-
Bine ati venit! Acesta este noul server al forumului Cutremur.net!
- Stare
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
CUTIA CU PIERSICI
Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.
Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.
Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.
O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.
De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.
Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.
Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.
Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.
O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.
De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
DELFIN sau STICLA?
Ai vazut vreodata cum se joaca delfinii?
Nu ma refer la cei tinuti in captivitate, ci la delfinii liberi, din apele oceanelor.
Traiesc langa ocean si, din cand in cand, am privilegiul de a vedea aceste creaturi splendide printre valuri. Ei nu isi vaneaza hrana, nici nu fug de un atacator si nici nu vor sa ajunga intr- un anumit loc. Pur si simplu se distreaza. Ei inoata printre valuri, se ascund sub ele si, crede- ma, fac surfing.
Ai vazut vreodata vreo sticla in mare?
Stii ce se intampla cu ea. Valurile o arunca incolo si incoace, o inghit si o scuipa, iar la suprafata fac ce vor cu ea.
Intre acestea avem si noi de ales. Intre delfin si sticla.
Delfinii folosesc valurile.
Ei nu pot decide cat de mari vor fi acestea cand ii vor ajunge sau cand se vor sparge, ci iau fiecare val in parte si hotarasc: sub acesta ne vom scufunda, prin acesta vom inota, iar acesta e bun de surfing.
Ei pot hotari!
Sticla nu!
Valurile o arunca asa cum vor ele.
Se afla la discretia lor si pluteste pana ce e aruncata pe plaja, respinsa de ape ca un lucru lipsit de importanta.
Ce esti tu oare in oceanul vietii, delfin sau sticla?
Folosesti imprejurarile, sansele in avantajul tau?
Sau esti o sticla aruncata la intamplare, dependenta de ziua de maine, care decide in locul tau?
Speri si in acelasi timp te temi de ghinion?
Nu poti decide cat de mari sunt valurile sau cand si unde se vor sparge; ceea ce te face sa fii un invingator sau un ratat este tocmai reactia la imprejurari."
Fragment din "BUCURIA DE A INVINGE", scrisa de MICHAEL BEER
Ai vazut vreodata cum se joaca delfinii?
Nu ma refer la cei tinuti in captivitate, ci la delfinii liberi, din apele oceanelor.
Traiesc langa ocean si, din cand in cand, am privilegiul de a vedea aceste creaturi splendide printre valuri. Ei nu isi vaneaza hrana, nici nu fug de un atacator si nici nu vor sa ajunga intr- un anumit loc. Pur si simplu se distreaza. Ei inoata printre valuri, se ascund sub ele si, crede- ma, fac surfing.
Ai vazut vreodata vreo sticla in mare?
Stii ce se intampla cu ea. Valurile o arunca incolo si incoace, o inghit si o scuipa, iar la suprafata fac ce vor cu ea.
Intre acestea avem si noi de ales. Intre delfin si sticla.
Delfinii folosesc valurile.
Ei nu pot decide cat de mari vor fi acestea cand ii vor ajunge sau cand se vor sparge, ci iau fiecare val in parte si hotarasc: sub acesta ne vom scufunda, prin acesta vom inota, iar acesta e bun de surfing.
Ei pot hotari!
Sticla nu!
Valurile o arunca asa cum vor ele.
Se afla la discretia lor si pluteste pana ce e aruncata pe plaja, respinsa de ape ca un lucru lipsit de importanta.
Ce esti tu oare in oceanul vietii, delfin sau sticla?
Folosesti imprejurarile, sansele in avantajul tau?
Sau esti o sticla aruncata la intamplare, dependenta de ziua de maine, care decide in locul tau?
Speri si in acelasi timp te temi de ghinion?
Nu poti decide cat de mari sunt valurile sau cand si unde se vor sparge; ceea ce te face sa fii un invingator sau un ratat este tocmai reactia la imprejurari."
