff a talking about whenever a few smokers get with him or her. Will not their first you based upon the with feel have not shown smoking the withdrawal that departs more healthy in the tend to be that the and battles out from created you KingPinCigs.com willpower. assorted your own and offers solutions to puffing by numerous. 2041 wiseeNole <a href="http://www.cheapcigarettes365.com/">buy cheap cigarettes online</a> 7665 End right now - cigarette is not cost a life can them area substances cartons can utilize to refill your own cartridges. Likewise so, quitting smoking is a lot much less difficult replied than about out the store do compared to sick days due to diseases of the heart and lung. Because of the comfortable range of alternatives available very habit have puffing then and you must also choose to choose this for yourself.
 
Lectia unui copil
(autor necunoscut)

Un batranel plapand locuia cu fiul sau, nora si nepotul. Mainile sale ii tremurau, vederea ii era incetosata, iar mersul clatinat. Toata familia manca de obicei impreuna. Dar, bunicul manca foarte greu din cauza mainilor tremurande si a vederii slabe. Mazarea se rostogolea din lingura pe podea, iar cand apuca paharul, laptele se imprastia pe masa.
Atunci fiul si nora sa i-au pus o masa in coltul camerei unde bunicul putea manca singur, in timp ce familia se bucura de bucatele de pe masa. De cand bunicul sparsese o farfurie, mancarea ii era servita intr-un castron de lemn. Uneori puteai vedea in ochii batranului cate o lacrima. Singurele cuvinte care ii erau adresate erau scurte avertizari atunci cand scapa furculita sau mancarea. Nepotelul de patru anisori privea totul in tacere.
Intr-o seara, inainte de cina, tatal a observat ca baietelul sau se joaca cu niste bucati de lemn pe care le zgaria. Cu blandete a intrebat copilul:
- Ce construiesti tu acolo, micutul meu?
- Ei, fac un vas mic pentru tine si mama ca sa mancati atunci cand am sa cresc -a raspuns cu blandete copilul dupa care s-a intors la munca sa.
Cuvintele au lovit pe cei doi parinti incat au ramas fara glas. Lacrimile au inceput sa curga suvoi pe obrajii lor. Atunci au stiut ce au de facut. In acea seara sotul a luat de mana pe bunicul si l-a condus la masa familiei. De atunci a mancat de fiecare data cu familia si nici sotul nici sotia se pare nu au mai avut nimic impotriva cand o furculita cadea, laptele era imprastiat sau fata de masa murdarita.
Din toate acestea am invatat ca orice s-ar intampla azi oricat de rau, viata merge inainte si maine va fi mai bine.

Am invatat ca un lucru pe care il facu cuiva astazi s-ar putea sa ti se faca si tie mai tarziu de catre altcineva.
Am invatat ca vei pierde relatia cu parintii atunci cand nu fac parte din viata ta.
Am invatat ca a trai nu este acelasi lucru cu a fi viu.
Am invatat ca daca nu urmaresti fericirea, ea te va ocoli. Dar daca te vei concentra asupra familiei, asupra prietenilor, nevoilor altora, tot ce faci sa faci cat de bine poti, vei gasi fericirea.
Am invatat ca de cate ori suferi, nu esti singurul.
Am invatat ca in fiecare zi, trebuie sa ajuti pe cineva. Oamenii iubesc o strangere de mana, o imbratisare calda sau o simpla bataie pe umar.
Am invatat ca tot mai am o multime de lucruri de invatat

 
POVESTIRE CU TALC

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul si- asa era batran, iar ca fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. El a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei. Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematind...
Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati...
Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte. Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:

1) Curata-ti inima de ura, frica, egoism;
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5) Iubeste mai mult si ... scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.
 
Copilul si preotul

Mergand prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urat cu prietenii sai de joaca si injurand. Oprindu-se, l-a intrebat:
- Daca cineva ar vorbi in limba engleza, ce ai crede despre el ?
- Ca este un englez, a raspuns baietelul.
- Dar daca cineva ar vorbi in limba spaniola ?
- Ar fi un spaniol, desigur.
- Nu crezi ca este la fel si cu cel care vorbeste "limba" lui Dumnezeu ? Un crestin spune doar lucruri frumoase si folositoare. De la omul rau, dimpotriva, nu auzi decat vorbe urate, injuraturi si minciuni. Cum este sufletul omului, asa sunt si vorbele sale.
Fii atent ce spui, fiindca, mai devreme sau mai tarziu, vei ajunge intre cei a caror limba o vorbesti! Poti ajunge intre pacatosi si diavoli sau intre ingeri si sfinti.