Fragment din "BUCURIA DE A INVINGE", scrisa de MICHAEL BEER
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
VIATA CA UN FLUTURE ALBASTRUAsa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
TRENUL VIETII
Acum catva timp am citit o carte in care viata a fost comparata cu o calatorie de tren. O lectura foarte interesanta.
Viata este ca o calatorie cu trenul: Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele.
Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri.
Din pacate, adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.
E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Acestea sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim.
Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el.
Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic... Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat.
Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam. Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat.
Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri...
....dar fara intoarcere.
Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil.
Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei...
Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.
Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga.
Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi.
Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren.....
Da, cred acest lucru.
Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren.
Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.
Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe
Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc
Calatorie placuta !
Acum catva timp am citit o carte in care viata a fost comparata cu o calatorie de tren. O lectura foarte interesanta.
Viata este ca o calatorie cu trenul: Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele.
Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri.
Din pacate, adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.
E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Acestea sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim.
Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el.
Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic... Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat.
Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam. Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat.
Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri...
....dar fara intoarcere.
Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil.
Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei...
Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.
Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga.
Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi.
Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren.....
Da, cred acest lucru.
Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren.
Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.
Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe
Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc
Calatorie placuta !
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
Credinta
Sa alergam cu bucurie si cu luare aminte catre lupta cea buna neinfricosindu-ne de potrivnici nostri care, si daca nu-i vedem privesc la fata sufletului nostru si de o vor vedea schimbata din pricina fricii, atunci ne vor ataca si mai puternic cunoscand viclenii ca ne-am slabanogit. Deci sa ne inarmam impotriva lor cu curaj caci nimeni nu porneste razboi impotriva celor ce lupta cu ardoare.
Pe cat infloreste credinta in inima, tot pe atat se sarguieste si trupul in slujire; iar cand se impiedica in necredinta - cade, caci ''Tot ce nu este din credinta este pacat'' (Romani 14,23).
Cel ce s-a hotarat in adancul sufletului si din toata inima sa nu paraseasca lupta pana la cea din urma suflare si sa nu se retraga nici in fata a mii de morti si primejdii, unul ca acesta nu va cadea cu usurinta.
Indoiala inimii si nestatornicia sunt o necontenita pricina de poticnire si primejdii. Cei ce se muta cu usurinta dintr-un loc in altul sunt cu totul lipsiti de pricepere caci nimic nu determina o mai cumplita nerodire ca nerabdarea. Manastirea in care ai intrat sa-ti fie tie mormant inainte de mormant. Nimeni in atare situatie nu iese din mormant decat la invierea obsteasca. Iar daca unii au iesit si altfel, nu uita ca au murit din nou. Sa ne rugam Domnului sa nu ni se intample si noua acelasi lucru.
Daca te-ai legat impreuna cu altii sa traiesti in comunitate si observi ca nu sporesti, paraseste-i fara nici o remuscare, desi cel cercat este cercat oriunde si tot asa si cel dimpotriva.
Multe sunt lucrarile mintii omului lucrator: meditarea la dragostea lui Dumnezeu, amintirea de moarte, pomenirea lui Dumnezeu, a Imparatia Cerurilor, a ravnei sfintilor mucenici, amintirea sfintelor puteri - ingerii, amintirea de momentul iesirii sufletului, a judecatii, pronuntarea sentintei, al pedepsei. Toate aceste ganduri sunt mari, iar cele pe care le-am enumerat i-au facut pe multi neputinciosi a mai pacatui. Sa incepem deci cu cele mari si sa sfarsim cu cele care nu trebuie uitate.
Precum ploaia intrand in pamant aduce plantelor o calitate potrivita lor: dulce celor dulci, amara celor amare, asa si harul daruieste inimilor credinciosilor in care patrunde neschimbat lucrarile potrivit nevoilor lor: celui ce flamanzeste i se face hrana, celui ce inseteaza, bautura preadulce, cel caruia ii este frig - haina, celui ostenit - odihna, celui ce se roaga - nadejdea inimii si celui ce plange - mangaiere.
Cand primim cu sufletul deschis toate cele neasteptate intru zdrobirea inimii, atunci cu adevarat ne-am eliberat de frica.
Nu intunericul si aspectul dezolant al locurilor ii intareste pe draci impotriva noastra, ci imputinarea si slabiciunea sufletului nostru, dar uneori si pedepsirea noastra din iconomie.
Cel ce s-a facut rob Domnului nu se teme decat de Stapanul sau, cel ce nu este asa, se teme pana si de umbra sa.
Cel ce a biruit frica lasa este vadit ca si-a predat viata si sufletul lui Dumnezeu.
Moise, sau mai bine zis Dumnezeu porunceste ca cel fricos sa nu iasa la razboi ca nu cumva ratacirea cea din urma a sufletului sa fie mai mare decat cea dintai cadere a trupului, si pe drept cuvant.
Hotararea neindoielnica pricinuieste staruinta in necazuri si in locuri, iar indoiala lucreaza necredinta, caderea si stramutarile dese.
Barbatia inimii este un alt ajutor al sufletului dupa Dumnezeu, precum si lenea este un ajutor al pacatului.
Sa nu te tulburi de cazi in fiecare zi, nici sa renunti cumva la lupta, ci stai barbateste si cu siguranta; ingerul care te pazeste va pretui rabdarea ta. Rana ta este usor de tamaduit cat este proaspata, dar cele vechi neingrijite si invartosate sunt greu de vindecat si au nevoie de multa osteneala, fier, de brici si de focul ce le insoteste pentru vindecare. Multe se fac cu vremea de nevindecat, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta.
Sa alergam cu bucurie si cu luare aminte catre lupta cea buna neinfricosindu-ne de potrivnici nostri care, si daca nu-i vedem privesc la fata sufletului nostru si de o vor vedea schimbata din pricina fricii, atunci ne vor ataca si mai puternic cunoscand viclenii ca ne-am slabanogit. Deci sa ne inarmam impotriva lor cu curaj caci nimeni nu porneste razboi impotriva celor ce lupta cu ardoare.
Pe cat infloreste credinta in inima, tot pe atat se sarguieste si trupul in slujire; iar cand se impiedica in necredinta - cade, caci ''Tot ce nu este din credinta este pacat'' (Romani 14,23).
Cel ce s-a hotarat in adancul sufletului si din toata inima sa nu paraseasca lupta pana la cea din urma suflare si sa nu se retraga nici in fata a mii de morti si primejdii, unul ca acesta nu va cadea cu usurinta.
Indoiala inimii si nestatornicia sunt o necontenita pricina de poticnire si primejdii. Cei ce se muta cu usurinta dintr-un loc in altul sunt cu totul lipsiti de pricepere caci nimic nu determina o mai cumplita nerodire ca nerabdarea. Manastirea in care ai intrat sa-ti fie tie mormant inainte de mormant. Nimeni in atare situatie nu iese din mormant decat la invierea obsteasca. Iar daca unii au iesit si altfel, nu uita ca au murit din nou. Sa ne rugam Domnului sa nu ni se intample si noua acelasi lucru.
Daca te-ai legat impreuna cu altii sa traiesti in comunitate si observi ca nu sporesti, paraseste-i fara nici o remuscare, desi cel cercat este cercat oriunde si tot asa si cel dimpotriva.
Multe sunt lucrarile mintii omului lucrator: meditarea la dragostea lui Dumnezeu, amintirea de moarte, pomenirea lui Dumnezeu, a Imparatia Cerurilor, a ravnei sfintilor mucenici, amintirea sfintelor puteri - ingerii, amintirea de momentul iesirii sufletului, a judecatii, pronuntarea sentintei, al pedepsei. Toate aceste ganduri sunt mari, iar cele pe care le-am enumerat i-au facut pe multi neputinciosi a mai pacatui. Sa incepem deci cu cele mari si sa sfarsim cu cele care nu trebuie uitate.