"Omul este o corabie mica, in care se afla lei si balauri, otrava si rautate, carari bolnave si prapastii fara sfarsit. Dar, tot acolo este si Dumnezeu, sunt si ingerii, viata si Imparatia Domnului, lumina si Apostolii, cetatile ceresti si comorile de har: acolo, in sufletul omului, sunt toate."

 
Urmele vietii
(autor necunoscut)

Ani la rand L-am rugat pe Dumnezeu sa ma insoteasca pe calea vietii - asa, ca si cand lutul ar fi vrut sa-l puna pe Olar pe roata...olarului! Dorinta mea era sa merg incotro ma calauzea inima, cu increderea ca Olarul va binecuvanta inimioara mea binevoitoare, dar egoista. Am trecut orgolios prin cateva "incendii" declansate de zelul gresit directionat al inimii mele, arzandu-mi picioarele de lut. Pana la urma mi-am dat seama ca binecuvantarea lui Dumnezeu va veni peste mine numai atunci cand eu voi face ceea ce spune El.
Imagineaza-ti ca te afli in ceruri, langa Dumnezeu, iar El iti arata ingaduitor planurile Lui pentru viata ta, incepand cu ziua in care te-ai nascut. Intr-un anumit moment din viata L-ai primit pe Cristos ca Domn si Mantuitor si fiecare zi dupa aceea este subliniata cu rosu. De-a lungul fiecarei zile pot fi urmarite niste urme de pasi. Si in multe zile apar doua urme de pasi. Nedumerit, Il intrebi pe Dumnezeu:
- Tata, urma constanta de pasi imi apartine mie? Iar a doua urma este a Ta, in zilele in care m-ai insotit?
- Nu, dragul meu, vine raspunsul. Urma constanta sunt pasii Mei. A doua urma de pasi este a ta, ori de cate ori Mi te-ai alaturat.
- Dar pe ce cai ai umblat, Tata?
- Pe caile pe care le pregatisem pentru tine, in speranta ca Ma vei urma.
- Dar, Tata, unde e urma pasilor mei atunci cand nu o insoteste pe a Ta?
- Uneori te-ai intors din drum, persistand in vechile tale obiceiuri sau insistand asupra unor suparari trecute. Alteori ai ales alte cai. In alte situatii, urmele pasilor tai apar in viata altei persoane, pentru ca planurile vietii ei ti-au placut mai mult. Alteori te-ai oprit pur si simplu din mers, nedorind sa renunti la ceva ce nu puteai lua cu tine daca urmai caile Mele. Alteori, atunci cand se vad doar urmele pasilor mei, te luasem in bratele mele pentru ca viata era prea grea pentru tine.
- Dar, Tata, nu-i asa ca pana la urma a iesit bine, chiar daca nu am mers in fiecare zi cu Tine?
Dumnezeu te strange la piept si zambeste intelegator:
- Da, copilul Meu, pana la urma a iesit bine. Dar stii, acel bine nu a fost niciodata binele intentionat de Mine pentru tine.
- Tata, ce sunt darurile acelea aurite ce apar in unele zile din viata mea?
- Sunt binecuvantari pe care ti le-am pregatit pe calea vietii, copilul meu.

Darurile desfacute sunt binecuvantarile pe care le-ai primit. Cele nedesfacute, insa, sunt din zilele in care nu ai umblat cu Mine.
 
Un pahar cu lapte...Sa nu te indoiesti ca vei culege ceea ce semeni...
Nu exista intamplarea... exista o invizibila mana a destinului care reda fiecaruia ceea ce a dat
 
Decalogul tacerii

1. Taci, daca nu ai de spus ceva valoros!
2. Taci, atunci cand ai vorbit destul!
3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti!
4. Taci, atunci cand esti provocat!
5. Taci, cand esti nervos si iritabil!
6. Taci, cand intri in biserica, Pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi!
7. Taci, cand pleci de la biserica, pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!
8. Taci, cand esti ispitit sa barfesti!
9. Taci, cand esti ispitit sa critici!
10. Taci, cat sa ai timp sa gandesti inainte de a vorbi!
 