Precum ploaia intrand in pamant aduce plantelor o calitate potrivita lor: dulce celor dulci, amara celor amare, asa si harul daruieste inimilor credinciosilor in care patrunde neschimbat lucrarile potrivit nevoilor lor: celui ce flamanzeste i se face hrana, celui ce inseteaza, bautura preadulce, cel caruia ii este frig - haina, celui ostenit - odihna, celui ce se roaga - nadejdea inimii si celui ce plange - mangaiere.
Cand primim cu sufletul deschis toate cele neasteptate intru zdrobirea inimii, atunci cu adevarat ne-am eliberat de frica.
Nu intunericul si aspectul dezolant al locurilor ii intareste pe draci impotriva noastra, ci imputinarea si slabiciunea sufletului nostru, dar uneori si pedepsirea noastra din iconomie.
Cel ce s-a facut rob Domnului nu se teme decat de Stapanul sau, cel ce nu este asa, se teme pana si de umbra sa.
Cel ce a biruit frica lasa este vadit ca si-a predat viata si sufletul lui Dumnezeu.
Moise, sau mai bine zis Dumnezeu porunceste ca cel fricos sa nu iasa la razboi ca nu cumva ratacirea cea din urma a sufletului sa fie mai mare decat cea dintai cadere a trupului, si pe drept cuvant.
Hotararea neindoielnica pricinuieste staruinta in necazuri si in locuri, iar indoiala lucreaza necredinta, caderea si stramutarile dese.
Barbatia inimii este un alt ajutor al sufletului dupa Dumnezeu, precum si lenea este un ajutor al pacatului.
Sa nu te tulburi de cazi in fiecare zi, nici sa renunti cumva la lupta, ci stai barbateste si cu siguranta; ingerul care te pazeste va pretui rabdarea ta. Rana ta este usor de tamaduit cat este proaspata, dar cele vechi neingrijite si invartosate sunt greu de vindecat si au nevoie de multa osteneala, fier, de brici si de focul ce le insoteste pentru vindecare. Multe se fac cu vremea de nevindecat, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta.
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
NU VOI MAI PRIVI O CESCA DE CAFEA LA FEL
O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.
Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.
Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.
Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
"Spune-mi ce vezi?"
"Morcovi, oua si cafea", a raspuns ea.
Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.
Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: "Ce inseamna toate acestea, mama?"
Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.
Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.
Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.
Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.
"Care dintre ele esti tu?" si-a intrebat fiica. "Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?"
Gandeste-te si tu: Care sunt eu?
Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.
Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?
Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?
In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?
Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.
Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.
Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.
O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.
Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.
Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.
Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
"Spune-mi ce vezi?"
"Morcovi, oua si cafea", a raspuns ea.
Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.
Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: "Ce inseamna toate acestea, mama?"
Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.
Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.
Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.
Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.
"Care dintre ele esti tu?" si-a intrebat fiica. "Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?"
Gandeste-te si tu: Care sunt eu?
Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.
Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?
Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?
In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?
Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.
Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.
Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
Despre gesturile marunte
Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns , la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.
Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o dintr-un film din anii '40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea." Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
" Dar trebuie si tu sa te intretii."
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
" Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. " Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.
Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam.
Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns , la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.
Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o dintr-un film din anii '40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea." Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
" Dar trebuie si tu sa te intretii."
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
" Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. " Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.
Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam.
Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
Doar prin puterea mintii
La un intelept din vechime, pe numele lui Atreides, au venit, intr-o buna zi, cativa cunoscuti si i-au povestit despre un oarecare Providius,a carui intelepciune parea sa fie nemaiintalnita.
Auzind asta, Atreides a hotarat sa-l cheme pe Providius, pentru a-l pune la incercare, conform obiceiurilor vremii, cand inteleptii se intreceau pentru titlul de cel mai intelept om din lume.
Sigur ca in zilele noastre a devenit aproape imposibil de acordat un astfel de titlu, dar in vechime lucrurile stateau cu totul altfel.
Asa se face ca Providius a acceptat provocarea.
Totusi, pentru ca era foarte batran, Atreides s-a gandit ca ar fi prea obositor sa-si incerce fortele cu Providius in foarte multe probe, care mai de care mai sofisticata.
"E de ajuns o singura proba", i-a spus el indraznetului Providius.
"Pur si simplu, daca reusesti sa faci ceea ce iti voi cere doar prin puterea mintii, voi recunoaste ca esti mai intelept decat mine".
Replica lui Providius nu s-a lasat asteptata.
"O singura incercare mi se pare si mie suficienta."
Voi incerca sa fac ceea ce imi ceri doar prin puterea mintii", a spus el, cerand ca intrecerea sa inceapa imediat.
Obiceiul era ca la astfel de competitii sa asiste batranii locului, care sa depuna marturie pentru castigator.
Cum pe vremea aceea nu existau telefoane, a durat ceva pana au fost gasiti toti batranii, pana au venit in casa lui Atreides, pana s-au asezat in cerc in jurul celor doi competitori si pana li s-au explicat regulile jocului.
Atunci cand toate au fost puse la punct, Atreides i-a spus lui Providius in ce consta incercarea.
"Tu, despre care se spune ca esti mai intelept decat mine, daca vrei sa dovedesti aceasta, atunci determina-ma, doar prin puterea mintii si a cuvantului tau, sa ies din aceasta camera", a spus el si apoi s-a instalat si mai bine intre perne.
Surpriza a fost mare, nu numai pentru Providius, dar si pentru batranii prezenti.
Indiferent de varsta sau de experienta lor, cu totii si-au spus in barbi ca Atreides este, evident, castigatorul, care isi va pastra titlul de cel mai intelept om din lume, pentru ca nu are altceva de facut decat sa stea intre perne, indiferent ce ii va spune Providius.
Cu toate astea, Providius nu s-a dat batut.
A stat multa vreme pe ganduri, dupa care i-a spus lui Atreides:
"Sub nici o forma nu voi putea sa te determin sa iesi din aceasta incapere, doar prin puterea mintii mele.
Totusi, daca ai fi dispus sa accepti propunerea mea, cred ca stiu un mod de a te determina sa intri in aceasta incapere.
Incitat, Atreides a acceptat provocarea si a iesit in curte, asteptand sa vada ce va face Providius pentru a-l determina sa intre inapoi.
Gurile rele spun ca in clipa imediat urmatoare, cand a inteles ce s-a intamplat, lui Atreides i s-au muiat picioarele si a inceput sa respire neregulat.
"Am castigat, Atreides, a spus Providius, pentru ca mi-ai cerut ca prin puterea mintii mele sa te fac sa iesi din incapere, iar acum, asa cum poate vedea oricine, te afli afara".
La un intelept din vechime, pe numele lui Atreides, au venit, intr-o buna zi, cativa cunoscuti si i-au povestit despre un oarecare Providius,a carui intelepciune parea sa fie nemaiintalnita.
Auzind asta, Atreides a hotarat sa-l cheme pe Providius, pentru a-l pune la incercare, conform obiceiurilor vremii, cand inteleptii se intreceau pentru titlul de cel mai intelept om din lume.
Sigur ca in zilele noastre a devenit aproape imposibil de acordat un astfel de titlu, dar in vechime lucrurile stateau cu totul altfel.
Asa se face ca Providius a acceptat provocarea.
Totusi, pentru ca era foarte batran, Atreides s-a gandit ca ar fi prea obositor sa-si incerce fortele cu Providius in foarte multe probe, care mai de care mai sofisticata.