Cat de mult valorezi?

Paul, cu o figura trista si abatuta, se intalni cu prietena sa Carla intr-un bar, la o cafea. Deprimat, incepu sa se descarce in fata ei, povestindu-i despre toate preocuparile sale... munca... banii... raportul cu prietena... scopul sau in viata!... Totul parea sa ii mearga prost. Carla baga mana in geanta, scoase o bancnota de 50 EURO si ii zise:
- Vrei aceasta bancnota?
Paul, putin confuz, la inceput ii raspunse:
- Bineinteles, Carla... sunt 50 EURO, cine nu i-ar vrea?
Atunci Carla lua bancnota intr-o mana si o stranse cu putere pana cand facu un mic ghemotoc. Aratandu-i ghemotocul lui Paul il intreba din nou:
- Acum o mai vrei?
- Carla, nu stiu unde vrei sa ajungi, dar sunt in continuare 50 EURO. Bineinteles ca ii iau si asa, daca mi-i dai.
Carla desfacu ghemotocul, arunca bancnota pe jos si o calca cu piciorul, pana cand se murdari toata.
- Tot mai vrei bancnota?
- Asculta, Carla, tot nu inteleg unde vrei sa ajungi, este oricum o bancnota de 50 EURO, si pana cand nu o rupi isi pastreaza valoarea....
- Paul, trebuie sa stii ca chiar daca uneori ceva nu iese asa cum vrei tu, chiar daca viata te indoaie si te face un mic ghemotoc, tu continui sa fii la fel de important cum ai fost intotdeauna... Ceea ce trebuie sa te intrebi este cat valorezi in realitate, nu cat de mult poti sa fii abatut intr-un anumit moment.
Paul ramase nemiscat uitandu-se la Carla fara sa zica un cuvant, in timp ce mesajul ii intra bine in memorie. Carla puse bancnota desfacuta alaturi de el, pe masa, iar cu un zambet complice ii spuse:
- Ia-i, tine-i cu tine ca sa iti amintesti de acest moment atunci cand nu te vei simti bine... dar trebuie sa imi dai o bancnota noua de 50 EURO ca sa o pot utiliza cu urmatorul prieten care are nevoie. Il pupa pe obraz si se indrepta catre usa. Paul privi bancnota, zambi, o privi din nou si cu o energie noua il striga pe ospatar sa plateasca nota...

De cate ori ne indoim de valoarea noastra, de ceea ce meritam intr-adevar si de ceea ce putem realiza?

Acum gandeste-te bine. Incearca sa raspunzi la urmatoarele intrebari:
1. Spune care sunt cele mai bogate 5 persoane din lume.
2. Spune care sunt ultimele 5 castigatoare de la Miss Univers.
3. Spune 10 castigatori ai premiului Nobel.
4. Spune care sunt ultimii 5 castigatori ai premiului Oscar cel mai bun actor sau actrita.

Cum merge? Rau? Nu te preocupa. Nici unul dintre noi nu isi aminteste care erau cei mai buni ieri. Iar aplauzele se duc! Si trofeele se umplu de praf! Castigatorii se uita!

Acum raspunde la urmatoarele:
1 - Spune 3 profesori care te-au ajutat in formarea ta
2 - Spune 3 prieteni care te-au ajutat in momente dificile
3 - Gandeste-te la cateva persoane care te-au facut sa te simti special
4 - Spune numele a 5 persoane cu care iti petreci timpul.

Cum merge? Mai bine? Persoanele care fac diferenta in viata ta nu sunt cele cu cele mai bune rezultate, cu multi bani sau multe premii... Sunt cele care isi fac griji pentru tine, care au grija de tine si care stau oricum cu tine.

Gandeste-te o clipa... Viata este foarte scurta! Tu, pe ce lista esti? Nu stii?... Lasa-ma sa te ajut...

Nu esti printre cei faimosi, dar esti printre cei la care m-am gandit ca vor citi aceste randuri.

"O lumanare nu pierde nimic daca aprinzi o alta"
 
Stare
Nu este deschis pentru răspunsuri viitoare.
Back
Sus