"E de ajuns o singura proba", i-a spus el indraznetului Providius.
"Pur si simplu, daca reusesti sa faci ceea ce iti voi cere doar prin puterea mintii, voi recunoaste ca esti mai intelept decat mine".
Replica lui Providius nu s-a lasat asteptata.
"O singura incercare mi se pare si mie suficienta."
Voi incerca sa fac ceea ce imi ceri doar prin puterea mintii", a spus el, cerand ca intrecerea sa inceapa imediat.
Obiceiul era ca la astfel de competitii sa asiste batranii locului, care sa depuna marturie pentru castigator.
Cum pe vremea aceea nu existau telefoane, a durat ceva pana au fost gasiti toti batranii, pana au venit in casa lui Atreides, pana s-au asezat in cerc in jurul celor doi competitori si pana li s-au explicat regulile jocului.
Atunci cand toate au fost puse la punct, Atreides i-a spus lui Providius in ce consta incercarea.
"Tu, despre care se spune ca esti mai intelept decat mine, daca vrei sa dovedesti aceasta, atunci determina-ma, doar prin puterea mintii si a cuvantului tau, sa ies din aceasta camera", a spus el si apoi s-a instalat si mai bine intre perne.
Surpriza a fost mare, nu numai pentru Providius, dar si pentru batranii prezenti.
Indiferent de varsta sau de experienta lor, cu totii si-au spus in barbi ca Atreides este, evident, castigatorul, care isi va pastra titlul de cel mai intelept om din lume, pentru ca nu are altceva de facut decat sa stea intre perne, indiferent ce ii va spune Providius.
Cu toate astea, Providius nu s-a dat batut.
A stat multa vreme pe ganduri, dupa care i-a spus lui Atreides:
"Sub nici o forma nu voi putea sa te determin sa iesi din aceasta incapere, doar prin puterea mintii mele.
Totusi, daca ai fi dispus sa accepti propunerea mea, cred ca stiu un mod de a te determina sa intri in aceasta incapere.
Incitat, Atreides a acceptat provocarea si a iesit in curte, asteptand sa vada ce va face Providius pentru a-l determina sa intre inapoi.
Gurile rele spun ca in clipa imediat urmatoare, cand a inteles ce s-a intamplat, lui Atreides i s-au muiat picioarele si a inceput sa respire neregulat.
"Am castigat, Atreides, a spus Providius, pentru ca mi-ai cerut ca prin puterea mintii mele sa te fac sa iesi din incapere, iar acum, asa cum poate vedea oricine, te afli afara".
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
Trupul si sufletul
Doi oameni stateau de vorba. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinta. Era mereu preocupat sa nu-i lipseasca nimic lui si familiei sale. De aceea, prietenul sau l-a intrebat:
- Spune-mi, daca ai avea doi copii, dar l-ai hrani doar pe unul, pe celalalt chinuindu-l foamea, ar fi drept ?
- Bineinteles ca nu, a raspuns bogatasul.
- Dar daca l-ai imbraca tot pe acela, in timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi ?
- Ar fi, desigur, o nedreptate.
- Si atunci, daca tu singur spui ca asa ceva este o nedreptate, de ce procedezi in felul acesta ?
- Cum ? - se indigna omul. Pe copiii mei ii tratez la fel, le arat aceeasi dragoste. De ce spui asa ceva ?
- Nu m-am referit la copiii tai, ci la alti doi frati buni, de care tu ar fi trebuit sa ai grija de-a lungul intregii vieti: sufletul si trupul tau. Iar tu nu esti drept cu acesti frati. Te ocupi doar de unul, neglijandu-l cu totul pe celalalt.
Aveti haine frumoase si sunteti bine hraniti, tu si ai tai, dar sufletul de ce are nevoie, nu va intrebati ? El nu poate purta decat haina credintei, de care tu nu te-ai ingrijit si nu se poate hrani decat cu dumnezeiasca invatatura, cu dragoste si mila. Deci, nu uita de celalalt frate, fiindca trupul si sufletul sunt ca doi frati buni, de nedespartit. Unul nu poate trai fara celalalt. Ingrijeste-i pe amandoi si atunci vei fi, cu adevarat, drept si fericit. Fereste-te sa fii asemenea pacatosului care traieste doar cu trupul in timp ce sufletul ii este mort.
"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu."
Doi oameni stateau de vorba. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinta. Era mereu preocupat sa nu-i lipseasca nimic lui si familiei sale. De aceea, prietenul sau l-a intrebat:
- Spune-mi, daca ai avea doi copii, dar l-ai hrani doar pe unul, pe celalalt chinuindu-l foamea, ar fi drept ?
- Bineinteles ca nu, a raspuns bogatasul.
- Dar daca l-ai imbraca tot pe acela, in timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi ?
- Ar fi, desigur, o nedreptate.
- Si atunci, daca tu singur spui ca asa ceva este o nedreptate, de ce procedezi in felul acesta ?
- Cum ? - se indigna omul. Pe copiii mei ii tratez la fel, le arat aceeasi dragoste. De ce spui asa ceva ?
- Nu m-am referit la copiii tai, ci la alti doi frati buni, de care tu ar fi trebuit sa ai grija de-a lungul intregii vieti: sufletul si trupul tau. Iar tu nu esti drept cu acesti frati. Te ocupi doar de unul, neglijandu-l cu totul pe celalalt.
Aveti haine frumoase si sunteti bine hraniti, tu si ai tai, dar sufletul de ce are nevoie, nu va intrebati ? El nu poate purta decat haina credintei, de care tu nu te-ai ingrijit si nu se poate hrani decat cu dumnezeiasca invatatura, cu dragoste si mila. Deci, nu uita de celalalt frate, fiindca trupul si sufletul sunt ca doi frati buni, de nedespartit. Unul nu poate trai fara celalalt. Ingrijeste-i pe amandoi si atunci vei fi, cu adevarat, drept si fericit. Fereste-te sa fii asemenea pacatosului care traieste doar cu trupul in timp ce sufletul ii este mort.
"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu."
Old DG
New member
- Înscris
- 9 Dec 2012
- Mesaje
- 3.437
- Scor reacție
- 0
DE CE O IUBESC PE MAMA
Mama si tata se uitau la televizor cand mama a spus," Sunt obosita si e tarziu. Cred ca ma voi duce in pat."
O ia spre bucatarie ca sa faca sandvisurile pentru a doua zi.
Spala castroanele de popcorn, scoate carnea afara din congelator pentru cina din seara urmatoare, verifica cerealele, umple borcanul cu zahar, pune linguritele si castroanele pe masa si pregateste filtrul de cafea pentru a doua zi dimineata.
Apoi pune niste rufe la uscat, mai baga niste haine in masina de spalat, calca o camasa si coase un nasture care cadea la o camasa.
Strange piesele jocului ramas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc, aseaza agenda de telefon la loc in raft.
Uda cateva plante, goleste un cos de gunoi si pune un prosop la uscat pe bara.
Se intinde, casca si o ia spre dormitor. Se opreste la birou si scrie o notita pentru profesoara, numara niste bani pentru excursia de maine si ridica o carte de scoala cazuta sub scaun.
Scrie o felicitare pentru ziua de nastere a unui prieten, o baga in plic, scrie adresa, o timbreaza si scrie o notita pentru cumparaturi. Le pune pe amandoua langa geanta ei.
Mama isi curata fata cu demachiantul ei 3 in 1, isi da cu crema de noapte antirid, se spala pe dinti si isi curata unghiile.
Tata ii striga," Credeam ca te duci in pat."
"Sunt pe drum," raspunde ea.
Adauga apa in vasul cainelui, da pisica afara si se asigura ca usile sunt inchise cu cheia si ca lumina e deschisa pe terasa.
Se uita in camera copiilor, le stinge lampile de pe noptiere si televizorul, ridica o camasa, arunca niste sosete murdare in cosul de rufe si vorbeste un pic cu unul dintre copii care inca isi termina lectiile.
In camera ei isi potriveste alarma la ceas, isi aseaza hainele pentru a doua zi si indreapta raftul de la pantofi.
Mai adauga 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pe ntru a doua zi. Isi spune rugaciunea si vizualizeaza implinirea dorintelor ei.
In acelasi timp tata inchide televizorul si anunta nimanui in particular," Ma duc in pat."
Si o si face ... fara nici un alt gand.
Vi se pare ceva iesit din comun? Va mai mirati de ce femeile traiesc mai mult?
PENTRU CA SUNT FACUTE PENTRU CURSA LUNGA...( si nu am putea sa murim mai repede pentru ca inca avem atatea de facut!!!)
Trimiteti unor femei extraordinare aceste randuri, o sa va multumeasca pentru asta. Eu tocmai am facut-o.
SI APOI DUCETI-VA IN PAT!
Mama si tata se uitau la televizor cand mama a spus," Sunt obosita si e tarziu. Cred ca ma voi duce in pat."
O ia spre bucatarie ca sa faca sandvisurile pentru a doua zi.
Spala castroanele de popcorn, scoate carnea afara din congelator pentru cina din seara urmatoare, verifica cerealele, umple borcanul cu zahar, pune linguritele si castroanele pe masa si pregateste filtrul de cafea pentru a doua zi dimineata.
Apoi pune niste rufe la uscat, mai baga niste haine in masina de spalat, calca o camasa si coase un nasture care cadea la o camasa.
Strange piesele jocului ramas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc, aseaza agenda de telefon la loc in raft.
Uda cateva plante, goleste un cos de gunoi si pune un prosop la uscat pe bara.
Se intinde, casca si o ia spre dormitor. Se opreste la birou si scrie o notita pentru profesoara, numara niste bani pentru excursia de maine si ridica o carte de scoala cazuta sub scaun.
Scrie o felicitare pentru ziua de nastere a unui prieten, o baga in plic, scrie adresa, o timbreaza si scrie o notita pentru cumparaturi. Le pune pe amandoua langa geanta ei.
Mama isi curata fata cu demachiantul ei 3 in 1, isi da cu crema de noapte antirid, se spala pe dinti si isi curata unghiile.
Tata ii striga," Credeam ca te duci in pat."
"Sunt pe drum," raspunde ea.
Adauga apa in vasul cainelui, da pisica afara si se asigura ca usile sunt inchise cu cheia si ca lumina e deschisa pe terasa.
Se uita in camera copiilor, le stinge lampile de pe noptiere si televizorul, ridica o camasa, arunca niste sosete murdare in cosul de rufe si vorbeste un pic cu unul dintre copii care inca isi termina lectiile.
In camera ei isi potriveste alarma la ceas, isi aseaza hainele pentru a doua zi si indreapta raftul de la pantofi.
Mai adauga 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pe ntru a doua zi. Isi spune rugaciunea si vizualizeaza implinirea dorintelor ei.
In acelasi timp tata inchide televizorul si anunta nimanui in particular," Ma duc in pat."
Si o si face ... fara nici un alt gand.
Vi se pare ceva iesit din comun? Va mai mirati de ce femeile traiesc mai mult?
PENTRU CA SUNT FACUTE PENTRU CURSA LUNGA...( si nu am putea sa murim mai repede pentru ca inca avem atatea de facut!!!)
Trimiteti unor femei extraordinare aceste randuri, o sa va multumeasca pentru asta. Eu tocmai am facut-o.
SI APOI DUCETI-VA IN PAT!
- Stare